În anii 1949-1952 în închisoarea României comuniste din Pitești, în camera 4 Spital, a început o acțiune de distrugere morală și psihică a deținuților politici. Acțiunea a fost supravegheată de către generalul de Securitate Nicholski și întregul experiment a devenit cunoscut sub numele de “fenomenul Pitești”. Pentru a putea discuta despre acest “fenomen” câteva lucruri trebuiesc bine înțelese.
Din capul locului trebuie înțeles că în lumea civilizată, să spunem cea de după perioada cavernelor, a fost acceptat ca principiu că o fărădelege nu poate fi corectată printr-o altă fărădelege, că o abominatie nu poate fi îndreptată printr-o altă abominație, că starea de “sub lege” și cea de fărădelege, sunt antitetice, se exclud reciproc. Deci cel care comite o fărădelege și cel care retaliza cu o altă fărădelege aparțin, ca principiu, aceleiași categorii. Deci trebuie înțeles că este obligatoriu să separăm ca și categorii “vina” deținuților, oricare va fii fiind ea, reală ori percepută și “pedeapsa” ce le este aplicată. În această înțelegere “fenomenul” Pitești nu are nimic în comun cu starea sub lege sau cu aplicarea unei pedepse. “Fenomenul Pitești’, oriunde a existat ori există, nu face decât să dezvăluie esența satanică a sistemelor politice care îl acceptă. Cu aceste precizări să revenim la subiectul propus.
În anii 1949-50 tineri Români, în majoritate studenți și elevi, au fost selecționați, criteriile fiind tăria convingerilor lor religioase, morale, naționale, sociale și concentrați în închisoarea Pitești. Apoi asupra lor s-a aplicat un “experiment” supravegheat de către generalul Nicholski și pus în practică de un grup de deținuți degenerați sadici conduși de către sinistrul Eugen Țurcanu. Experimentul în fond era simplu. Deținuții erau torturați continuu (înfometați, schingiuiți, lipsiți de orice soi de intimitate) pentru a fi distruși fizic și apoi moral. Căci tortura fizică a fost doar un mijloc, scopul era de a obține prăbușirea morală a celui torturat. Cel torturat trebuia adus la starea în care “recunoștea” orice crimă posibilă, insulta și profana toate valorile în care crezuse și dovedea noua loialitate participând la torturarea unui alt deținut, de preferință prieten al lui. Experimentul a fost acoperit de tăcere dar totuși el a fost dezvăluit de supraviețuitori ori martori. În cei cincizeci de ani de la practicarea lui în România el a fost documentat și azi este limpede că el a fost un plan, o sfidare adresată condiției umane și lui Dumnezeu. Scopul lui era de a crea, prin tortură, un “om nou”, un robot care să împlinească poruncile negativității pure, ale diavolului. Din nou se arata cele trei trăsături care definesc starea de “rău”: parazitismul, impostura și parodia. Răul nu poate crea ceva, poate doar distruge și murdări. În același timp, cei care au promovat “fenomenul Pitești”, au crezut că vor așeza noi “standarde”, noi criterii de referință care vor face cu neputință continuitatea spirituala a Neamului în întregul său. Ei nu au reușit. Cei torturați, în mod miraculos și-au revenit și dintre ei s-au ales oameni eminent cum au fost Părintele Arhimandrit Roman Braga, Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa și alții. Ce trebuie iarăși reținut este că la Pitești a fost un experiment, un ,,Laborator” ale carui rezultate au fost analizate și cunoscute, printr-o mafie a răului pentru a putea fi utilizate din nou.
Metoda (tortura până la prăbușirea morală totală) a fost inaugurată prin “comisari” sovietici și a fost pe larg folosită împotriva Germanilor din Silezia, în a două jumătate a anilor 40 ai veacului XX. Apoi ea a fost utilizată, în diferite forme, în lagăre și închisori din țările Europei Răsăritene, China, Coreea de Nord, Cuba. Fenomenul Pitești a fost deconspirat dar el a fost prezentat ca simptom exclusiv al universului concentraționist bolșevic. În această înțelegere “fenomenul Pitești” nu este circumscris unei singure țări, el poate fi întâlnit în multe locuri, căci necuratul are putința de a fi în mai tot locul. În 2001 el a reapărut în toată grozăvia lui în lagărul american de la Guantanamo Bay.
Acolo au fost adunați circa 700 de musulmani, dintre cei cu convingeri religioase foarte puternice, fanatice. (Din nou trebuie repetat că “fenomenul Pitești” nu are legătură cu vinovăția ori nevinovăția celor asupra cărora este utilizat. ”Fenomenul” dezvăluie doar fața hâdă a sistemului politic care are nebunia de a îl folosi și mai mult, folosirea “fenomenului” retează orice pretenție de superioritate morală sistemul care îl folosește !)
În Martie, 2004, sub presiunea autorităților britanice, patru “deținuți” au fost lăsați să plece de acolo. Vreme de doi ani ei fuseseră ținuți fără vreo vină sau acuză. Cele povestite de ei și reproduce în publicația britanică “The Mirror” din 12 Martie, 2004 sunt absolut înspăimântătoare.
Deținuții de la Guantanamo sunt ținuți în “limbo” legal. Ei nu au nici un drept, nu sunt acuzați, nu au voie să afle pentru ce sunt ținuți, nu au acces la un apărător. În același timp ei sunt ținuți în cuști de sârmă și expuși elementelor, sunt permanent “supravegheați”, chiar și atunci când își fac nevoile fiziologice (deci lipsiți de orice fel de intimitate), anchetați cu enormă brutalitate (ținuți în lanțuri, amenințați, la cea mai mică împotrivire bătuți), umiliți, degradați. Dar toate aceste presiuni fizice sunt doar un mijloc pentru a îi arunca și ține în stare de șoc. Scopul este distrugerea lor morală și psihică. Astfel cei mai religioși au fost siliți să asiste cum “anchetatoarele “lor se masturbau sau îi împroșcau cu sânge menstrual. Pentru un musulman păcate de moarte. Vedem o reeditare a practicilor sinistrei anchetatoare Vida Nedici din Timișoara anilor 50 ai veacului trecut, cea care bătea la testicule pe cei anchetați. Să ne aducem iarăși aminte că la Pitești s-a organizat o infamă “ceremonie” într-o noapte a Învierii în cadrul căreia elementele eucaristice au fost înlocuite cu fecale. Cele spuse nu au lipsă de comentariu. “Fenomenul” ține de meta-istorie și este o sfidare adresată Creației și Creatorului. Dar despre felul în care vor sfârși cei care promovează “fenomenul” să nu avem îndoială. Dat fiind faptul că “fenomenul Pitești” este recurent, la fel va fi și sfârșitul celor care îl promovează, mai devreme sau mai târziu.
În 1951 Eugen Țurcanu spunea unuia dintre cei ce treceau prin “reeducare”, ”bă, cum spui tu că Dumnezeu există când eu fac ce fac?”
Scurtă vreme mai apoi Eugen Țurcanu era în față unui pluton de execuție. Ceea ce i s-a întâmplat lui Țurcanu se va întâmplă tuturor celora ca el; și în lumea asta și în cea care va să vie.
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
17 ianuarie 2018