Vântu-și ține răsuflarea, norii se adună-n cârduri,
Fulgerul străbate zarea, literele cad din rânduri,
Răgetul ia loc de tunet, urlet se transformă-n plâns,
Pe sub streașina ferestrei toate frunzele s-au strâns.
Pas în urmă face calul, miei aleargă curmeziș,
Dintr-un stufăriș de gânduri doi ochi ne privesc pieziș,
Dintr-un curcubeu se-adapă lacrimile unei mame,
Iată!… cumpăna fântânii a-nverzit și coace poame.
Omul suie munți de stâncă, talpa lumii-n el se crapă,
Din tichia-i de hârtie raza lunii-ncet se-adapă,
Florile se-ascund din cale-i, palmele dorind a rupe
Frăgezimea frumuseții… sub o piatră s-o astupe.
Cad pe rând, din pâinea lumii, firimituri de lut uscat,
Strugurele copt al vieții se-negrește de păcat,
Pelegrinul se oprește după șapte drumuri grele
Odihnindu-se-n odaia cu pat rece și zăbrele.
——————————–
Ana PODARU
30 martie 2019