Constanța Doina SPILCA: Poeme

Distonanță

 

Te strig!
Țipătul
se toarce
din doină
de iubire,
amintire,
dor,
se tânguie
spre
altă vâltoare
izbindu-se
de orizont
în țăndări
mute,
reci,
însingurate.

26 octombrie 2019

 

 

Genune

 

În zori
e prea târziu
pentru soarele
asfințind în abisal
în introspecție kafkaiană.

16 octombrie 2019

 

 

Vara se prefiră în toamnă

 

Vara
oftează decrepită
agonizând clorofila,
cu plete – mătase
dărăcite în câlți
de vântul
șuierând
prin pănuși gălbejite,
cu brațe noduroase,
dizgrațios dezgolite
de pețioli
și triluri măiastre,
cu mersul greoi
șovăind
prin colburi de frunze
amnezice de verde,
oblăduind
un greier
furnicat
de viitorul glacial.
Continue reading „Constanța Doina SPILCA: Poeme”

Constanța Doina SPILCA: Irizație

Irizație

 

Ziua de mâine
e o amintire
înainte
de a miji
din taina stelară.
E un sloi
plutind în derivă,
geruind lumina,
prin refracție,
în caleidoscop.

 

 

Nonlumină

 

Radiografia viețuirii
pe șevaletul Universului
țipă în negru
cu pleoape grele
de gene împletite
în odgon – pendul
al inimii ticăit
în ritm de smoală.

 

 

Copilărie

 

Mi-e dor
să mă nasc
la senectute
și …
apoi …
să învăț
tabla înmulțirii
de zâmbete și bucurii,
șotronul
printre năzdrăvănii,
zborul
în scrânciob
spre năzuințe,
iubirea
la sânul candorii
în ritm
de murmur matern!
Continue reading „Constanța Doina SPILCA: Irizație”

Constanța Doina SPILCA: Lacrimi de stele în prag aniversar…

Doina de dor de dragul ce-i stea

 

Sunt lacrimă de stea,

sunt lacrimă de vise triste și clinchete de dor de bucurii,

sunt lacrimă de soare și negură ghiulea,

sunt lacrimă de viață și adio-mbrățișare,

sunt lacrimă de-apus și dragă înviere,

sunt lacrimă ce picură în metronom de veșnică iubire!

 

Îmi apăr visul – speranță

 

Binețe arămie

de toamnă văratică

în nuanțe de inimi ruginii

cu lacrimi de puf de păpădie!

Mă-nfioară

picurii de frunze căzătoare

în nostalgia petrecerii spre amurguri

de adio.

Nu tulbur taina,

las misterul atârnat în ramuri

ce vor prinde flori și foșnet

de frunze-n primăvară…

… timid,

îmi apăr visul – speranță

ce va să-nmugurească!

 

Cine sunt?

 

Sunt un pământean efemer

în echilibru

între adolescență și matusalemic,

între fata verde cu părul pădure

și muma pădurii,

între Bach și Rammstein,

între senin și negură.

De regulă,

sunt un echilibru de antonime.

Urăsc doar Patul lui Procust.

 

Martie de toamnă

 

E martie
de toamnă,
seninul se zgribulește
înnegurând o rază,
încremenind un zâmbet,
cernind tot orizontul.

Iartă-mi amintirea
ce nu poate uita,
iartă-mi iubirea
de dincolo
de lacrimă,
iartă-mi șoapta
stinsă în suspin,
iartă-mi toamna
din șnur
de mărțișor.

 

E iarnă-n april

 

Se-nfrigurează nădejdea

primăvăratic tremurândă

în cocon mașter

de alb glacial.

——————————-

Constanța Doina SPILCA

Timișoara

6 aprilie 2019

La mulți ani, Doina Constanța SPILCA!

Redacția Logos&Agape

6 aprilie 2019

Constanța Doina SPILCA: Reflecţie de viaţă

Reflecţie de viaţă

 

Vârf de peniță
dăltuind gânduri
printre muchii obtuze
de foi
boțite temporar,
colbăite
în orizonturi temporale.
Foi,
inert – ghemotoace,
rememorând
un copac
descompus
în elementele-i primare,
inele
concentric armonice,
logodnă pe viață.

——————————-

Constanța Doina SPILCA

Timișoara

19 februarie 2019

Imagine Internet

Constanța Doina SPILCA: Enigme lirice

Cuvântul

 

A fost
cuvântul!
Cuvântul
s-a destrămat în vorbă,
vorba
s-a deșirat în palavră,
palavra
s-a prăvălit
în consoane
îmbeznând
alb de mesteceni.

vocalele,
Armonii
Epopeice în
Iederi
Onirice,
Unduiesc alb
prin negrul
consoanei
legând
consonant
cuvinte
ce irump
reflexii
pe alb de mesteacăn,
iubire,
lumină,
viitor!

 

Enigme

 

Uvertură,
tâmplele – percuție,
vertij,
tam – tam tribal,
corzile inimii,
capricii
sub arcuș Paganini,
cadență-n destin
bubuind beethovenian
și …
apoi …
sacâz,
ace conifere
în leagăn
de
Brahms.

 

Vremelnicie

 

Ispășim vremelnicia
gârbovind
printre dureri și nevoi,
orbecăind
Continue reading „Constanța Doina SPILCA: Enigme lirice”

Constanța Doina SPILCA: Introspecții…

Poezia de dragoste

 

… e hiperbola
ambroziei,
al zeilor nectar
din ideal
ori
abandonul
din real.

dar …
nu-i
ambrozia pârloagelor
și
nu-i dulcegărie
în
rimă diabet.

 

Introspecție

 

Anii
sunt dinamism
pe lamă tăiș,
sunt viață
pe poante
cu artă
și kitsch.

De aveam radieră
să tot șterg serpentine
redesenând caligrafic
iluzorii perfecte,
năclăiam platitudini
pe o mască
de viață
crispată
din gheață.

——————————-

Constanța Doina SPILCA

Timișoara

2018/2019