Viscolul și lacrima
Brrr, crapă pietrele-n cărare osândite de-aspru ger,
Iarna asta-i numai țurțuri atârnați de-un colț de cer,
Baba-și scutură cojocul peste sate, munți și văi,
Mai trosnește-un lemn în sobă în săracele odăi.
Cergile miros a molii-mbălsămate-n naftalină,
Caii înhămați la sănii se-opintesc fără hodină,
Un țăran cu-o cușmă roasă strânge hățurile-n mâini,
După sanie aleargă mârâind vreo șapte câini.
La fereastră se arată un copil îmbujorat…
Într-o curte-un om bătrân crapă lemne-ngrijorat,
Cumpăna de la fântână scârțâie când bate vântul,
A-nghețat în ciuturi apa și în inimă… pământul.
Vacile mugesc în grajduri, crapă țâțele nemulse,
Boii au slăbit de foame, carele-au rămas neunse,
Mămăliga are coajă… săul oilor e rece…
Viscolul, prăpăd în cale-i, numărata-mi zile, zece.
Pomii îmbrăcați în gheață-și osândesc chircite ramuri,
Flori de gheață nemiloasă înfloresc timid pe geamuri,
Pe obrazul unei mame curge-o lacrimă sărată…
Numai ea în miezul iernii nu îngheață,-i prea curată.
——————————–
Ana PODARU
30 noiembrie, 2018
