,,Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire”
Când mi-a solicitat Al. Florin ȚENE să-i elaborez un text despre noua sa carte dedicată lui Traian DORZ, cu titlul CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA, am rămas descumpănit, întrucât nu auzisem despre cel care i-a inspirat subiectul. Aveam însă certitudinea merituozității, întrucât scriitorul Al. Florin Țene avea deja expertiza așezării vieții și activității lui Radu Gyr, Ion Minulescu, Al.Macedonski, Gib Mihăescu ”între realitate și ficțiune”, așa că interesul pentru actualizarea operei unui poet, damnat pentru credință, avea garanții calitative. Crescut și eu în apropierea spațiului nașterii lui Traian Dorz, personajul romanului ”Ce greu a fost în noaptea asta”, cunosc că prin pădurile Beiușului umblau haiduci și se refugiau dezertori sau vagabonzi care fugeau de pedepse. Ca toți pădurenii de la poalele Padișului, Traian Dorz și-a găsit neastâmpărul și dorul de ducă într-o pasiune specifică fiului risipitor, bătând atâtea drumuri cu voie sau fără, pentru a-și potoli țâfna de a evada din familia dominată de un tată agresiv și total neglijent/ dezinteresat cu educația copilului. Nici căsătoria prea devreme, nici liniștea familiei, nici ”gura târgului” nu i-au stins pofta de a fi altfel decât ceilalți, nu l-au însănătoșit de boala neastâmpărului. Oprit de la vreo școală mai înaltă, aleargă după o aventură cu aromă de spectaculozitate, întâlnind un brigand ca și el, în sibianul Iosif Trifa, întemeietorul singurei secte religoase ortodoxe, purtând numele ”Oastea Domnului”. Iar omul de munte, hotărât și cu cinstea purtată în suflet la fel ca briceagul în buzunar, Traian și-a amanetat liniștea, crezând pătimaș într-o idee menită să evite decăderea sufletească a omului, supus vremurilor tulburătoare.
Cine este Traian Dorz ? Țăran, înzestrat cu harul versificării de prin părțile Beiușului, bihorean încăpățânat și lustruit de credință, Traian Dorz s-a născut în ziua Crăcinului în 1914, fiind menit, după modelul celorlalți pădureni, să lucreze pământul, să-și întemeieze o familie cu ogradă, să se bucure de sărbători și să spună nepoților povești cu lotri din jurul munților Biharia ori ai Platoului Padiș. Copil inteligent, dar neînțeles și lipsit de afectivitatea părintească, ajuns la oraș se lasă ademenit de mișcarea religioasă ”Oastea Domnului”, de unde i se trag aproape 20 de ani de condamnări politice, cu toate consecințele privațiunii de libertate și a pierderii sănătății fizice și psihice. Avea puțină învățătură adunată din școli, dar viața i-a oferit experiențe autodidacte de înțelepciune, scriind poezii, spre a fi cântate clandestin, predici de preaslăvire în cadrul acestei ”mișcări de regenerare moral-spirituală a poporului român în granițele ortodoxiei străbune”. A făcut jurnalism pe lângă publicații creștine, a scis vreo zece volume de poezii religioase și misionarism pentru ”Oastea Domnului”. Întreaga sa viață a fost asemenea unui martiraj, transferând suferința familiei, murind în satul în care s-a născut (Livada Beiușului), în 1989, după o viața chinuită timp de 75 de ani. A scris peste o mie de poezii, iar psalmii săi au devenit cântece religioase pentru spectacolul diferitelor secte neoprotestante.
De ce Al. Florin Țene s-a oprit la romanțarea vieții și activității unui țăran poet religios? Ar trebui ca întrebarea să i-o adresăm lui, nouă rămânându-ne să speculăm niște opțiuni. Există în viața lui Traian Dorz o nebănuită rezervă de absurd, întreținut de o pasiune amplificată pe marginea unei patimi ideatice. Citind despre viața familiei Dorz, mi-am pierdut entuziasmul că omul se naște spre a fi fericit și că sursa suferinței se regăsește într-un comportament de neadaptare la o realitate, care năvălește agresiv dezechilibrând relațiile și oportunitățile. Chiar Al. Florin Țene pune în ecuația literară o viață, scriind sub temperatura și tensiunea impresiei, mirat el însuși că limbajul nu se revoltă descriind atâta suferință.
Cum rezolvă Al. Florin Țene transferul unei persoane într-un personaj? Biografia lui Traian Dorz devine romanul CE GREU A FOST ÎN NOAPTEA ASTA! Ce mijloace literare utilizează pentru ca să dea cuvintelor suficientă încărcătură emoțională spre a fi credibile ? Scriitorul Țene are instrumentarul stilistic spre a fi convingător, deși e convins că în cuvinte se ascunde aceeași candoare fictivă intrând în spațiul minciunii. După Jules Renard, ”a scrie înseamnă aproape întotdeauna a minți”, iar transferul vieții într-”o imaginație reală” înseamnă artă, ”o formă de minciună, spunea pictorul Picasso, prin care vezi realitatea”. Al. Florin Țene vrea ca textul său să fie roman, orchestrând mijloacele de expresivitate pe portativul activității unui poet ”între realitate și ficțiune”. Atunci trebuie să acceptăm că distanța dintre realitate și ficțiune nu poate fi ocupată doar de cuvinte, întrucât sensurile acestora sunt infidele și trădătoare, deci circumstanțiale. Al. Florin Țene are deja un amplu exercițiu de fantazare, fiind el însuși poet, romancier și eseist, dispunând de antrenament pentru glisarea dintre realitate și imaginație. El are aptitudinea de a știi că textul romanesc trăiește prin ”adevărul său”, că acesta este vremelnic, că importantă este credința cititorului în acest adevăr, scuturat de rugină și care și-a găsit modul de a există prin intermediul ficțiunii. Relativitatea pune la îndoială toate cele ce până nu de mult se credeau valori absolute. Spre a evita contradicțiile, cititorului îi este vânturată dintru început o dedicație, cu voința discretă de a manipula înțelegerea (și justificarea) mesajului: ”Dedic această carte celor care, pentru credința lor în Hristos și Dumnezeu, au fost schingiuiți și uciși, de regimul ateu comunist și criminal.”
Toată viața copilului Traian este anticipată de ursitoare, crede autorul, după cum visul mamei la trei zile se potrivește unui oracol : ”Se făcea că un bărbat stătea la masă și scria rugăciuni. Iar un om hidos, îmbrăcat în roșu, i-a rupt foile pe care scria și râdea, râdea și se auzea ca un ecou peste tot satul.” Simbolurile visului sunt clare. Folosind dialogul familial, descrierile, caracterizările, Al. Florin Țene reușește să construiască o atmosferă specifică unei epoci istorice care se rostogolește peste oameni, nevoiți să supraviețuiască la limita umanului și demnității. Continue reading „Anton ILICA: Poetul creștin Traian Dorz în viziunea lui Al. Florin Țenea”
LUMEA DE ASTĂZI E O ÎNCHISOARE
Mă aflu pe o insulă într-o comunitate, respectând ideea Stay at home, în aceste momente când o boală copleșitoare a indus oamenilor ideea de spaimă și panică. M-am asumat voluntar să mă izolez într-o casă princiară din Knox, unde am la dispoziție toate condițiile unui trai tihnit. Am la mine o singură carte, luată din biblioteca personală pentru lectura în avionul transatlantic, cu care îmi întrețin gimnastica sufletului și o anumită cultură a minții. E vorba de volumul Poezii, de Lucian Blaga, editat în anul 1981. Conversațiile de alungare a plictiselii și stresului de pe net mi se par anoste, fiind amprentate de formule banale (”Cum ești?”, ”Să ai grijă de tine!”, ”O zi mai bună!” etc.). Câte o veste tristă se îmbină cu un zâmbet ponderat; optimismul meu ia uneori locul zădărniciei, ca apoi teama să înlocuiască speranța. Timpul mă îndeamnă să-i dau folosință, psihicul are nevoie de protecție, iar trupul solicită sănătate.