Se rup norii…

 

Se rup norii într-o ploaie rece de toamnă,
Se scutură frunzele într-un vânt aprig de iarnă,
Copacii scârțâie și gem sub povara vântului,
Oamenii aleargă zgribuliți din calea crivățului,
Doar un singur cerșetor așteaptă să audă zăngănitul monedelor,
Aruncate printre stropii reci de ploaie,
Foșnind frunzele în zbaterea gândului îndoit de vremuri tulburi,
Năvălind peste lume
Ploile aruncate cu furie de toamnă,
Doar o singură frunză mai rămâne agățată de creangă,
Privind covorul de frunze galbene,
Ea nu se mai teme de moarte.

Noian de negru

 

Noian de negru acoperă crengile,
Se zbate sufletul între nuiele,
E frig și bate vântul printre frunze
Și dintr-o dată o liniște se așterne,
Se aude doar tăcerea dintre umbre
Și ropotele cailor se aud în depărtare,
Foșnind frunzele-n cale, izbind pământul cu copite goale.
Frunzele sunt în cădere liberă
Și nu apucă zorile, vine iarna cu ninsorile,
Se agață viscolul de ramuri
Și clopotele se aud cum bat din ce în ce mai tare,
Anunță vremuri tumultoase, cu iubiri canceroase,
Ura se sădește în cuvinte,
Iar iubirea dispare printre morminte.

———————————-

Anca-Maria DAVID

24 septembrie, 2018

Mă aşez între flori

 

Mă aşez între flori
Cu petalele-n gând,
Cu privirea-n culori,
Scuturată de vânt.

 

PREACURATĂ MAICĂ

Preacurată Maică,
Mama mea cea sfântă,
Roagă-te la Dumnezeu
Pentru sufletul căzut în hău.

Preacurată Maică,
Floare de crin a iubirii,
Roagă-L pe Fiul Tău
Să aibă grijă de neamul sfânt.

Preacurată Maică,
Fie-ţi milă de copiii Tăi
Şi du-i la Dumnezeu,
Pe altarul iubirii.

–––––––––––

Anca-Maria DAVID

7 septembrie, 2018

 

Ne cheamă Hristos în iubire

Se aud clopotele-n noapte
Şi gândurile se adună-n şoapte,
Ne cheamă Hristos în iubire,
Să ne adunăm în nemurire,
Pe buzele arse de neiubire,
Să curgă mirul sfânt în neştire.
Priveşte-ţi, creştine, aproapele cu dragoste şi preţuire,
Roagă-te pentru el, fii balsam pentru sufletul lui,
Strânge-l în braţe atunci când se clatină în deznădejde,
Şterge-i lacrima cu o vorbă bună,
Nu-l alunga din calea ta,
Nu-i călca inima când se apleacă spre dragostea ta.
Vorbim din ce în ce mai mult despre iubire,
Iubind din ce în ce mai puţin,
Mimăm iubirea, hrănindu-ne cu ură şi invidie,
Etichetăm şi judecăm înainte să-i cunoaştem sufletul,
Îl punem la zid şi aruncăm cu pietre,
Întorcându-ne la epoca primitivă.
Ne mândrim că suntem liberi şi devenim
Sălbatici, explozivi şi fără iubire.

———————————-

Anca-Maria DAVID

28 august, 2018

TE AŞTEPT SUB PLOPUL DE LA ŢARĂ

Te aştept sub plopul de la ţară,
Unde-i pământul românesc,
Trecând prin lanul de secară,
Să-l strâng la piept şi să-l iubesc.
E roditor şi e bogat,
Greu încercat de mii de ani,
Mulţi străini l-au invadat,
Şi au vrut să-l ducă la împărat,
Dar un popor cu dor de glie,
Statornic şi iubitor de neam
Nu l-a lăsat la împărat,
Luptând şi pentru un colţ de pâine,
N-au închinat ţara sub un alt nume.
Astăzi, în vremuri tulburi
Te aştept, române, în zbaterea lumii,
Te aştept în Grădina Maicii Domnului,
Te aştept sub plopul de la ţară,
Să ne unim într-un glas
Ca-n vremurile bune,
Iubind ce ne-a mai rămas,
Credinţa şi neamul.

———————————-

Anca-Maria DAVID

27 august, 2018

Se aud viorile cântând

Se aud viorile cântând
Şi lacrimile curg in suflet,
Sunt fapte ce răsună neîncetat pe frontul vieţii,
Dezlănţuindu-se sub privirile oripilate
Ale popoarelor aglomerate în mulţimi şifonate,
Îngrozindu-se de zgomotul şoaptelor învăluite în minciuni asumate,
Adevărul fiind departe, vedem popoare aruncate în mocirlă.
Mulţi jură cu mâna pe Biblie că vor apăra neamul de vipere,
Dar uită când mierea începe să curgă printre degete,
Aruncând la gunoi credinţa neamului păstrată de strămoşi cu lacrimi de sânge.

———————————-

Anca-Maria DAVID

25 august, 2018

 

*Mănăstirea Mraconia de la Cazanele Dunării

VINE O ZI

 

Vine o zi când se aşterne melancolia,
când scotoceşti prin sertare amintirea
zilelor senine din nopţile pustii,
vine acea zi când trebuie să plăteşti chiria
frunzelor arămii scuturate în toamna vieţii târzii
şi vei pleca singur, fără familie, fără prieteni, fără lucruri,
vei pleca din lume cu faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti.

———————————-

Anca-Maria DAVID

16 august, 2018

ÎN FIECARE ZI

 

În fiecare zi mi-e dor de mine,
Pierdută câteodată în mulţime,
Trăind într-o lume secularizată,
Rebelă şi pustie, rămasă-n pribegie.
În fiecare zi mi-e dor de frunze,
Foşnind a veşnicie,
Acoperindu-mi gândurile triste,
Căzând o frunză-n ceaşca de cafea.
În fiecare zi mi-e dor de stele,
Să-mi lumineze drumul în tăcere,
Să se aprindă-n suflet vâlvătaia,
Zburând spre stele cu visele-n mână.
În fiecare zi mi-e dor de flori,
Colorându-mi zilele atunci când zbor
Şi când adie vântul printre flori,
Îmi scutură petalele-n ninsori.
În fiecare zi mi-e dor de un prieten
Să-mi asculte tăcerea în ropotul cuvintelor,
Să mă adune din cioburile sparte,
Scriind o nouă carte.
În fiecare zi mi-e dor de un cuvânt frumos,
Să-mi mângâie sufletul anevoios
Cu dragoste de adevăr.
În fiecare zi mi-e dor de Dumnezeu,
Iubindu-L din tot sufletul meu.

———————————-

Anca-Maria DAVID

11 august, 2018

LASĂ-MI LACRIMILE…

 

Lasă-mi lacrimile
Să-mi mângâie obrazul,
Lasă-mi gândurile
Să-mi dezlege cuvântul.