Doar Poeții
Ard Poeții pe un rug ce doar Dumnezeu îl știe
Și împart cu vrerea Lui lacrimile pe hârtie…
Îngerii șoptesc Cuvinte ce au fost muiate-n har,
Ei le îmbracă-n poezie și dau slavă pentru dar!
Doar Poeții văd adâncul mărilor, dar și durerea,
Frumusețea se înclină e știut că asta-i vrerea.
Ceru-și varsă călimara pe un petec de hârtie,
Crizantemele și macii înfloresc în poezie!
Rai din Primăveri
Dumă-n primăveri cu iubirea toată,
Pune-mi flori de măr iarăși la urechi,
Talpa mea desculță, iarba-i sărutată
Prin păduri de vise, blânde mângâieri.
Drumuri șerpuite, vor să ne despartă
Pendulăm amnezic între ieri și azi,
Am făcut un pod de tăceri durute
Lacrimi picurate, râuri pe obraz.
Și ne-am prins de mâini la capăt de pod,
Ochii celor mulți nici nu ne mai văd,
Aripi ne-au crescut, suntem iarăși îngeri
Și trecem în zbor valea cea de plângeri.
Am ajuns în rai, e lumină nudă,
Dragostea eternă, parcă mă inundă
Nu mai vreau să plec eu din primăveri,
Podul să-l mai trec înspre nicăieri…
––––––––
Camelia CRISTEA
București
23 februarie 2018
IZGONIREA
Am fost aspru pedepsită
cu plecarea mea din rai,
șarpele se mai târăște
liniște te rog să-mi dai…
N-am avut curaj atunci
să îți cer firesc iertare,
c-am mâncat din pom oprit
fără pic de remușcare…
Cerul s-a pornit a plânge
c-am găsit la altul vină,
viermele mușca din măr
și lovea în rădăcină.
Clipele…
Clipele betege au fost iar pansate,
În mir și aloe tainic îmbrăcate,
Peste ele-un înger a turnat și apă
Chiar din coasta Ta să fiu împăcată…
Clipele sărace au primit Lumină,
Ochii cei legați au fost unși cu tină,
Orbul s-a proptit de-o rază de soare,
Mâna Ta cea sfântă îi dă vindecare!
Uneori în cârje aleargă frumosul,
Strigă-n gura mare parcă, somnorosul,
Clipele-n risipă tăinuiesc dureri,
Tu dai vindecare și mă-ajuți să sper!
Clipe efemere îmi clădesc un soclu
Mă scutur de mine, eu, cel mediocru
Și-Ți dau slavă, Doamne, prin Cuvânt și faptă
Te rog să-mi întinzi mâna Ta cea dreaptă!
Clipele bogate ți le-aduc în dar,
Am trecut de mult, de al meu hotar
Mă dezbrac de scoarțe, una câte una
Și vin către Tine să-Ți sărut și mâna!
În genunchiul rugii am să fac popas,
Sufletul smerit parcă-a prins și glas
Scapă-mă de Mine și de tot ce-i rău
Pune strajă minții un înger de-al Tău!
Și alungă noaptea care mă tot strânge,
Ochiul fă-l să vadă inima cum plânge,
Odă bucuriei vreau mereu să-Ți cânt,
Slavă pentru toate, jertfa din Cuvânt!
—————————–
Camelia CRISTEA
București
15 februarie 2018
Pașii
Cu pașii duruți de femeie
Trec pragul de ger și omăt
Dă-mi lemne sau pune-o scânteie,
Durerea să piară în foc…
Presară-mi în suflet iubire
Și-n candelă flacără vie,
Nădejdea să-mi fie aprinsă,
Credința prin vremi temelie.
Aruncă din pietre de moară Continue reading „Camelia CRISTEA: Pașii”
M-am trezit
M-am trezit sfioasă adunând tăceri…
Buzele ce-s strânse au făcut și riduri,
Unde ești tu oare? Ai rămas în ieri?
Și-au crescut din iarbă parcă niște ziduri.
Țipătul acesta este unul mut,
Inima îl știe, sinele-l cunoaște,
Am făcut poteci în necunoscut.
Ochii au găsit zările albastre.
Toaca rugăciunii sună a trezire,
Toamna vine grabnic cu alai de flori,
Pe poteci de gând străjuiesc castanii
Doar cu amintiri calde mă înfiori. Continue reading „Camelia CRISTEA: M-am trezit”
Leac
Îmi ești leacul care vine când părerile de rău
Mă alungă fară vrere doar acolo unde-i greu
Glaciare, clipe seci îmi strivesc cu talpa rece,
Chiar poveștile frumoase, unde Zâne erau zece!
Cu bagheta fermecată scuturi cerul meu de nori
Și lași caii bucuriei să alerge doar prin flori
Umplii inima de pace și o faci mereu ușoară,
Fără cuie și unelte pui în mine câte-o scară.
Îmi dai aripi pentru vise și o ceașcă cu lumină
Beau cu sete și iubire iar la colț mai pun o vină
Trec de mine uneori, brațul tău iar mă ridică
Sunt un fluture plăpând sau doar pasul de furnică! Continue reading „Camelia CRISTEA: Leac”
Lacrima zăpezii
Lacrima zăpezii în mii de cristale
Casele-s gătite, toate și-au pus zale,
Gerul cu o daltă bine mânuită
Stelele sculptează, ziua-i primenită!
Muguri de lumină crengile le-mbracă
Unii spun că-i nea, alții promoroacă,
Iarna toarce firul alb de borangic
Muntele bătrân și-a pus un ilic.
Fraţi români
Fraţi români de aceeaşi Mamă
Să nu luăm ce-i rău în seamă,
Glia noastră strămoşească
Peste vremi să dăinuiască!
Doar uniţi în rugăciune
Împlinim şi cele bune,
Sfinţii noştrii păzitori
Ne feresc de trădători!
Iarna…
Iarna și-a trimis alaiul
Îmbrăcat în strai de nea
Și-n steluțele înghețate
Ce la geamuri o să stea.
Peste munți a pus căciula,
Toarsă dintr-un fir de nea
Să nu tremure în noapte
Că se -anunță vreme rea…
A îmbrăcat apoi câmpia,
În veșmânt alb luminos
Grâului ce-o să încoletească
Să îi fie de folos.
Sub un clar de lună plină
A trecut și peste lac,
Tremuratul să-i oprească
Așa …că l-a înghețat!
În brăduți a pus beteală
Albă și cu stele mii,
Bucuria să înflorească
Ca-n suflete de copii!
Țurțuri plânși ca de cristal
I-a prins strașnic chiar de case,
Serile când se strecoară
Să fie mai luminoase…
Vântului i-a spus să ducă
Vestea că se pregătește
Un decor în iarna asta
Ce-o să fie de poveste…
———————————–
Camelia CRISTEA
București
18 ianuarie 2018