Anatol COVALI: Poesis

Şi-aş dori…

 

Nu sunt trist şi nu mai gem. Mă nărui,
dar surâd de câte ori mă frâng.
N-o să ştiţi nicicând din vina cărui
sentiment numai în mine plâng.

 

Voi vedeţi privirea mea senină
şi-admiraţi cutezătoru-mi mers,
care trece-n iureş prin lumină
spre-a parcurge-ntregul univers.

 

Cât mă bucur că mai pot ascunde
umbletul, adesea doar târâş ,
pe poteci ce-ncep să se înfunde
sau se surpă-n veşnic coborâş.

 

Şi-aş dori să plec râzând în hohot,
când voi auzi-n azurul meu
răsunând al despărţirii clopot
cu blândeţe tras de Dumnezeu.

 

Nu vreau să fiu la modă !

 

Nu vreau să fiu la modă,
purtând tot ce se poartă,
cântând pe-o liră spartă
cea mai absconsă odă
spre-a-mi fi viaţa comodă.
Eu sunt nebun. Fac artă
pe care-o cred mulţi moartă,
căci nu-i bloc, ci pagodă.

 

În versuri ard vibraţii
şi-n rime armonie,
Eu fac o poezie
ce nu visează-ovaţii,
ci cuceriri de spaţii
în sfânta veşnicie.
Creez o lume vie,
eterne constelaţii.

 

Urăsc tot ce arată
urât şi-absurd. Mi-e greaţă
de cei ce-au făcu piaţă
din arta minunată
Continue reading „Anatol COVALI: Poesis”

Anatol COVALI: Poeme

Sufletul meu cântă

 

Eu nu doar aud,
vãd sunetele.

 

Vibraţiile lor
sunt ca nişte raze
de toate culorile,
de la albul cel mai pur
pânã la negrul
în care lumina
nu a pãtruns niciodatã.

 

Sufletul meu cântã,
inima mea danseazã,
iar gândurile
sunt codrii
în care rãsunã
balade, doine,
simfonii
cântate de gâze,
de frunze,
de pãsãri,
de ape.

 

Stã…

 

Stã cu mâna întinsã,
dar semenii lui dragi
cãrora le-a dãruit
tot binele
se fac cã nu-l vãd,
nu i-o strâng şi trec mai departe.

 

A încercat sã-i opreascã
dorind sã-i întrebe
ce mai fac, cum o mai duc
cu sãnãtatea. Şi i-au rãspuns
peste umãr: Mã grãbesc,
n-am timp. Poate
vorbim altãdatã.

 

Acest altãdatã a devenit niciodatã!…

 

Stã cu mâna întinsã,
uite-aşa, de-al dracului !…

 

Dacã a învãţat ceva de la viaţã,
a învãţat sã spere…

 

Continue reading „Anatol COVALI: Poeme”

Anatol COVALI: Lirice

Cum…

Cum fericirea mi-a adus
acest prezent fãrã de seamãn
înseninând al meu apus
ce nu ştia decât sã geamã…

Cum am uitat orice dureri
când iernile mele geroase
s-au preschimbat în primãveri,
atât de calde şi frumoase…

Cum de nu-mi pasã de trecut,
ci doar prezentul mã încântã
şi cum de nerecunoscut
mã iau cu grijile la trântã…

Continue reading „Anatol COVALI: Lirice”

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de duminică a Sfintelor Paşti !

Rugăciune în sfânta şi marea
zi de duminică a Sfintelor Paşti

 

HRISTOS A ÎNVIAT ! E ziua sfântă
în care-al nostru blând izbăvitor
calcă-n picioare moartea-n veci înfrântă
cu viaţa Lui dând viaţă tuturor.

 

HRISTOS A ÎNVIAT ! S-a dat de-o parte
piatra de pe mormânt şi luminos
s-a ridicat biruitor din moarte
Mântuitorul drag, Iisus Hristos.

 

HRISTOS A ÎNVIAT ! Inima-mi plină
de fericire, cântă fremătând
în sfânta şi mirabila lumină
ce mângâie a mea credinţă blând.

 

HRISTOS A ÎNVIAT ! E sărbătoare
şi praznic cum nu-i altul pe pământ
pentru-ndelunga noastră înfrânare
care pe cel viclean şi rău l-a-nfrânt.

 

HRISTOS A ÎNVIAT ! O viaţă nouă
parcă începe în această zi,
când El, zâmbind, ne spune: Pace vouă!
şi ne adună pentru-a ne iubi.

————————————–

Anatol COVALI

București

8 aprilie, 2018

 

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de sâmbătă din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de sâmbătă din Săptămâna Patimilor

 

Mormântul Tău a fost pecetluit
de cei ce de-nvierea Ta au groază
şi stau ostaşii lângă el de pază
ca nu cumva din el să fii răpit.

 

Trupul bătut stă-n giulgiul îmbibat
cu smirnă şi aloe, parcă doarme,
în timp ce Duhul Tău s-a dus să sfarme
cu slava-i sfântă iadul blestemat.

 

S-au bucurat strămoşii proslăvind
pe cel pe care-L aşteptau să vină
să-i mângâie cu sfânta Lui lumină
de viaţă şi-mpăcare strălucind.

 

Şi raiul a vibrat triumfător
că s-a întors în sânul lui iubirea,
care-a salvat prin sânge omenirea
ca Dumnezeu şi ca Mântuitor.

 

Ce pace al meu suflet a cuprins
ştergând din mine orişice durere,
în timp ce-aştept sublima înviere
a Celui care moartea a învins!

—————————

Anatol COVALI

București

7 aprilie, 2018

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de vineri din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de vineri din Săptămâna Patimilor

 

Cu sufletul zdrobit, cu umilinţă,
şi-adânc cutremurat de jertfa Ta,
privesc, Iisuse, marea suferinţă
prin care ai trecut spre-a ne salva.

 

Cât de umilitoare şi ce multe
au fost cele ce blând le-ai îndurat:
scuipări, batjocuri, palme şi insulte
si biciuirea trupului curat.

 

Cununa Ta de spini o simt pe frunte,
piroanele mă ard îngrozitor,
şi ale Tale suferinţe crunte
îmi curg în suflet, Doamne, şi mă dor.

 

Te-au pus între tâlhari, ca să-njosească
menirea pentru care ai venit,
însă lumina Ta dumnezeiască
a lor cumplită ura-a biruit.

 

Te văd murind şi sufletu-mi îngheaţă,
privesc plângând cum în mormânt eşti pus
şi dacă nu aş şti că Tu eşti viaţă,
aş cădea mort, de moartea Ta răpus.

——————————

Anatol COVALI

București

6 aprilie, 2018

 

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de joi din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de joi din Săptămâna Patimilor

 

Cum Te-ai smerit, Iisuse drag, spălând
picioarele, c-o dragoste firească,
prin umilinţa-Ţi sfântă arătând
o mare înălţime sufletească.

 

Ai stat apoi, fără păreri de rău,
la Cina cea de Taină, cina sfântă,
numind vinul băut sângele Tău,
spunând că trupul Tău e pâinea frântă.

 

Ne-ai învăţat atunci cum să spălăm
mulţimea de păcate ce ne-oprimă,
cum un nou sens putem vieţii să-i dăm
mâncând şi bând din Slava Ta sublimă.

 

L-ai sărutat apoi pe vânzător
şi sfâşiat de-o groaznică durere
cu lacrimi L-ai rugat pe Creator
să pună-n trecătorul trup putere.

 

Stau lângă Tine, Doamne, şi îndur
să văd cum ca pe un tâlhar te leagă,
cum scuipă-ntruna zâmbetul Tău pur
şi cum batjocoresc făptura-Ţi dragă.

————————-

Anatol COVALI

București

5 aprilie, 2018

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de miercuri din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de miercuri din Săptămâna Patimilor

 

Iisuse-al meu, aş vrea cu mir să-Ţi ung
trupul Tău sfânt ce ştie ce-L aşteaptă,
mir scurs din fiecare gând sau faptă,
dar faptele curate nu-mi ajung.

 

Sufletul meu l-aş transforma în mir
să-Ţi spăl cu el sfinţitele picioare,
dar sufăr fiindcă sufletu-mi nu are
într-însul purităţi de elixir.

 

Ştiu că Tu m-ai ierta, văzând ce-ndur,
şi mi-ai primi ofranda cu iubire,
dar cum s-ating a Ta Dumnezeire
cu mirul meu ce nu e încă pur?

 

Doar lacrimile mele îndrăznesc
picioarele-ndelung să îţi sărute
şi parcă simt lumină în derute
şi de credinţă mă împodobesc.

 

Şi plâng ştiind, Iisuse, că-n curând
pe cruce ai să stai şi pentru mine,
bătut şi insultat fără ruşine,
în timp ce Tu ne vei privi iertând.

———————————-

Anatol COVALI

București

4 aprilie , 2018

 

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de marţi din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de marţi din Săptămâna Patimilor

 

Aştept, Iisuse, să îmi baţi în poartă
şi tremur fiindcă nu sunt pregătit.
Sufletul meu îndeajuns nu iartă
şi untdelemnul încă nu-i sfinţit.

 

M-asemăn cu fecioarele nebune
ce au rămas afară suspinând,
căci nu am strâns destule fapte bune,
iar milostiv am fost din când în când.

 

Am dat prea rar cămaşa de pe mine,
n-am alinat întruna orice plâns,
am făcut, Doamne Sfânt, prea puţin bine,
doar pentru-al meu folos comori am strâns.

 

Cad în genunchi în lacrimi şi cu jale
implor, în rugăciune prefăcut,
ca săptămâna patimilor Tale
să fie pentru mine-un început.

 

Promit să-mi plec trufia în smerenii
şi orice ură să o iert firesc,
să strâng ulei sfinţit din milostenii,
ca mila Ta, Iisuse, s-o primesc.

———————————-

Anatol COVALI

București

3 aprilie, 2018

Georgeta RESTEMAN: Anatol Covali și „Vâltorile sufletului” său în „Rogodele”

Nu în fiecare zi ţi-e dat ca Dumnezeu să-şi întoarcă faţa către tine şi să-ţi dăruiască bucuria de a te răsfăţa în leagănul cuvintelor cu cărţi pe care n-ai visat vreodată că o să le poţi ţine în mână, şi, mai ales, să te înfrupţi pe săturate din frumuseţea miezului lor artistic! Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că se pot întâmpla astfel de miracole, chiar dacă trăim într-o lume mizeră şi ignorantă, în care strălucirea aurului şi goana după avuţie au suprimat, în mare parte, grăuntele de frumos din care ar trebui să se hrănească sufletul pentru a putea supravieţui departe de orgolii, prefăcătorie, ură şi minciună. Ce poate fi mai frumos decât să te trezeşti cu poştaşul la uşă, aducându-ţi un colet cu cărţi?! „Aş vrea să vă dăruiesc cărţile mele, dacă acceptaţi şi-mi daţi o adresă” îmi spunea domnul Anatol Covali cu puţin timp în urmă şi n-a pregetat, distinsul poet, să-mi trimită nu mai puţin de 24 de volume de poezie sub semnătura Domniei Sale.

Fiecare volum poartă amprenta artistului şi poetului pe care l-am descoperit, din păcate, doar de curând, cu dedicaţie scrisă cu migală şi artă, în care am găsit şi o explicaţie sumară asupra conţinutului fiecărei cărţi în parte. Când scrii cu atâtă dăruire nu mai puţin de 24 de dedicaţii, fără să semene una cu alta, cu siguranţă, că o faci cu dragul cuvintelor pe umeri, dorind să croieşti, din condei, o direcţie de mers pentru viitorul cititor prin labirintul cuvintelor pe care le-ai plăsmuit cu migală şi dragoste, aşezându-le în sutele de poezii scrise de-a lungul vremii…

Odată dezmeticită, după şocul produs de primirea nepreţuitului cadou purtând încărcătura specială a unei întregi opere de valoare nu numai literară, ci şi spirituală, morală şi istorică, înmagazinând trăiri unice, reale, speranţe şi deznădejdi, agonie şi extaz, iubire şi resemnare, şi câte alte stări care au pus, de-alungul vieţii, stăpânire pe sufletul distinsului şi neobositului creator, am rânduit volumele în ordinea apariţiei şi m-am lăsat purtată pe aripile poeziei în universul interior al domnului Covali. Îmi mărturisea, Domnia Sa, tot într-o scurtă conversaţie atunci când dezbătusem aplecarea noastră spre poezia în „dulcele vers clasic”: „Trăim cu speranţa şi nici eu nu mă las! Am să scriu până în ultima clipă.” Ce poate fi mai concludent pentru a sublinia locul pe care îl ocupă creaţia literară în sufletul şi viaţa poetului?!

În liniştea căsuţei de la poalele Vlădesei am pornit păşind uşor pe cărările mărginite sublim de vers în intimitatea volumului „Vâltorile sufletului” apărut în 2006, la editura Bibliotheca din Târgovişte, „avertizată” de autor prin dedicaţia frumos caligrafiată într-un scris-oglindă de suflet: „Una din primele mele cărţi publicate, Poetei Georgeta Minodora Resteman, cu prietenie”. Mi-am dorit să lecturez, rând pe rând, fiecare carte în ordinea publicării pentru a desluşi parcursul poetic în simbioză cu trăirile autorului de-alungul carierei sale literare, poate şi din cauza faptului că sunt născută sub semnul zodiacal al analizelor minuţioase şi profunde, ordonate, cum ar zice cineva, „ca la carte”.

Primul impact, prima surpriză: un nou gen de poezie în formă fixă, denumită de autor „rogodel”, un reuşit experiment care a pornit de la gazelul clasic, ajustat în propria-i gândire literară, elementul de noutate fiind rimele interioare în versurile în care în gazelul clasic nu rimează. În lămuririle pe care le adduce cititorului de la bun început, poetul explică: „Volumul de faţă, care cuprinde gazeluri de factură românească, adică melodioase ca limba română şi pe care le-am numit ROGODELE (ROGODEL), cuvânt cu etimologie necunoscută (deci poate fi şi dacic) şi care înseamnă «fructe mărunte, poame de tot felul», în limbaj poetic: poezii scurte şi variate, ca temă şi ritm, o nouă formă fixă pe care o propun literaturii române”. În momentul lecturării, nu ştiu de ce am fost tentată să fac o asociere a noului gen liric propus de domnul Covali, ROGODEL-ul, cu un fel de rugăciune a sufletului, melodioasă, cântată, doinită… şi pe măsură ce m-am adâncit în lectura mi-am dat seama că nu am greşit deloc!

Cele 100 de poezii cuprinse în volumul „Vâltorile sufletului” sunt scrise în linia melodică dictată de trăirile autorului şi armonizată în ritmul baterii şi zbaterii unei inimi mari cât întreg universul. „Primăvara poemelor” lui Anatol Covali începe cu o „arie din opera tristeţii” poetului „cântată” pe notele durerii… Consider absolut necesară redarea întregului „aranjament orchestral” al poeziei pentru a vă edifica asupra formei, dar şi asupra mesajului noului gen liric propus de Domnia Sa, Poetul: Continue reading „Georgeta RESTEMAN: Anatol Covali și „Vâltorile sufletului” său în „Rogodele””