Viața literară a Cahulului, în trecut, dar din nefericire și astăzi, a fost și este destul de săracă. Primul ziar românesc, „Cahulul”, apărut la Cahul cu începere de la 22 octombrie 1918, a inclus în paginile sale rare creații literare. Dar nici următoarele publicații locale interbelice („Înfrățirea”, „Liberalul”, „Îndrumarea Tinerimii”, „Săptămâna”, „Năzuința”, „Graiul satelor” ș.a.) nu au excelat în această privință, deși Cahulul, cum bine se cunoaște, nu ducea lipsă de talentați mânuitori ai condeiului.
Ca urmare, impulsionați și de inițiativa confraților de la Bolgrad, orașul din vecinătatea Cahulului, devenit în anii ΄40 „cel de-al doilea centru de cultură din Basarabia” și în care de câțiva ani apărea cunoscuta revistă literară „Bugeacul”, un grup de tineri entuziaști au pus la cale o temerară încercare: editarea unei reviste literare în orașul de pe malul stâng al Prutului.
Nucleul grupului era alcătuit din poetul Andrei Ciurunga (născut Robert Eisenbraun și cunoscut și sub pseudonimul Robert Cahuleanu, care avea deja publicate două plachete de versuri, „Melancolie” și „În zilele cumpenei”), Haralambie Țugui („poetul-ostaș, care avea și el două plachete tipărite”) și Napoleon Nițoescu („poet delicat și om de aleasă simțire”).
„Cu Nițoescu și Țugui făceam neuitate seri de poezie acasă la Nițoescu, a cărui locuință s-a nimerit a fi peste drum de a mea, la „oloinița” domnului Goldenstein”, își va aminti, peste ani, Andrei Ciurunga. „Atunci și acolo, într-una din seri, am pus noi la cale apariția unei reviste literare în orașul Cahul, cel care de când se știa nu avusese o astfel de publicație. Revista urma să se numească, după numele urbei, „Cahulul literar” – și am scos-o până la urmă”. Alături de aceștia „au venit profesorul Leu Badiu, directorul gimnaziului, și încă vreo doi-trei tineri inimoși și de talent, printre care negreșit și Costică Reabțov, omul de care m-a legat și mă leagă o prietenie de frate”.
Potrivit amintirilor lui Andrei Ciurunga, primul număr al revistei cuprindea, printre alte materiale, un studiu al lui Leu Badiu, profesor de limba latină, despre epoca lui Augustus. El însuși pregătise un eseu intitulat „Viziunea morții în poezia populară”, dar și câteva versuri. Haralambie Țugui și Napoleon Nițescu veneau cu câteva poezii, în timp ce Constantin Reabțov semnase un fragment de proză. Deși revista a fost integral achitată și tipărită, totuși, ea nu a fost niciodată difuzată. Prefectul județului, colonelul Dumitru Dobrescu, aștepta aprobarea de la București pentru a permite difuzarea acesteia. Până atunci, întregul stoc se afla blocat în tipografie, al cărei proprietar, un oarecare domn Rappaport, îl ținea sub cheie, de teamă să nu-i fie subtilizat de cineva.