OCHII TĂI, STELE ÎN SUFLET…

 

A căzut năframa nopții, picurată-n mii de stele,
Ce-mi clipesc surâzătoare din înaltul cer albastru…
Ca și cum ar fi brodată cu puzderii de zorele,
Dar și Luna, o crăiasă, tolănită printre ele,
Mă privește cu pal zâmbet, pe un chip de-alabastru !

 

Și dorința mi-este vie, tot mai mult mă-nfioară,
Cu puzdeii simțăminte, toate puse în șirag…
Să m-avânt cu dor spre tine, tu, iubite și comoară,
Ca, sub brațul tău să simt, ce-am simțit odinioară
Și să-ți dau ce port în mine, ce-am mai bun și drag !

 

Nici nu-mi pasă dacă-n drum, mi-o tăia calea nămeții,
Nici de-o fulgui din cer, doar ca piedici să-mi aducă…
Eu, am ochii tăi ca stele să răzbească vraja ceții,
Arătându-mi unde-i calea, că îmi simt fanarul vieții,
Cu lumină să-mpânzească, peste-un dor ce mă usucă !

 

Fug în noapte către tine doar purtând un singur gând,
Că te-oi regăsi acolo, lâng-aceeași bancă veche…
Așteptând cu suflet cald și cu glasul tău cel blând,
Să-mi vorbești despre iubire, chiar de-nșeli și eu crezând,
Că poveste ca a noastră, nu-i pe lume-alta pereche !

 

Ne-om înlănțui pe dată, cu simțiri de dor aprins,
Retrăind cu-adevărat, ce credeam că-i doar un vis…
Vom sorbi în sărutări lacrima cu fulg prelins,
Pe obrajii-mbujorați de un ger ce l-am învins,
Lăsând astăzi pe zăpadă, ce în primăveri n-am scris !

———————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

18 aprilie, 2018

PICTEAZĂ-ȚI RAIUL TĂU…

De crezi că te-ai rătăcit și drumul ți-ai pierdut,
De crezi c-orbecăiești prin întuneric, în zadar,
Nu dispera, să-ți faci un drum al tău de străbătut,
O lume-a ta, grădină, o casă, un pat, un așternut,
În care, noroc să simți, de parc-ai fi câștigat la zar,
Neașteptatul vieții dar…

Pensoane cumpără-ți, de toate felurile culori,
Pictează-ți Raiul, deschide ușa, intră și trăiește…
Aleargă-te prin crânguri, învață-te să te strecori,
Să-ți faci aripi, de vultur sau de fluture, prin flori,
Pe-albastrul cer te-nălță și printre nori plutește,
Culege fericire și iubește…

Culcuș să-ți faci, curat să-ți fie, cald și moale…
Azvârle pietrele din cale, drumul să nu fie arid…
Pictează lunci, poteci, să-ți fie line și domoale,
Munți cu brazi, îmbracă-i de la vârf până la poale,
Să-ți fie de răcoare, aer proaspăt să îl sorbi avid,
Că-i Raiul tău, nu fi timid…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Pictează-ți raiul tău…” →

DE PAȘTI

 

În văzduh, miros de flori,
Sânziene , păpădii…
Darul Domnului, comori,
Giuvaere peste glii.

 

Zburdă mieii prin livezi,
Câtă vremea îi mai lasă,
Că-n curând n-o să-i mai vezi,
De-asta soartă nemiloasă .

 

Mâine sângele va curge,
Peste florile-aplecate…
Ultim țipăt va străpunge,
Piepturile sfârtecate.

 

Așa-i… spune obiceiul…
Cică-i dat de Dumnezeu !
În ce Carte-a scris condeiul?
Care mână de iereu ?

 

Eu nu cred în legi haine,
Nici nu cred că-i creștinesc !
Eu vreau doar cu vin și pâine,
Pe DOMNUL să mi-l jelesc !

 

VOINȚA, DORINȚA ȘI CREDINȚA

Din pântecul mamei, dureri pe lume m-au adus…
Dureri și sânge de-atunci, mă-nsotesc până acum…
Am crescut, ani peste ani, pe spate mi s-au suprapus,
Dar în marsupiul veșniciei, embrion sunt, necompus
Și sacul amniacal, să-l părăsesc, nu vreau nicicum,
Sigur adăpost, oricând și oricum…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

VÂNZĂTOR DE VECHITURI 

 

Veniți, frați buni, că am marfă bună pe tarabă,

Nimic nu-mi lipsește, mi-e plină cu de toate…

Am vrute și nevrute, pentru ce-ați dori voi treabă,

Nu stați pe gânduri, întrebați cât costă mai degrabă,

Orice prin cap vă trece și cum mintea vă socoate,

Îmbulziți-vă, hai, dați din coate !

 

Vând coșu-acela-n stânga, plin cu feluri de memorii,

Unele-s mai noi, altele-s mai vechi, după dorință…

Au amintiri, unele-s fermecătoare, cu vraja comorii,

Altele-s rele, cu omenești greșeli și planuri iluzorii…

Unele-s cu trăiri bune, fericite, cu haz, făgăduință,

Altele-s nesăbuite, după preferință !

 

Vând conștiințe, unele curate, altele-s camuflate,

În stare foarte bună, cumpărați-le fără de frică…

Sunt din acelea, sau sfințite, albe, imaculate,

Sau, din alea, mai… așa, ce-au fost bine spălate

Habar n-are careva, cine să știe și să-ți interzică ?

N-are nimeni ce să-ți zică !

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Paradoxuri lirice” →

PE FRUNTEA SUFLETULUI MEU

 

Pe fruntea sufletului meu,

Cernit-au astăzi flori de măr…

Din ceruri poate, de vreun Zeu,

Când ruga mi-auzit… sau Zmeu,

Coroană-mi împletind în păr !

 

Visul, rămas în iarnă priponit,

Pe stâlpul deznădejdii înspre cer,

Până mai ieri, de viscol prigonit,

Mi-a sângerat la poale, surghiunit,

De mâna crud-a unui temnicer…

 

Azi, însă, parcă ies din labirint,

Soarele mă întâmpină, mă scaldă…

Cuvinte nu pot scrie din ce simt,

Îmi picură ca stropi de mărgărint,

De bucurie, o sevă dulce, caldă !

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

,,ANEMONE” de Ann-Nora Rotaru pictură pe pânză în ulei

*

CRANGULE ÎNDURERAT….

 

Cumva auzi, tu, Crângule, cum suflă vântul ?

S-au adunat deasupra puzderie de nori…

Nu-ți mai aud nici cântul, șopotul, cuvântul,

Simt doar mirosul putrezit de moarte flori…

 

De iarbă, de mușchiul ud, de mucegai,

De sfârtecate crengi, căzute la pământ…

De furtuni și ploi, miros de putregai,

Al târziei toamne, cu flenduros veșmânt !

 

Unde-s păsările cerului, unde-s căprioare,

Unde au zburat fluturii, unde s-au ascuns ?

De ce-s copacii jalnici, cu giulgiuri mortuare,

In crâng pustiu căzuți, cimitir de nepătruns ?

 

Unde-s diminețile acelea, vii și însorite ?

De ce-i așa de trist și vinețiu amurgul ?

Cărările, de ce sunt mlăștinoase, pângărite,

Blestem de parcă aruncat-a Demiurgul ?

 

Auzi, tu, Crângule, cum trosnește lemnu-a jale,

A pustiu, a frig, a agonie lentă și tristețe ?

Cum coasa Mortii șuieră, umblând agale,

Pe bătucite cărărui de nălucile orbețe ?

 

Hai…m-am săturat de mers și mi-este frică… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Rapsodii de primăvară (poeme)” →