CÂND SOARELE RĂSARE
Când soarele răsare, iluminând mii de fiori,
Printre nori rebeli, pufosi şi călători,
Însingurată, mă-nfăşor cu un curcubeu,
Şi mă rog din suflet, mă rog la Dumnezeu.
Când sufletul mi se izbeşte-n răcelile umane,
În vise zdrobite, vise adunate-n mormoane,
Îmi iau în brațe dorul, şi-un gând plin de valori,
Şi cad ostenită pe o câmpie, presărată cu flori.
Mă-nfăşor înfrigurată cu-n cuvânt sfânt,
Care-mi pansează durerea, unui suflet blând,
Ținând în mână un mănunchi de iluzii,
Le las plutind pe-un râu, plin de deziluzii.
Cuvinte amare-mi strivesc inima plăpândă,
Ca un balaur cu gura-nflăcărată şi flămândă,
Dar eu zâmbesc unui gând bun în depărtare,
Plec înspre el, când inima mă doare.
TE ASTEPT PE O STEA
Te aștept pe steaua noastră lucitoare,
Pe o Cale Lactee, magică, fermecătoare,
Unde liniștea mă mângâie, mă alină-n neştire,
Pe o calea eternă, numită „iubire”.
Sunt aici iubitul meu, te-aştept de atâta timp,
Printre miliarde şi miliarde de stele, mă plimb,
Şi chiar dacă mă-nfior, că tu nu vei veni,
Printre galaxii rămân, şi steaua ta voi deveni.
Fără-ncetare te caut prin infinit, prin univers,
Dorințele-mi păşesc, înlăcrimate, pe un drum şters,
Călăuzite de-o rază de speranță, fină şi duioasă,
Se balansează ca un acrobat, pe-o funie mătăsoasă.
Uneori nu văd lumina, iubitul meu, dar nu mă tem,
Căci amintirile noastre mă ameţesc, cu visul lor suprem,
Închid ochii și-ţi văd chipul tău, seducător, frumos,
Şi totul devine din nou, senin, intens şi luminos.
Cândva eram înfometaţi să ne iubim pe vecie,
Uite, aşa arată din cosmos, un vis plin de măreţie,
Uneori sufletu-mi coboară, te caută pe-un plai drag,
Zboară peste oceane, e un porumbel singuratic, pribeag.
Și când un val cosmic creează o noua fantasmă,
Ah, sufletul mi-e fascinat, de o iluzie, de o mireasmă,
Crezând că ești TU, un soare care a răsărit,
Dar în zadar, este doar un vis, un vis nefericit.
În timp ce lacrimi calde-mi limpezesc privirea,
Umbra dispare pe drumul ei galactic, ca şi amintirea,
Prin cosmos, milioane de fluturi astrali îmi cară inima ranită,
Ah, ştiu, odată vom fi uniţi, odată voi fi fericită.
Obosită mă culc pe calea mea, singuratică,
Mă încălzesc cu un vis frumos, cu o iubire nebunatică,
În lumina stelelor inima mea se scăldă, tu îmi zâmbeşti,
Şi simt adânc, din depărtare, cât de mult tu mă iubeşti.
Sunt aici, pe steaua noastră aleasă atunci, în acea noapte,
Când mi-ai promis o viaţă împreună, printre şoapte,
Iubitul meu, mă răzvrătesc destinului făţarnic şi nedrept,
Şi printre stele, lângă un izvor de iubire, să ştii că te aştept…
––––––––––––-
Anisoara Laura MUSTEȚIU
28 iunie 2020, Sydney