În vale, lângă crucea ce nu-şi mai are nume
Se-nalţă plopul verde ce taie norii-n două…
Se-apleacă la pământ când bate vânt şi plouă,
Cu frunza tremurată, umbrar pe-un loc anume.

Mai ies bătrânii noaptea din cripte să ne vadă,
Cu mângâieri pe frunte visăm la tot ce-a fost,
De dragul lor ne umplem de râvnă şi de post
Privindu-i cum se duc, miros a vin şi pâine.

Îmbracă-te pădure cu straiele-ţi măiastre
În fiecare vară de toamnă-ţi fie sete…
Ne dă din primăvară renaşterea pecete
Şi iarna fă-te cuibul zăpezilor albastre.

Noi, ne vom umple-apusul din ciutura fântânii
Şi ne vom plânge morţii culcaţi în dosul stânii.

——————————–

Ana PODARU

1 mai 2019

Pas în urmă face calul, miei aleargă curmeziș,
Dintr-un stufăriș de gânduri doi ochi ne privesc pieziș,
Dintr-un curcubeu se-adapă lacrimile unei mame,
Iată!… cumpăna fântânii a-nverzit și coace poame.

Omul suie munți de stâncă, talpa lumii-n el se crapă,
Din tichia-i de hârtie raza lunii-ncet se-adapă,
Florile se-ascund din cale-i, palmele dorind a rupe
Frăgezimea frumuseții… sub o piatră s-o astupe.

Cad pe rând, din pâinea lumii, firimituri de lut uscat,
Strugurele copt al vieții se-negrește de păcat,
Pelegrinul se oprește după șapte drumuri grele
Odihnindu-se-n odaia cu pat rece și zăbrele.

——————————–

Ana PODARU

30 martie 2019

să-ţi mutileze chipul. Lut proaspăt modelat,
miros de lapte de mamă, venit din lumină,
din calea-ţi fug lupii şi corbi n-au hodină…
iar spinii se-afundă-n cărare. Miel bucălat,

în ce culori să-ţi sădesc visele?… vreau mâini
cu-mprumut?… clipeşte cu pleoapele fluturi,
iar paşii tăi mici vor coace din spuză şi pâini.

Şi tot universul la tine se-nchină… lut proaspăt
cu miros de lapte şi fân, de-mi spui să nu plec mai rămân
să-mi ştergi depărtarea şi genele-mi grele de-omăt.

——————————–

Ana PODARU

20 martie 2019

peste ape tulburate, peste valuri-guri de fiară,
să-ţi simt tălpile gingaşe mângâindu-mă pe spate.
Voi fi înger de-am fost monstru şi cu mâinile curate
te voi îmbrăca cu aripi către mine să zbori iară.

Nu-ţi mai măsura secunda ce-a rămas nemăsurată,
uită fiecare clipă când pe ochii mei a nins,
lasă-te ca o regină de un biet sărman curtată.

C-am iubit orbeşte, iartă!… cresc în mine şerpi de vină,
s-au încolăcit pe suflet, unde candele s-au stins,
tu le-aprinde cu iubire, fii-mi a inimii stăpână.

——————————–

Ana PODARU

15 martie 2019

în care rodul pâinii ne-a fost chin
văzându-ne copiii plini de sânge.
în jurul crucii tale de ne-ai strânge
ne-ar sătura esenţa de pelin…

O, Doamne zac în lacrimi ai mei semeni,
li s-au albit pupilele de plâns,
genunchi tociţi, scântei loviţi de cremeni.

Privirea ta ne-ar scoate din morminte,
te uită câte lacrime am strâns,
noi, morţii vii… ce-ncununăm cuvinte.

——————————–

Ana PODARU

11 martie 2019

Veniţi născătoare de trupuri de lut,
clădiţi-mi cu mâini nenăscute un scut,
trmiteţi fierarii să mistuie zala…
câlcâiul din carne să-şi smulgă zăbala.

Acolo-n adânc unde-i pustnică rana
din pieptul seminţei răsare şi pana,
etern este zborul cu aripi de piatră
legat este trupul de sfânta sa vatră.

——————————–

Ana PODARU

10 martie 2019

pe trunchiul ce-şi trage seva din inima pământului
doi şerpi stau încolăciţi
din limbile lor focul urcă spre cerul deschis
unde pasărea luminii şi-a deschis aripile nefrânte

din lacrima lui Dumnezeu încă mai înnoată peştii în aval

femeia-şi spală marama brodată cu Ihtis
de sângele Lui

în palma pruncului legat de rădăcina pomului prin ombilic
străluceşte o stea cu şase colţuri
undeva la rădăcina înfiptă adânc în lutul reavăn
pentagrama s-a stins îngropată de seminţiile lui Caiafa

mâna ce coboară din cer desenează pe nisip două triunghiuri simetrice suprapuse

cerul îşi deschide pântecul ca o mamă
la sânul lui s-a cuibărit pruncul născut într-o zi de iarnă

——————————–

Ana PODARU

3 februarie 2019

Nu-nchidem ochii dezveliţi de gene,
nu ne-agăţăm de malul cel surpat,
stăm agăţaţi de-un vis înfiripat,
de-acele gânduri cu trăiri perene.

Ne naştem cui din rana-nsângerată
cu tălpile înfipte-n cerul sfânt,
bătuţi în cartea vieţii cu-o erată.

Ne este viaţa pajişte curată…
ne este pom ce muşcă din pământ
cu floarea ce se vrea nescuturată.

——————————–

Ana PODARU

22 ianuarie 2019

Spânzuraţi de cruci înfipte până-n pântece de mamă
stau copiii nenăscuţi sub ai umbrelor potcoave,
despuiaţi se zbat agonic peste-a nopţilor hrisoave
zei ce-şi scrijelesc pe frunte ale vieţii monograme.

Cine-a otrăvit fântăna orb a fost, sătul de miere,
pus în lanţuri chiar de fiii ce s-ar fi născut din sine
n-a dorit la judecată foi din cartea cu doctrine…

Se-adâncesc sub pleoape şanţuri precum lutul ce se crapă,
lacrimi nu-s şi nu vin cerbii cu-ai lor pui să se adape,
vin doar lupii, corbii, câinii… cu-ai lor colţi de foc să sape.

——————————–

Ana PODARU

17 ianuarie 2019

ce frumos ning cuvintele-n cimitirul
florilor de gheaţă

mi-e teamă de puterea iernilor calde
ce-mi topesc literele sub streaşina minţii

mi-e mâna prea aspră şi rece
soarele a făcut ţurţuri
ce seamănă cu pleoapele mele

atunci când muşchiul moale-mi înveleşte trupul
când rădăcinile plopilor mă înjunghie
lăsaţi fluturii albi să zboare
şi lebedele
să nu mai confund anotimpurile

Pierduți am fost prin fulgi ca doi condori,
ne-am îmbrăcat cu straiele zăpezii,
pluteam sculptând arcuşuri şi viori,
cântam zdrobind furtunile amiezii.

Purtam în irişi albe flori de gheață,
în trupul nostru rece viscolea:
,,Adorm iubite, ninge sau e ceață?”
,,Răspunde-mi!”peste gându-mi troienea.

,,Să nu adormi!” mi-ai spus… ,,mai arde foc”,
la pieptu-ți cald mai e un singur loc…

——————————–

Ana PODARU

30 decembrie,  2018