În anii 1949-1952 în închisoarea României comuniste din Pitești, în camera 4 Spital, a început o acțiune de distrugere morală și psihică a deținuților politici. Acțiunea a fost supravegheată de către generalul de Securitate Nicholski și întregul experiment a devenit cunoscut sub numele de “fenomenul Pitești”. Pentru a putea discuta despre acest “fenomen” câteva lucruri trebuiesc bine înțelese.
Din capul locului trebuie înțeles că în lumea civilizată, să spunem cea de după perioada cavernelor, a fost acceptat ca principiu că o fărădelege nu poate fi corectată printr-o altă fărădelege, că o abominatie nu poate fi îndreptată printr-o altă abominație, că starea de “sub lege” și cea de fărădelege, sunt antitetice, se exclud reciproc. Deci cel care comite o fărădelege și cel care retaliza cu o altă fărădelege aparțin, ca principiu, aceleiași categorii. Deci trebuie înțeles că este obligatoriu să separăm ca și categorii “vina” deținuților, oricare va fii fiind ea, reală ori percepută și “pedeapsa” ce le este aplicată. În această înțelegere “fenomenul” Pitești nu are nimic în comun cu starea sub lege sau cu aplicarea unei pedepse. “Fenomenul Pitești’, oriunde a existat ori există, nu face decât să dezvăluie esența satanică a sistemelor politice care îl acceptă. Cu aceste precizări să revenim la subiectul propus.
În anii 1949-50 tineri Români, în majoritate studenți și elevi, au fost selecționați, criteriile fiind tăria convingerilor lor religioase, morale, naționale, sociale și concentrați în închisoarea Pitești. Apoi asupra lor s-a aplicat un “experiment” supravegheat de către generalul Nicholski și pus în practică de un grup de deținuți degenerați sadici conduși de către sinistrul Eugen Țurcanu. Experimentul în fond era simplu. Deținuții erau torturați continuu (înfometați, schingiuiți, lipsiți de orice soi de intimitate) pentru a fi distruși fizic și apoi moral. Căci tortura fizică a fost doar un mijloc, scopul era de a obține prăbușirea morală a celui torturat. Cel torturat trebuia adus la starea în care “recunoștea” orice crimă posibilă, insulta și profana toate valorile în care crezuse și dovedea noua loialitate participând la torturarea unui alt deținut, de preferință prieten al lui. Experimentul a fost acoperit de tăcere dar totuși el a fost dezvăluit de supraviețuitori ori martori. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Fenomenul Pitești”” →

Pentru 20 ianuarie, 2018 toată suflarea “sorosistă”: abominația #rezist, ONG-urile, agenții provocatori Bruxelles și grămada “imbecililor utili” s-au hotărât să organizeze un soi de marș/adunare și încercare a apei cu degetul, pregătire a unei lovituri de stat.
Această adunătură nu are un program, căci negativitatea nu este o opțiune. Această adunătură are o ideologie sinistră. Este ideologia “globalismului” cea care urmărește instituționalizarea jafului planetar și condamnarea la sărăcie abjectă a peste 80% din locuitorii planetei.
“Imbecilii utili” sunt convocați și puși în stare de amok prin apeluri mincinoase, făgăduințe goale și minciuni sfruntate. De fapt cei care organizează , sau caută să organizeze, mișelia de la 20 ianuarie urmăresc cu tenacitate diabolică să păstreze “statul paralel” și confuzia. În acest fel clasa “neamului prost” (tot soiul de “neica nimeni” ajunși patroni după Decembrie 1989, prin furt, însușire frauduloasă de bunuri) și platnicii lor, jalnica gloată a politicienilor ziși “opoziție”, caută să își asigure stare pe viitor.
Mă întreb cum este cu putință ca gloata “imbecililor utili”, alcătuită în majoritate din tinerei și tinerele fără minte și fără rușine, să zbiere “jos corupția” când trăiesc din stipendiile unor părinți și bunici hoți? Cum este cu putință ca un bubos din Cluj, mercenar al Bruxelles-ului să dea lecții în civism și sentimente românești? Cum este cu putință ca un bătrânel chior să vorbească despre renunțarea la suveranitatea națională? Este de necrezut. În același timp “organizatorii” au convocat și “galeriile” fotbal, grupe de scandalagii plătiți. Deci vor fi violente și 20 ianuarie va fi, sau se dorește a fi, o repetiție pentru o lovitură de stat.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Provocarea de la 20 ianuarie” →

“Ziditorii” (care mai pot fi numiți și iluminați, revoluționari,etc., etc.) sunt cei care se află în fruntea proceselor de schimbare continuă, cei care țin lumea în tensiune și cei care generează mișcările anti-tradiționaliste. De fapt sunt cei care stau dedicați, literalmente, trup și suflet, secularismului sălbatic. “Ziditorii” sunt cei care cultivă lumea separată de Dumnezeu în care pier cântecele Raiului și se încearcă ștergerea amintirii Lui . ”Ziditorii” caută să ducă la împlinire planul ispititorului de a îl stăpâni pe om, copleșindu-l cu plăcerile și mulțumirile acestei lumi. Un plan după care omul ar fi satisfăcut cu trăirea eternă în viață muritoare și care ar echivala cu sinuciderea spirituală. Arma principala sub care se acționează este materialismul, “științific” ori cel vulgar, consumarist. Acest materialism se află, din punctul de vedere al valorii spirituale, mult sub păgânism. Căci păgânismul, măcar, căuta un “absolut”, iar materialismul stă împotriva oricărui absolut oferind doar patimi. Practic scopul este promovat prin spargerea unității de orice fel, prin divizare (sa nu uitam că Satan înseamnă separare, diviziune) și singularizare. Iar izolarea supremă, singurătatea totală, este iadul. Iar omului izolat și confuz îi sunt oferite patimile de tot felul care nu fac decât să adâncească și să facă ireversibilă izolarea. În adâncul oricărei stări pasionale, ambiție, erotism, jocuri, narcotice se află un mecanism jignitor de simplist al posesiunii, care uluiește printr-o nesfârșita platitudine a conținutului și modului de manifestare, care sfârșește mereu într-o ucigătoare plictiseală. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Greșeala ,,ziditorilor”” →

Conflictul vremii noastre este cel dintre “neamuri”, realități istorice și spirituale indivizibile și indestructibile și “globalismul” demonic, viziunea pulverizării în lipsa de semnificație.
Fiecare țară și neam au de înfruntat acest conflict într-o manieră specifică, deoarece trăim în timp istoric, real. În România lupta contra “neamului” se dă prin “ideologia descurajării”.
Această “ideologie”, în fond, este și simplă și simplistă. Ea caută să denigreze sau măcar să relativizeze toate și fiecare dintre valorile românești, de la evenimente și personalități istorice la figuri și personaje mitice, de la Ștefan cel Mare și Eminescu la Ileana Cosânzeana și Făt Frumos. Sunt acei netrebnici care au avut neobrăzarea și prostia să spună că “nenorocirea”  Neamului Românesc sunt Eminescu și Caragiale. Sunt cei care cu voluptate insultă tot ce este autentic românesc, de la Ortodoxie la Tradiție, de la Carpați la Eminescu. Sunt aceiași care sub semnul vinderii țării și Neamului stau sub puturoasa sigla #rezist a destabilizării Țării Românești. În esență lupta se dă împotriva “modelului existențial românesc”, a înțelegerii românești a rostului vieții, a diferenței dintre bine și rău. Această luptă are un scop sinistru.
Surparea identității naționale, a valorilor care susțin această identitate, reprezintă pasul decisiv în doborârea credinței în rostul istoric al unui Neam. Iar, după ce această încredere ar fi doborâtă, trecerea sub ocupație străină, fizică și morală, ar fi un pas prea lesne de făcut. Caci atunci când un ar mai exista puncte de referință pentru Neam, atunci el ar deveni o masă informă de indivizi rătăciți, care nu știu nici de unde vin și mai ales, nu știu unde se duc; vegetează la voia celor răi. Promovarea acestei “ideologii a descurajării” este rostul pe care l-au avut măcar únele dintre administrațiile românești post Decembrie 1989 . Un simptom al modului de acțiune, “modus operandi”, al acestei ideologii l-am văzut la începutul lui Martie, 2006
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Ideologia descurajării”” →

Vedem de aproape un an tot soiul de cete năucite care #rezist. Întrebați de ce, răspunsul este incoerent sau mai rău. Adevărul este că #rezist deoarece așa li s-a comandat prin Organizațiile Ne-Guvernamentale, finanțate de către demoniacul George Soros, și, cum zicea bătrânul General: ”dacă-i ordin, cu plăcere”.
Din câte pot înțelege motivația acestui # rezist ar fi opoziția față cu anume reforme, ajustări ale legiuirilor privind aplicarea Justiției, mai exact modificarea lor formală și necesară în viată unui Stat. Între altele acești protestări și #rezist comandați, protestează cum că organelor de urmărire penală li s-ar cere “prea multe probe și măsuri procedurale” pentru a pune sub acuzație. În alte cuvinte după acești #rezist, poliția ar trebui să aibă puține probe pentru a pune sub acuzare. Evident este un raționament complentamente anapoda. Abuzurile și excesele se comit mai ales acolo unde poliția poate pune sub acuzare cu puține probe sau fără probe. Să ne amintim că în comunism zeci de mii de oameni au fost trimiși în universul concentraționist fără probe, sau cu “probe” obținute prin confesiuni smulse sub tortură. Mai pe scurt, abuzurile poliției au loc acolo unde regulile de urmărire și probele necesare unei condamnări sunt puține. Acolo unde poliția trebuie să prezinte probe numeroase și a căror validitate poate fi discutată în Curtea de Judecată, acolo abuzurile sunt cu mult mai puține. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Exemplu de ipocrizie și rea-credință” →

În acest articol voi căuta să prezint ceea ce, după cunoștința și conștiința mea, ar fi un număr de concluzii privind starea României și viitorul ei. Sunt absolut convins că nu este obligatoriu să am dreptate în tot ce voi spune, dar cu toată siguranță ceea ce spun este, din nou după cunoștința și conștiința mea, adevărul. Nu am nici un fel de afiliere politică în România și ca cetățean Român trăind în afară hotarelor României, nici nu particip la alegerile parlamentare. Direct implicat sunt doar în satul Borlovenii Vechi, satul unde străbunii mei de multe generații au fost fruntași și mari donatori, unde am în proprietate parte dintr-o casă și plătesc impozite. În altă ordine de idei sentimentele mele sunt Creștin Ortodoxe, Naționale și pentru dreptate socială. Deci cine va voi să dea acestui articol înțeles de atitudine partinică, fie nu ar înțelege nimica, fie o face din rea credință.
În România din Decembrie 1989 nu mai există comunism. Acel sistem bestial a fost terminat odată pentru totdeauna și doar oameni tulburați la minte îi pot duce dorul. Dar în același timp istoria nu a stat în loc. O nouă etapă istorică a început și ea este tulbure, contradictorie și încă în desfășurare.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre abominația #rezist” →

Viața românească, de câteva veacuri, a fost și este tulburată de un fenomen extrem de periculos; de trădarea, conștientă ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale. Acestei trădări, prin mimetism, slugărnicie sau pur și simplu prostie s-au alăturat un număr mare de indeterminați intelectual, aventurieri sau pur si simplu, fripturiști de un calibru sau altul.
De mai multe veacuri și încă mai exact de când au început să fie trimiși la școli “străine”, prea mulți dintre intelectuali au revenit hotărâți să schimbe viață și înțelegerea vieții românești cu “modele” de import. Până la un punct este posibil ca acești indivizi să fi fost de bună credință dar fără îndoială că în majoritatea lor ei au fost de rea credință și dușmani românismului în înțelesul de model existențial românesc, înțelegere românească a diferenței dintre bine și rău. Cel mai adesea promotorii “modelelor” de import au ales să insulte violent tradiția românească, credința românească (și cu preferință Biserica Ortodoxă) și statornicia romanească.
Încă mai periculos, introducerea modelelor străine a fost calea sigură prin care subjugarea străină devenea nu numai posibilă ci direct necesară. Din fericire au continuat să persiste vocile adevărului, au continuat să răsune glasurile celor care auzeau autenticul românesc și voință lui nezdruncinată de a fi. A continuat să existe ceea ce, superb, Artur Silvestri a definit ca “România Tainica”. Acești oameni de bine s-au izbit însă de o piedică și până la un punct, s-au lăsat prinși într-o cursa; cea a “izvoarelor” istorice.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Izvoarele istorice ale românismului” →