Anna-Nora ROTARU: Singurătate

” SINGURATATE ÎN APUS ”

Anna-Nora Rotaru – pictură personală pe pânză, în ulei,

dimensiuni 110 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ” UT PICTURA POESIS ”

***

SINGURĂTATE

Noaptea se presară alene pe alei
Şi frigul se strecoară pe sub uşă…
Scormonesc cu cleştele-n cenuşă,
Mai pun pe foc vreo surceluşă
Şi scurg în candelă un pic de-ulei.

E linişte în casă… şi-i căldură…
Zvâcneşte câte-o flacără-n cămin…
Trosneşte uscatul lemn de anin
Şi din paharul cu sângeriul vin,
Mai sorb încet vreo-nghiţitură…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Singurătate” →

Anna-Nora ROTARU: Mă legene… m-afundă

MAREE, CU BARCA ”SPERANȚA ( ELPIDA ) ”

pictură personală pe pânză, în ulei a Annei-Nora Rotaru

(dimensiuni 70 x 50 cm)

prezentă în volumul de poezii și picturi, ” UT PICTURA POESIS “

***

MĂ LEGENE… M-AFUNDĂ…

Coboară asfințitul pe valurile mării…
Un soare sângeriu în agonie geme…
Că-ncet curmându-se sub pragul zării,
Se stinge pâlpâind la poalele-nserării,
Pană ce noua zi, veni-va iar să-l cheme,
Făcându-i din raze diademe…

Se lasă noaptea-albastră, se-nveșmântă,
Împodobindu-se-n sclipiri de miriade stele…
Valul se zvârcolește, cu mânie se avântă,
Bucăți de țărm mușcând, dureros frământă,
La fel ca-n trupul meu și-n gândurile mele,
Sihastre zboruri și rebele…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Mă legene… m-afundă” →

Cristian MOȘNEANU: Petale de univers, înflorite vers cu vers

Se spune despre poezie că este un testament în versuri al poetului, fără clauze și timbre fiscale. Dacă un testament se adresează în mod normal unui număr limitat de persoane, poezia ca și testament se adresează umanității întregi care transcende în universalitate, pentru că este o reflexie a celor mai profunde trăiri ale omului, trăiri care sunt născătoare de înțelepciune.

Înțelepciunea este cea care face ca atât “omul” cât și cei din jurul lui, prin propriile manifestări, să se identifice cu liniștea sufletească. Când vorbim despre un poet, creația acestuia este reprezentată de neliniște în versuri care face să se scurgă aburi răzleți de cugetări, care adunați zămislesc liniștea poetului.

Vlăstarii înmuguriți ai liniștii poetului ce gravitează în propria-i creație, sunt plasați de majoritatea oamenilor ca fiind filozofie în versuri. Ce hilar! Căci filozofia este doar o urmă a unui dialog de idei din care poți trage concluzia unor fapte, apartinând vremurilor de mult timp apuse. De aceea, consider că poezia nu înseamnă neapărat filozofie, cât clarviziune pentru că acele cuvinte de duh izvorâte din cele mai profunde simțăminte și trăiri ale poetului pot reprezenta adevărate pilde, care să ghideze nestatorincul drum al ființelor înzestrate cu conștiința care își găsesc odihnă veșnică dincolo de Cenzura Trascendentală.

Continue reading „Cristian MOȘNEANU: Petale de univers, înflorite vers cu vers” →

Anna-Nora ROTARU: Privind cum soarele răsare

PRIVIND CUM SOARELE RĂSARE

Sub norii-apăsători ce-ți strâng umerii de frică,
Sub fulgerele vieții, țintind în inimă și pe retină,
Încerci să scapi, acoperindu-te de cer c-o bucățică…
Vifornița te dezvelește însă, cu o forță inamică
Și, simțind pe gât cum te-apăsa a destinului botină,
Implori mâna blândă și creștină,

Să-ți șteargă duios ochii înecați în plângeri
Și să-ți arate calea ce-o ai de urmărit în viață…
Cum să te bucuri, fără frică de-a valului atingeri,
Credință s-ai în tine, în forța divină, sfinți și îngeri,
Că, vei ieși din întuneric, din umbră și din ceața
Zâmbindu-ți soarele în față…

Vei cunoaște Universul, învățând cum să visezi :
De la slcavi, ce cunoscut-au deznădejdi și disperare…
De la copii, spațiul cum cucerești, rachetă să lansezi…
De la muribunzi, din nou cum viața poți să o trasezi…
Să-ți zboare sufletul, simțind fiorul de regenerare,
Înălțându-l pe țărm d-eliberare…

Învață de l-agricultori, cum din măslini să faci ulei,
De la albine, din nectar cum să faci miere și ceară…
Făclie-aprinde, pașii luminând pe-ai vieții tale-alei,
De-i întâlni capcane, lunecoase drumuri cu polei…
Iar când întunericul se v-așterne-n fiecare seară,
Orice temere-ai avea, să-ți piară…

Sub mâna cea blândă a unei puteri divine,
Te vei simți un râuleț, curgând voios spre mare…
Din ploaie-o picătură, cu-alte vei schimba destine,
Întreaga lume curățînd-o de venin, de chin și tine…
Vei alunga poverile ce te apasă pe spinare,
Privind cum soarele răsare…

———————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

25 ianuarie, 2018

Cornel BÎRSAN: Cuvânt de început, sau o introducere despre “ cristale stelare” !

“Pe urma paşilor pierduţi”, Anna-Nora Rotaru, „căutând nemărginirea….” prin “picături de suflet”, a unui “suflet vagabond”, ne poartă “pe file de poveste…” şi poezie!

Citind versurile Domniei Sale constatăm că “timpul s-a oprit în loc…”, „o clipă, un infinit…” !

“Negustorul de visuri” în ale sale “rătăciri pe calea timpului” ne poartă prin “viață, (ca o) umbră de vis” în „tărâmul poveștilor” pe noi cei “ visători fără de vise…”, “să ne oprim din goană…” pentru că “de-o fi să fie va veni, altfel… va trece…”, şi „viața, (ca o) umbră de vis”.

“Pe calea vieţii mele”, eu “anticarul de amintiri”, Cornel Bîrsan, “ în liniștea nopții ”, „un român ca oricare…”, „pe-o filă oarecare…” am aşternut aceste “gânduri pe malul tăcerii” închinate talentului de excepţie a bunei mele prietene, pe nume Anna – Nora Rotaru !

Continue reading „Cornel BÎRSAN: Cuvânt de început, sau o introducere despre “ cristale stelare” !” →

Mariana GURZA: Prin cuvânt, Anna Nora Rotaru și-a pictat raiul

Prin cuvânt, Anna Nora Rotaru și-a pictat raiul. Prin pictură, și-a creionat veșnicia. Volumul de poezie și culoare ,,Ut pictura poesis”, reprezintă un moment de maturitate în creația autoarei, îngemănând versul cu pictura. Un titlu sugestiv, chiar provocator, ce obligă la meditație, la tratarea cu atenție a unui volum complex.

Ut pictura poesis este o expresie latină care înseamnă literalmente ,,așa cum este pictura așa este poezia”, o declarație ce o întâlnim în Ars Poetica de la Horace. Poezia seamănă cu pictura. Cele 38 picturi pe pânză și cele 12 picturi pe piatră, ale Annei Nora Rotaru, vă vor captiva. Așa cum poezia autoarei într-un sens mai larg, ,,textele imaginative”, merită toată atenția.

Chiar și cu o explicație parțială, comparația de la Horațiu a picturii cu poezia a fost la fel de tentantă ca și augustul pe care și-l dorea să fie. Afirmaţia că poezia și pictura sunt deopotrivă, a avut o anumită rezonanță chiar înainte de Horace, cercetătorii fiind de acord că el ar fi știut lucrarea lui Plutarh, De gloria Atheniensium, 3.347a, mai mult de un secol după Ars Poetica: ,,Poema pictura rătăcește, pictura poema tăcește” (poezia este o poză vorbind, pictează o poezie silențioasă).

O reprezentare mimetică a vieții în pictură și poezie este esențială pentru Poetica lui Aristotel care vede reprezentări poetice și artistice ale lumii ca parte a naturii umane. Pentru el, aceste arte oferă o cale de a ajunge la adevăr. Mai mult, așa cum remarcă Rensselaer W. Lee în analiza iluminată a teoriei umaniste sau a doctrinei picturii afirma că, ,,scriitorii artei se așteptau să citească” sau, ,,așa cum este poezia așa este pictura”. Argumentele lui Aristotel cu privire la structura elementelor structurale în tragedie și pictură au oferit o rampă de lansare pentru discuția renascentistă a poeziei Ut pictura. Leonardo da Vinci a recunoscut imitația naturii în ambele arte, dar, fără să fie surprinzător, a afirmat că pictura este o artă mai nobilă.

Continue reading „Mariana GURZA: Prin cuvânt, Anna Nora Rotaru și-a pictat raiul” →

Anna-Nora ROTARU: Bate clopotul Unirii

BATE CLOPOTUL UNIRII…

Încă e reavăn pământul de nevinovatul sânge scurs,
Nesecate-s lacrimile de dor şi n-au timp să se usuce…
Geme Basarabia-n ofuri, sfâşiată de gheara roşului urs,
Ce-a rupt-o din trupul Mamei şi-oricâtă vreme să fi curs,
Pe istorie colb n-o să cadă, uitarea nu o să apuce,
Că, bate clopotul Unirii la răscruce…

Au mai rămas ceva bătrâni, ochii lor să mai privească,
La cele ce-au pierdut: locuri, mamă, tată, fraţi, surori…
Şi de-or muri, ţărâna o vor răscoli, să mai jelească,
În inimi trezindu-ne dorul cel mare, ca focul din iască,
În Vatra cea sfântă să ardă, cu doinit de fluier şi viori,
Că, bate clopotul Unirii-a sărbători…

Nu-i deajuns s-aruncăm doar garoafele pe Prut,
Nici să ne-nchinăm numai pe-altarele de suferinţă…
Că mult prea mare-i vina trădătorilor ce-au vrut,
Frate de frate să despice, dezrădăcinarea a durut
Şi-i timpul sufletele să le-adunăm, cu o unică dorinţă,
Să bată clopotul Unirii-n conştiinţă…

Mână-n mână, Hora Unirii s-o-ncingem cât mai mare,
Lipind cu trupuri graniţele sfârtecate de crudă sabie…
Teamă să nu ne fie de-a Prutului nostru înspumare,
Nici de zidurile-ntre fraţi, ce tânguiesc a sfărâmare,
Stindardul dacic flutură pe-a României Mari, corabie,
Că, bate clopotul Unirii, fată Basarabie…

––––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

24 ianuarie 2018

Anna-Nora ROTARU: Condorul singuratic

” SE DUC CONDORII “

pictură personală a Annei-Nora Rotaru

(în ulei, dimensiuni 100 x 70 cm),

trecută în volumul de poezii și picturi, ” UT PICTURA POESIS “

***

CONDORUL SINGURATIC

Zboară condorul rămas singuratic,
Sub pâcla de ceață, sub cer cenușiu…
Se zbate să-nvingă vântul sălbatic,
Ce-l duce spre-naltul și-l zvârle-n pustiu !

Mai stă să prindă curaj să-l înfrunte,
Din brumă, adună în cioc picătură,
Să-i ție de sete în luptele crunte,
Scăpând de vrăjmașa-i captură !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Condorul singuratic” →

Anna-Nora ROTARU: Pe arca gândurilor mele

” ÎN AMURG”

pictură pe pânză, în ulei dimens. 120×90 cm.

Pictura personală a Annei-Nora Rotaru,

trecută în volumul de poezii și picturi, ”UT PICTURA POESIS “.

PE ARCA GÂNDURILOR MELE…

Roșieticul amurg lin coboară pe împrejur…
Valul mării-mi fură gândul și-l zdrelește de o stâncă…
Liniștea-i înmărmurită, cât mai pot privi în jur,
Soarele alene pleacă, n-are chef să fac-un tur,
Ziua așa-i de obosită, că-l împinge cu o brâncă,
Și-l scufundă-n mare-adâncă…

Mai plutesc în vânt arome, de levandă și sulfină…
Pe cer luna se prevede, printre căndeluțe, stele…
Apărând timid din neanturi, cât mai pâlpâie lumină,
Zâmbete să ne trezească trimițând câte-o actină,
În tăcerea mea, ascunsă, printre falduri de perdele,
După geamuri și zăbrele…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Pe arca gândurilor mele” →

Anna-Nora ROTARU: Bătrânul anticar

BĂTRÂNUL ANTICAR

La colț pustiu de stradă, sub lumina palidă de felinar,
De-abia pâlpâie-o luminiță-n geam, într-o mică chițimie…
Să intru-mi face semn, cu firava-i mână, bătrânul anticar,
Invitându-mă în lumea lui, departe de orice-i barbar,
În care timpu-i la Trecut, nu mușcă cu-atâta lăcomie,
Pendula torcând în armonie…

Stătea bătrânul, cu păru-i alb lucind pe fond obscur,
Cătând ceva febril în vechiul și prăfuit de ani, ceaslov…
Prețul vreunui bibelou sau unei lămpi cu ponositul abajur,
Din nu mai știu ce an, prin colbul așternut pe împrejur,
Cu mâna-i tremurândă, doar ochi arzând în trup gârbov
Și răsuflare grea, ca la istov…

Și, ce n-avea pe-acolo… bijuterii, mărgele în șiraguri,
Vaze, bomboniere de cristal, albume pe colbuitul pluș…
Flori, dansatori de porțelan, ceruiti ciorchini de struguri,
Pești, câini, păsări de sticlă, ciugulind pe ram din muguri,
Altele, cu aripile-ntinse-n zboruri, spre cer, ca pescăruș,
Ori, hrănindu-și puii în culcuș… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Bătrânul anticar” →