În ultimii câțiva ani Europa de Apus a fost tulburată de mari valuri de refugiați sosiți din Africa și Orientul Apropiat, mai ales. La rândul său continentul Nord American și mai exact USA, sunt ținta unor masive mutări de populație din America Latină spre nord. Aceste mișcări de populație, dintr-o perspectiva istorică mai largă, sunt un proces normal. Din vremi imemoriale populațiile din zonele mai sărace ale lumii au căutat să pătrundă în zonele de abundență, un process firesc și care poate fi înțeles. Dar aceste mutări de populație din ultimii ani prezintă o situație aparte.

Prezentul fenomen nu este alta decât un simptom al unei stări critice și care va trebui să fie rezolvată, într-un fel sau altul. Această stare critică este inegalitatea economică obscenă care există în lume,  între țări și între oameni.

Este cu neputință de apărat și menținut fără limită o stare în care mai puțin de 1% dintre cetățeni controlează 90% din bogăția celei mai bogate țări din lume USA. Este cu neputință de acceptat ca peste ¾ din populația lumii să trăiască la limita subnutriției și aceiași populație să fie îndatorată, fără putință de a ieși din această stare, restului de ¼ din populație. Încă mai scandalos este faptul că această inegalitate este rezultatul unor violente și cruzimi fără precedent.

Din veacul al XVIII-lea,dar mai ales în veacul al XIX-lea,în lume a avut loc o aberație. Acea aberație se referă la împrejurarea că tehnică distructivă fără precedent a ajuns în posesia unui mic grup de țări europene. Aceste mijloace distructive, această superioritate militară, a fost folosită de aceste țări europene cu o cruzime,cinism și imoralitate pe care, poate, doar vremea lui Gingis-han să o fi mai cunoscut. Continente întregi au fost ocupate, popoare întregi au fost exterminate, sclavie în proporții care nu au mai fost văzute s-a instaurat. Exemplul cel mai sinistru îl reprezintă așa zisul “imperiu” britanic. Dar exemplul nu se reduce la acel caz; Francezii, Belgienii, USA nu au fost mai buni. Aceste puteri coloniale au ras și jefuit tot ce exista în continente întregi. Populații enorme au fost exterminate în acțiuni de genocide fără precedent: băștinașii americani, băștinașii australieni, etc.,etc. Să nu uităm că imperiul britanic a pornit război contra Chinei, atunci când această țară a căutat să împiedice comercializarea opimului. În veacul XX aceste imperii coloniale s-au prăbușit în lada de gunoi a istoriei,acolo unde le era locul.Dar în loc,țările foste colonii ,au fost inrobite cu reguli economice lucrând exclusiv în favoarea foștilor stăpâni. Atunci când aceste “reguli” nu erau respectate, se porneau războaie care continuă și azi. Dar ce este la fel de scandalos este ipocrizia acestor ucigași feroce. Toate crimele lor au fost înveșmântate într-o teoretizare despre “virtuțile” omului alb și încă mai vârtos ale celui anglo-saxon. S-a ajuns până a predica îndatorarea morală a coloniilor către cei care le-au stăpânit! Ba chiar acestor crime li s-a dat numele de acțiuni “civilizatorii”. Nimeni nu a stat să socotească cât de mult au fost dorite aceste acțiuni civilizatorii. Iar aroganța dementă a “apusului”, aroganța de a pretinde în permanentă statut special,preferențial ,se poate ilustra încă într-un fel.

Așa zisa Europa Unită, care este un mijloc prin care companiile transnaționale vest-europene subjugă economic, sufocă, țările din Răsăritul Europei,consideră doar firesc acest lucru. În schimb lucrătorii Est Europeni sunt considerate cetățeni de mâna a două în cel mai bun caz. Atunci când ei își cer drepturile, pentru munca grea pe care o fac, sunt considerați “obraznici” și turbulenți. În acest context nu pot să nu mă minunez și nu pot să nu îmi exprim dezgustul pentru un anume comentator timișorean care trăncăne fără rost despre “superioritatea” occidentului și care consideră că Românii plecați la lucru în “apus” sunt atrași de “civilizația” sa. Nu, acolo nu mai există decât putreziciune morală și grăsime acumulată prin jaf. Cei care merg acolo la lucru vestesc că vremea redistribuirii bogăției planetare se apropie!

Această inegalitate obscenă continuă și azi. Noua ideologie, ”globalismul”, caută să acopere și să perpetueze acest dezmăț economic și culmea, acești atleți ai răului se arată indignați că “argumentele” lor nu mai sunt luate în seama.
Să ne uităm la consecințele ultimelor războaie purtate de “globaliști” în Orientul Apropiat, la prăpădul făcut de ei din Afganistan, în Irak, în Siria, în Libia și Yemen. Zeci de milioane de oameni au fost lipsiți de elementare mijloace de trăi și asta doar ca prețul petrolului și accesul capitalului străin să fie pe măsura lăcomiei invadatorilor. Iar atunci când, disperați, acei oameni se îndreaptă spre țările care le-au adus răul, această mișcare este considerată, ”năvala barbarilor”.

Fostele țări colonial se vaită că le este periclitată “identitatea”. Oare cât respect au arătat ei pentru identitatea țărilor subjugate?. Mai nou, în grup, aceste țări prădalnice se vaită că le sunt puse în pericol ”valorile”. Care “valori”? Satanismul, sodomia, pedofilia, egoismul? Din punct de vedere moral, acești “barbari” sunt mult peste ce a ajuns să fie Europa de apus! Iar, între altele, este acuzat faptul că “pudoarea” “virtuaselor” vest-europene este în pericol. Câtă atenție au dat acei colonialiști sălbatici cutumelor din țările subjugate? Iar pentru a încununa această ipocrizie apuseană, ”comisarii” din Bruxelles cer ca “povara” refugiaților să fie suportată în comun. Oare ce motiv ar avea țări ca Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia, etc. să suporte consecințele dezmățului colonial al anglo-francilor? Doar guverne ale slugărniciei și formațiuni politice mercenare și mai rău, gen USR, RO+’julien” și eiusdem farinae din România, acceptă acest lucru; nu din “principiu” ci din slugărnicie față de cei care îi plătesc. La fel în America de Nord.

După ce au exterminat populația băștinașă în modul cel mai barbar cu putință,acuma se încearcă oprirea procesului de mișcare a populaților de la Sud spre Nord. O mișcare care definește istoria Americii (de Sud,Centrală și de Nord) din totdeauna.Se caută a fi folosite tot măsuri brutale,de la poliție și armată și până la ridicarea de “ziduri”.Fără îndoială că acești oameni sunt incapabili să învețe din istorie. Nici un “zid” nu a putut opri mișcarea popoareleor, nici zidul lui Hadrian, nici “zidul Berlinului”, nici măcar “marele zid chinezesc”.

Asistăm la o mișcare care cere imperativ redistribuirea, într-o manieră echitabilă, a bogățiilor pământului, între popoare și între oameni. Acest lucru se va întâmplă, fie pașnic, fie prin violență. Iar cei care refuză să accepte acest lucru vor trebui să învețe adevărul simplu, ”ce umblă roată, vine tot roată”. Și vor trebui să învețe și adevărul, mai puțin comod, că, “după faptă și răsplată”.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

5 ianuarie, 2019

Întotdeauna lucrurile “mari” și “importante” (şi încă mai vârtos soluționarea lor) pot fi aflate în detaliile existenței imediate şi în ‘universul” (întotdeauna mic şi la îndemână) care ne înconjoară. Câteva exemple pot fi ilustrative.

Foarte adesea ne frământăm pentru problemele “mari” ale lumii şi politicii naționale ori internaționale și suntem grăbiți cu soluții energice și îndrăznețe dar suntem mai șovăielnici atunci când întrebări similare ne privesc personal; care este starea din familia noastră?: suntem ori ba credincioși unul altuia?; ne gospodărim cu bună cuviință ?; suntem capabili să rezolvăm cu pace diferențele ce le vom fi având cu neamuri ori vecini?;etc., etc. În același timp ne străduim să aflăm despre locuri depărtate și cheltuim să vedem tărâmuri așezate peste mări și țări fără să băgăm de seama că ‘universul” este lângă noi, efectiv cade pe fiecare dintre noi. Cu aceste gânduri în minte am îndrăznit să spun că Țara Almăjului din Banat este, în fond, “universul”.

Țara Almăjului este o vale intramontană aşezată în lungul râului Nergan (ori Nera cum au ales să-i spună învăţaţi de ocazie). A fost locuită din vremi imemoriale, fără exagerare, din totdeauna. Vechimea această este încă uşor de simţit celui care va avea răbdare să colinde hotarul fie şi unui singur sat din Almăj. Lesne va fi cu putinţă să se observe semnul eternităţii care înseamnă modelul existenţial românesc alcătuit din înțelegerea vie a spiritualităţii ortodoxe, dreptmăritoare, pravoslavnice. În Almăj vom află efectiv totul. Bucurii şi dureri, dărnicie şi zgârcenie, credinţă şi înşelăciune, autentic şi impostură, frumuseţe şi urăciune chiar şi aspecte aberante ţinând de viaţă cea mai intimă. Totul. Dar, în ce priveşte relaţia dintre oameni, în Almăj există, încă, ceva ce în bună măsură în restul lumii a dispărut, mai există relaţia personală, omenească dintre locuitori care, într-un fel ori altul, sunt neamuri. Există încă o înțelegere și o trăire care transformă simplul act al existenţei în viaţă. Această înseamnă priceperea faptului că nu sunt suficiente principii că dreptatea, ordinea, folosul şi altele asemenea. Ele, aceste principii, excelente în sine, alcătuiesc doar elementele teoretice care pot contribui la alcătuirea unei civilizaţii. În termeni practici ele sunt planul după care se zideşte o casă. Dar pentru a trece de la stare potenţială la fiinţă mai este nevoie de puţină blândeţe, înţelegere, dragoste, bunăvoire şi într-ajutorare. Acestea din urmă sunt uneltele şi căile prin care planul se face clădire şi clădirea se face cămin cald şi vatra primitoare. Trăind această înțelegere în Almăj oamenii când se văd încă îşi dau bineţe unul altuia, îşi stau în ajutor la bucurii şi necazuri, încă mai ştiu ce înseamnă şi ce trebuie să fie dulceaţă vieţii. În acelaşi timp în Almăj putem află toate formele vieții, de la cele mai simple la cele misterioase şi toate frumuseţile lumii în care Dumnezeu i-a aşezat pe oameni.

Cel care va stă seară ori noaptea la un “ rând” în una dintre numeroasele mori aşezate pe râurile de acolo, va şti ce înseamnă taină unui loc “bântuit” de duhuri ori “muroni”, cel ce va stă o vreme la o colibă va şti ce înseamnă trudă de a îmblânzi natură şi de a schimbă sălbăticia în cosmos, cel care va înţelege viaţă unui sat almăjan va şti ce sunt şi au fost comunele şi oraşele libere. Asemenea cel care va petrece o zi de Vara în lungul luncii Nerei ori la ,,împreunarea apelor” (apei Prigorului cu Nerganul ) va şti ce înseamnă şi farmecul şi spaima junglei, iar cel ce va urcă într-o după amiază fierbinte pe Dalma ori Coasta Patasului va şti ce este deşertul şi singurătatea africană. Iar cel ce se va afundă în codrii Borloveniului și apoi va urcă pe culmea Semenicului va trece în lumea fără de pereche a curăţiei absolute. Nu înseamnă că în Almăj sunt cele mai frumoase locuri din lume, dar înseamnă că locurile de acolo sunt la fel de frumoase că altele de aiurea !

În momentul de față întreaga omenire este tulburată, agitate, nesigură și în stare de provizorat. În fapt nu știm ce ne așteaptă și ceea ce știm este ca actual stare este extreme de șubredă și pe punctul de a se nărui. În aceste împrejurări un loc ca Țara Almăjului oferă o măsură de certitudine. Dacă, spre exemplu, va fi o întrerupere de distribuire de energie electrica, foarte simplu almăjenii vor scoate apa, bună și curată, din fântâni, din “bunare”, așa cum au făcut și strămoșii lor. De fapt, cam orice s-ar întâmpla,Țara Almăjului va putea să își ducă existența în matca unei așezări și rânduieli al căror început nu îl știm.

Almăjul este o lume dar, fiindcă suntem în vremelnicie şi trăim prin comparaţii, una mai bună, mai aproape de cea în care “ ne-a vrut Dumnezeu “. Un loc pentru care merită să trăieşti şi să mori şi în a cărui ţărână este o cinste şi binecuvântare să te odihneşti.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

3 ianuarie, 2019

Una dintre cele mai frumoase și mai mișcătoare vorbe românești,care mai poate fi auzită în sate,este „vino să te omenesc” sau „am fost omenit”. Deplin este trăită „omenia” la Nașterea Domnului.

În înțeles imediat ” a omeni” pe cineva înseamnă a primi pe cineva în casă și a îi dărui o bucată de pâine,un pahar de apă, o vorba bună sau toate la un loc. Iar a „fi omenit” înseamnă a primi cele amintite mai înainte. Dincolo de frumusețea exprimării, dincolo de ilustrarea celei mai autentice trăsături românești, cea care leagă” demnitatea de modestie și modestia de eleganță”, „a omeni” înseamnă o profundă, absolută înțelegere a rostului de a fi în ființă și o trăire Ortodoxă cutremurătoare. Mai dovedește această vorba că Românii sunt un popor nu vechi, ci străvechi, cu o identitate și înțelegere de sine care trece de vremea istorică și ne duce „la început”.

A „omeni” înseamnă înțelegerea și trăirea deplină, conștientă și pururea „angajată”, a stării în care ne aflăm, a existenței noastre nu ca „indivizi”, numere sociale și economice, dar ca „persoane”, existente, conștiente de sine și de cele din jur.

„Persoana” este întotdeauna conștientă de sine, conștientă de relația cu Ziditorul și conștientă că realizarea ei nu se poate împlini decât în „comuniune”, în relație cu semenul sau. Iar realizarea relației cu semenul, care înseamnă trăirea creatoare a iubirii, înseamnă a jertfi; fără nădejde de recompensă imediată dacă nu alta atunci măcar un zâmbet, o mulțumire, o strângere de mâna, o aducere aminte. „Persoana” nu poate ființa decât în relație mutuală, în care este necesar respect și ideal, ar trebui să fie de dragoste, din adânc în adânc, din lumina în lumină, din genune în genune și până la o cuprindere universală, „sobornicească”. Prin „fața” sa și prin „cuvintele” sale, persoana stă în comuniune cu cei din jur și prin ele se mântuie ori se osândește.

Nicicând nu este omenia românească mai la vedere că la Nașterea Domnului. Între Români se spune nu „Hristos s-a născut”, se spune „Hristos se naște”. Actul nașterii este înțeles în veșnicie și deci „acum”, în această clipă.

„Omenia” exprimă toate cele pomenite și le implică pe toate. În această stare de „omenie”și în trăirea ei vom putea primi, așa cum se cuvine Nașterea Mântuitorului și vom putea înțelege bine cele spuse, atâta de simplu și de emoționant, într-o preafrumoasă colindă românească,..”și nu uita, când ești voios, Române să fi bun”.

Hristos se Naște! Măriți-L!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

23 decembrie, 2018

În “Pateric”,această comoară fără egal a Ortodoxiei, exista următoarea relatare.

“Se spune pentru avva Agathon, că s-au dus la dânsul auzind că are dreaptă și mare socoteală. Și vrând să-l cerce de a se mânia, i-au zis lui: tu eșți Agathon? Am auzit pentru ține că ești curvar și mândru. Iar el a zis; ei bine, așa este. Și i-au zis lui: tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăși: tu ești Agathon ereticul? Iar el a răspuns: nu sunt eretic. Și l-au rugat pe el, zicând:spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu.”

În această scurtă apoftegmă din Pateric se cuprinde o înțelepciune și cale de trăire ale căror adâncimi ne copleșesc.

Prin viată sa îmbunătățită Avva Agathon mărturisea și modul în care, ca oameni, cădem în păcat și modul în care, cu mila lui Dumnezeu, putem ieși din păcat și merge la viață.

Învățătura avvei Agathon ne arată că înaintea oricărui păcat se găsește o cădere în Credință, o separare de voia lui Dumnezeu. Iar aceasta înseamnă învățătură greșită, incompletă, pe scurt “erezie” și sectarism.

În primul rând diavolul îl luptă pe om prin gânduri necredincioase, gânduri care pun la îndoială sau, mai rău, oferă “alternative” la voia lui Dumnezeu.

Așa au fost amăgiți protopărinții noștri și așa au ajuns să fie alungați din Rai. Iar acest “model” este urmat de necuratul de atunci încoace cu tot mai multă furie și din nefericire, cu tot mai mare “succes”.

Toate ereziile, de la arianism și până la actualele “secte”, introduc o “alternativă”, o “mică” modificare. Aceste inovații sunt ispitele întinse de cei mai periculoși dintre demoni, ”demonii teologi”. Ei știu mai bine ca orice pământean “scripturile” și, folosind citate trunchiate și luate din context, îi amăgesc pe cei slabi de înger. Nu întâmplător orice discuție cu un “sectant” va sfârși prin a fi o adunare de citate scripturistice luate din context. Nu întâmplător, prin acest model, s-a ajuns la aproape treizeci de mii de “secte”, una mai “credincioasă” Scripturilor decât alta, (în închipuirea lor). Iar unele dintre secte sunt atâta de “credincioase” Scripturilor că au ajuns să nu mai fie creștine! De aceea este peste măsură de important ca „Scripturile”, înțelesul lor, să îl dobândim în Biserică, conform Tradiției și experienței duhovnicești a Marilor Părinți.

Ereziile, aceste ispite demonice, caută să acopere și direct să încurajeze dorințe sau înclinații păcătoase pe care le avem. Pe care le avem fiind moștenitori ai naturii căzute a protopărinților noștri. Căci noi nu am moștenit “păcatul” lor, noi am moștenit natura lor căzută, căci alta nici nu puteau să ne transmită.

Prin urmare ereziile, adică “sectele”, fac lucrul cel mai rău, despre care avertiza avva Agathon, ne despart de Dumnezeu. Iar asta este devastator! În practica sectarilor căderea cea mai mare o reprezintă mândria lor luciferică, mândrie de care nici măcar nu sunt conștienți. Ei se afla în acest fel sub o dubla amăgire: mândria și devastatoarea confuzie dintre smerenie și mândrie. Sectarii își imaginează ca sunt smeriți, își imaginează că superficialele lor cântări sunt lauda adusa lui Dumnezeu și își imaginează că maculatura cu care au înlocuit scrierile Sfinților Părinți îi va așeza în Rai. Iar pentru asta ei au renunțat la rugăciunile Bisericii, tăgăduiesc Sfânta Jertfa, tăgăduiesc mijlocirea Maicii Domnului, a Sfinților, tăgăduiesc Sfintele Icoane și Sfintele Moaște. În locul acestei splendori Dumnezeiești, așezată de Apostoli pe Trupul și Învățătura Mântuitorului, ei au așezat păreri prostești și minciuni demonice. Vai de capul lor!

Păcatele sunt comise de toți oamenii și în foarte multe feluri. Aceasta este rău, dar cel mai mare rău este persistența în păcat și în final, “îndrăgirea” păcatului; starea la care păcatul ajunge a fi socotit stare normala, dacă nu direct “virtute”. Iar acest lucru este datorat exact ereziei, ”sectei”, care, despărțindu-ne de Dumnezeu și de Biserica Lui, Biserica Ortodoxă, face cu neputință îndreptarea, regretul pentru păcat, pocăința. Căci deplina pocăință și deplina iertare nu pot fi căpătate decât prin mărturisire, hotărâre de a nu repeta păcatul, rugăciune de iertare și Împărtășire cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxa..Nu există alt mod.

Iar cu aceste lucruri în gând putem contempla marele dar pe care l-am primit și pe care îl avem în Biserica Ortodoxă, Trupul lui Iisus: de a putea aduce laudă, mulțumire și rugăciune lui Dumnezeu.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Din nou despre biserică și cei ce sunt în afara ei” →

Lumea în care trăim,sub formă statală și ideologică, este cea care a căzut ispitelor din Carantania.

Acolo,după ce postise patruzeci de zile, Mântuitorul a fost ispitit de necuratul. Necuratul aflase despre întrupare, dar nu era sigur și de aceea a cutezat să ispitească pe Cuvântul. Cele trei ispite au fost: ale pâinii, ale stăpânirii lumești, ale miracolului fără rost. Aceste trei ispite au fost alungate de către Mântuitorul și necuratul s-a retras “până la o vreme”. Care era acea “vreme”? Până ce a putut să ispitească pe oameni și pe cei legați de lumea această căzută.

Aceste ispite, cărora lumea a căzut, se văd: este dorința de bunuri pământești, consumarismul; dorința de a domina lumea, ”globalismul”; dorința de “miracol” circar, larma mediatică, muzica “metalică”, pornografia, sodomia și toate celelalte.

Iar după aceste trei căderi lumea nu este mai fericită, este într-o profundă criză morală, fizică, spirituala. Patimile cărora lumea le-a căzut pradă nu pot satisface setea de infinit sădită în fiecare om., setea de absolut, care este căutarea lui Dumnezeu. Patimile nu fac decât să ațâțe agitația și pofta, să o facă tot mai dureroasă, tot mai greu de satisfăcut. Patima, oricare ar fi ea, erotism, droguri, nu face decât să ceară, tot mai imperativ, creșterea “dozei” și în final orice patimă sfârșește în ruină fizică, în plictiseală mortală sau în sinucidere. Dorința și scopul necuratului este să îi distrugă pe oameni. Iar formele în care se manifestă stăpânirea răului sunt trei: parazitismul, căci necuratul nu poate aduce nimica în ființă, doar minciună și iluzie; impostura, în locul adevărului este răul deghizat; și parodia, pretenția de autentic în condițiile în care falsitatea este evidentă. Toate cele spuse mai sus, sunt astăzi înveșmântate în cele mai multicolore haine, adică teorii care nu fac două parale. Între ele cea mai găunoasă și din nefericire cea mai ascultată, este teoria “binelui universal”. Nimeni nu spune ce este “binele universal”, căci este o vorba goală. Nimeni nu spune cum poate fi ajuns “binele universal”căci, neexistând nici nu poate fi împlinit. Toate credințele au ceva concret, pornesc de la afirmarea unui concept central, fie el adevărat sau nu, Mohamed este profetul lui Allah, Iehova s-a arătat lui Moise, Iisus este fiul lui Dumnezeu. Dar “binele universal” nu are nimic pe care să se sprijine este, cum ziceam, vorba goală. Nu poate fi deci mirare că cei care ascultă asemenea aberații sunt cu totul zăpăciți, trec din criză în criză, din demonstrație în demonstrație, din agitație stradală în agitație stradală și de fapt din rău în mai rău. Iluzia, vorba goală, nu poate zămisli decât haos. Iar în aceste condiții oamenii fug și nici măcar nu știu încotro. Pornesc spre “lumea largă” și de fapt nu fac decât să se izoleze mai mult și mai mult. Încercați să vorbiți cu un emigrant și veți afla de la el cât de “abundentă” îi este viața între străini. Veți auzi întâmplări despre singurătate, pustiu, disperare sau, în cel mai bun caz, resemnare, dar foarte rar, dacă vreodată, despre bucurie. Același pustiu există și în marile orașe unde oamenii se adună în organizații cu cei de un fel. În “găști” a căror personalitate trebuie să o adopte și trebuie să o respecte. În tot acest abis al pierzaniei există însă lumină și există cale de și spre normalitate: învățătura creștină și mai exact, cea Ortodoxă.

În primul rând Ortodoxia risipește iluziile. Promovând fără încetare Împărăția Cerurilor, Ortodoxia apară cu înverșunare lumea și pe oameni, pe fiecare, pe OM.

Ortodoxia nu consideră “materia” impură, o consideră căzută și din toate puterile se străduiește să o ridice, să o mântuiască. Este absolut limpede că dintre toate învățăturile cea Ortodoxă este singura cu adevărat și nobil materialistă. Iar la aceasta se adaugă un fapt esențial. Ortodoxia consideră că mântuirea vine de la Dumnezeu dar, pentru a fi atinsă participarea oamenilor este obligatorie, faptele noastre au importantă și au importanță decisivă. Nu “sola Scriptura”, nu’doar „prin Credință”, prin Credință și Fapte. Iar în mijlocul acestor fapte stă cel care ne poate mântui și ne poate osândi, APROAPELE.

Sunt mulți oameni care se angajează în lucrări bune și folositoare; ajută pe handicapați, ajută pe bolnavi, ajută pe nevăzători, etc. Dar aici este amestecată o alegere personală, o preferință. Cu APROAPELE asta nu este cu putință. Ne facem prieteni și ne facem dușmani, dar Dumnezeu ne face pe aproapele de lângă ușa. Datoria față de umanitate poate îmbracă adesea forma unei alegeri personale sau a unei preferințe. Pe aproapele însă trebuie să îl primim pentru simplul fapt că există. Aproapele poate sa fie fiecare și oricine, el este un accident și deci devine un simbol. Iar modul în care îl tratăm ne poate duce în Rai sau în Iad. ”Pentru că cel ce nu iubește pe fatele sau, pe care l-a văzut,pe Dumnezeu,pe care nu L-a văzut,nu poate să-L iubească”(I Ioan,4,20). Dar în formă încă mai limpede ne este arătată această obligație, de a griji de aproapele, în pilda despre bogatul nemilostiv și Lazăr.

Bogatul cel nemilostiv nu a băgat de seama că la ușa lui era Lazăr, bolnav, flămând, fără ajutor. Trebuie reținut că bogatul nu a făcut nimic rău împotriva lui Lazăr, pur și simplu nu l-a băgat în seamă, a dovedit crasa nesimțire. Iar această nebăgare de seamă, această nesimțire suficientă, a fost îndeajuns că să îl așeze în Iad. Aici ar trebui să băgăm în seama încă un lucru.

Pildele din Evanghelii nu sunt “povești”, literatura inventată “ad hoc”, invenții pentru a demonstra ceva. Toate cele spuse s-au întâmplat în realitate. Lazăr a fost un personaj istoric, el a existat în Ierusalim și la fel și bogatul care nu l-a luat în seamă. Dar aceste pilde, crâmpeie de viață reală, sunt folosite ca modele veșnice. Este o nouă dovadă că învățătura Ortodoxă este ancorată în realitate nu în iluzie. Cei care vor acționa, cum a făcut bogatul nemilostiv, soarta lui o vor avea. Obligația față de aproapele nu este opțională, este imperativă, nenegociabilă.

Ceea ce trebuie urmat este exemplul bunului samarinean, cel care a avut milă de pelerinul căzut între tâlhari. Doar făcând ca el vom putea apropia, o clipă mai devreme, ”Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

18 decembrie, 2018

Una dintre greșelile mari pe care le comitem este o anume tendință de ascundere în “general”. Această înseamnă a nu vedea copacii din pricina pădurii, a nu vedea pe fratele de aproape din pricina preocupării cu “omenirea”. Este aceasta și o rătăcire în imaginație, în închipuire și, nu trebuie uitat o clipă, că închipuirea este singurul lucru pe care îl poate da necuratul.

Noi, toți și fiecare, trăim în realitate, în realitate concretă. Trăim într-o lume căzută, ca și noi, din pricina păcatului, dar suntem chemați să ieșim din ea, suntem chemați să ne mântuim, noi și lumea.

În această privința Ortodoxia este nespus de răspicată. ”Materia” nu este ceva rău în sine, este ceva care a fost creat, ca toate cele create de Dumnezeu, ”bună, foarte”. Materia a căzut, în urmă păcatului, dar ea așteaptă, cu “suspinuri”, cum spune Apostolul Neamurilor, să fie scoasă din această stare. De aceea ne închinăm icoanelor, care sunt materie transfigurată și de aceea căutăm trupurile noastre să le sfințim, asa cum pline de Har s-au făcut trupurile Sfinților și din care pricina cu evlavie ne închinăm moaștelor lor. În această înțelegere se poate spune că singurii, cu adevărat “materialiști” sunt Ortodocșii.

Tot în această înțelegere trebuie să știm că noi, toți și fiecare, nu trăim în general și abstract, trăim în realități concrete și istorice, suntem parte dintr-un Neam și dintr-o Familie, suntem trăitori ai unui anume loc. Față de aceste lucruri avem datorii și datorii clare. Atunci când, din rea înțelegere sau, mai grav, din fatarie confundată cu evlavie, ne amăgim că “nu ne interesează” oamenii efemeri, pur și simplu păcătuim, spunem o minciună, ne luptăm pentru “omenire” dar ignorăm pe Lazăr cel care zace la ușa noastră. Da, oamenii, toți, sunt efemeri în lumea văzută, dar sunt pentru totdeauna în veșnicie. Și alături de ei ne mântuim sau ne osândim. ”Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau îl urăște, mincinos este. Pentru că cel ce nu iubește pe fratele sau, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească”(I Ioan,4:20). Iar a “iubi” pe fratele tău înseamnă să îl ajuți; cu gândul, cu vorba și cu fapta. Iar a iubi pe fratele este a îi stă în ajutor, la bine și rău și înseamnă și a spune răului pe nume și a îi atrage atenția când greșește. Iar pe cel care cu din adins păcătuiește și tulbură pe oameni avem datoria, obligația de a îl condamna și a îi spune pe nume.

Pe aproapele nostru nu vom putea să îl scoatem din temniță, dar vom putea să îl vizităm. Nu vom putea să eliminăm sărăcia, dar putem da o bucată de pâine. Nu vom putea să zdrobim pe cei care propovăduiesc sodomia, dar putem să le spunem pe nume și să-i arătăm cu degetul ca răi. Nu vom putea opri pe cei care caută să spurce Familia, dar vom putea spune că sunt răi și avem datoria să îi arătăm cu degetul și să avertizăm să nu li se dea ascultare. Aceste lucruri minimale le putem face și trebuie să le facem. Iar dacă nu le facem vom fi complici la rău și lași.

Adevărul este că ne mântuim prin fapte. Iar faptele sunt cele pe care le determină și află ca necesare locul și timpul în care trăim. Nu putem alege timpul și circumstanțele în care trăim, dar în mijlocul lor avem obligația să facem ceea ce este bine. Aceasta este frumusețea și acesta este misterul Istoriei mântuirii. Condiția omenească rămâne aceiași, circumstanțele imediate sunt mereu altele și astfel, fiecare generație și fiecare persoană are posibilitatea de a acționa, conformă cu libera sa voie, bine sau rău. Dar pentru aceste alegeri putem câștiga, sau putem pierde, și lumea asta și cea care va să vie. În chip limpede ni se spune ce trebuie să facem: ”Judecați drept pe orfan și pe sărac și faceți dreptate celui smerit, celui sărman/Mântuiți pe cel sărman și pe cel sărac;din mâna păcătosului, izbăviți-l”(Ps.82;3-4)

Aceasta înseamnă să vedem cele din jurul nostru și să spunem pe nume, fără teamă,celor care sunt rele. Să nu ne amăgim,atunci când trecem nepăsători pe lângă rău, când nu avertizăm pe fratele nostru să se ferească, nu avem scuză, nu avem justificare, suntem în fapt complici răului. Același lucru este adevărat și în privința obligației de a apăra ceea ce este drept.

“Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis; De nimic. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traistă, și cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere”(Luca,22;35-36). Aici nu sunt multe de interpretat. Celor care sunt în lume Mântuitorul le poruncește să trăiască cu grijă și să fie gata, să apere și să se apere.

Sabia poate însemna și cuvânt și sfat și argument dar, în final, va rămâne tot sabie, armă de luptă și de apărare.

În acest îndemn Mântuitorul arată că cei Bine Credincioși trăiesc în lume și într-o lume care le este ostilă. Nu este un îndemn la violență, este un îndemn la bun simt: atunci când ești atacat sau atacate sunt cele care îți sunt dragi, ”fratele” tău, ai obligația să te aperi și să îl aperi. Nu vei aștepta să fi nimicit, nu îl vei acomoda pe cel care promovează sodomia și satanismul, vei ridică pumnul, așa cum cu pumnul l-a lovit peste față Sfântul Nicolae pe Arie cel îndrăcit. Și mai este ceva.

Atunci când încercăm să ajutăm, să facem “bine”, să nu ne folosim, să nu luăm figuri “angelice”, să nu ne învăluim în “importanță” țeapănă și să nu ne luăm prea tare în serios. Nu facem nimic special, facem minimalul care trebuie și poate nici atâta. Și să nu ne temem nici de ce ar zice “lumea” și nici de ce ar putea să ne facă “lumea’. Existența noastră are preț și este în Mâinile Celui care stă deasupra vieții și a morții. În final toți vom muri și este spus, ”cel care este sortit să se înece, nu va muri spânzurat”.

“Cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere”. Iar cel care are sabie va trebui să știe și cum să o mânuiască și va trebui să o și folosească, atunci când ceea ce este bun și drept o poruncesc.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

15 decembrie, 2018

Din Noiembrie 2018 Franța se află în Revoluție. Cauzele de moment au fost creșteri de impozite și creșteri disproporționate, nerezonabile, pe combustibil. Desigur aceste cauze imediate s-au așezat pe o nemulțumire națională care s-a acumulat de câteva decenii.

Este vorba de tot mai marea inegalitate economică, de dispariția clasei de mijloc, de valul opresiv al năvălirilor din afară, a “imigrației” sălbatice. Dar ceea ce este semnificativ este faptul că Națiunea Franceză a înțeles că principala cauza a răului este bestialul, demonicul sistem “globalist”. Oricum Franța este în flăcări. Probabil că această va fi o revoluție de lungă durata și cu mai multe faze. Sistemul ‘globalist” și-a pregătit forțe de represiune numeroase și fără milă și mai ales un sistem de legi, pe cercuri concentrice, pervers și având în vedere stricta apărare a “globalismului”, promotorilor și profitorilor săi. Probabil că vom asista la pași înapoi formali din partea autorităților, care ar putea să domolească vremelnic avântul revoluționar. Probabil că brutalitatea forțelor represive va înspăimântă și intimida într-o prima faza. Dar asta va fi doar un răgaz. Dacă forțele represive vor folosi violență, în faza următoare revoluționarii vor folosi tot violență. Aceste stări decurg una din altă. Dar un lucru este sigur: Națiunile s-au săturat de minciuna și opresiunea “globalistă”, de noul sistem marxisto-fascist și își cer înapoi drepturile și demnitatea.

Valul revoluționar și protestatar a cuprins toată Europa și el se manifestă în felurite forme.
În Spania, Catalanii și Bascii își cer autonomia, în Marea Britanie, Scoțienii și Irlandezii își cer libertatea, tot în Marea Britanie întreaga populație cere ieșirea din robia “globalistă” care pentru ei, specific, înseamnă ieșirea din Europa Unită. În Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croația guvernele nu mai acceptă dictatele venite de la “globaliștii” din Bruxelles. Minciuna “globalistă”, propaganda marxist-sorosistă-fascistă nu mai amăgește pe nimeni, ”globalismul” este pe dric.

În lume se petrece o enormă respingere a “globalismului. În fiecare loc în forme specific: în USA sub forma alegerii Președintelui Trump, în Marea Britanie prin “Brexit”, în Centrul Europei prin naționalism și în Franța prin baricade. În acest context trebuie să vedem o mare diferență care se petrece în România.

În România sentimentele anti “globalism” sunt clare și am putea zice unanime. Românii știu că lucrurile nu merg spre bine dar, sunt încă mințiți și din nefericire mai cred în cei care îi mint în privința cauzelor. Din nefericire propagandă globalist-sorosista-fascistă a amăgit și a inversat termenii.

Cei care sunt minimal împotriva “globalismului” dintre politicieni, au fost definiși, de o media coruptă și vândută până în măduva oaselor, drept “crypto-comuniști”, iar vermina mercenară Bruxelles-ului se declara “progresistă”. De fapt lucrurile sunt exact invers și acest lucru s-a văzut la 10 August, 2018.

La 10 August, 2018 gloata “globalistă’, abominatia #rezist și masa “imbecililor utili”, a încercat o lovitură de stat și instaurarea unui guvern subordonat total “globalismului” și “comisarilor” de la Bruxelles. În acele moment cu eroism și incredibil profesionalism Jandarmeria Română a respins încercarea de lovitura de stat.

Aici trebuie văzută deosebirea. La Paris revoluționarii sunt loviți de forțe de ordine mercenare, la 10 August, 2018 Jandarmeria Română a salvat pe Români de ocupația globalistă. Românii trebuie să respingă otrava…

Nu știm ce va aduce viitorul imediat, dar este limpede că “globalismul” este în criză mortală. Împrejurarea că aceste evenimente au loc la Nașterea Domnului are o valoare simbolică. Poate că Dumnezeu și-a întors Față spre Europa.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

11 decembrie, 2018

Regimurile politice din lumea apusean-liberală, în momentul de față sunt niște improvizații și niște uzurpări. Toate valorile morale, toată tradiția creștină care le-a dăruit splendoare și prestigiu, sunt călcate în picioare și subordonate demonicei ideologii „globaliste”. Această ideologie s-a insinuat inițial prin cuvinte meșteșugite și înșelătoare, apoi prin minciună grosolană și în momentul de față prin forță, financiară sau militară. Gândirea multor, foarte multor oameni a fost pervertită și pângărita până a îi condiționa pe acești nefericiți în roboți care visează la lagăre cu confort sporit. Mai rău, foarte mulți au fost descurajați la limita de a nu mai crede că o alternativă există. Dar acestă alternativă există.

Dar acest drum mântuitor există. El există în adâncuri, în sufletele celor care cred și știu că Dumnezeu nu va lăsa lumea Lui să piară. Dumnezeu mereu va lumina mintea celor care îl caută și le va arăta „calea, adevărul și viața”, le va arată drumul care duce acasă. În momentul de față miraculos nu este faptul că mulți au uitat drumul, miraculos este că mult mai mulți îl știu și statornic îl urmează.

Marea greșeală pe care o fac cei dezamăgiți și descurajați este de a se încrede în „bunătatea ” uzurpatorilor. Așa au crezut banato-ardelenii în „drăguțul ghe împărat” și așa au fost dezamăgiți și înșelați cu furie.

Cu acești uzurpatori nu trebuie dialogat și conclucrat. Cu diavolul nu se stă de vorbă. Ceea ce trebuie să facă aceia care sunt de bună credință este să spună mereu, tare și răspicat ceea ce după cunoștință și conștiința lor este adevărul. Nici un fel de importanță nu are dacă, în momentul de față, cei buni sunt puțini. În urmă cu două mii de ani, doisprezece pescari semianalfabeți, au făcut să cadă Imperiul Roman. Iar aceste neamuri proste care se găsesc în fruntea bucatelor azi nu sunt Imperiul Roman, sunt domnia neamului prost. Lupta pentru bine trebuie dusă în maniera tradițională românească, prin „retragerea la munte”, în mijlocul României tainice, viețuind în sate și comunități organice. Comunități care știu și practică activ diferența dintre bine și rău.

Credința în bine și practicarea lui, individual și colectiv, are o gigantică putere de contagiune. Oamenii, și încă mai vârtos Românii, nu sunt proști și nu pot fi prostiți. Există fără îndoială rătăciți și din pacte sunt destul de mulți, dar nu ar trebui nici băgați în seama și mai ales nu trebuie argumentat cu ei. Poate cel mai cu neputință lucru în lume este să îl faci pe un prost să își schimbe „părerea”, adică vidul pe care îl are în cap. Dar cei care vor binele au în ajutor câteva arme care s-au dovedit mai tari decât orice organizare omenească.

Lor le stă în ajutor Biserica Ortodoxă, Trupul mistic al lui Hristos, cel care schimbă comunitatea adunată în credință în forță invincibilă. Biserica Ortodoxă, care întotdeauna, în momentele istorice critice a știut să dea Românilor cel mai bun sfat și cea mai bună soluție. Aici suntem față în față cu incredibila putere a rugăciunii, a „dialogului” cu Dumnezeu, cel în Treime mărit, care nu dă greș niciodată. Legat de cele spuse stă bunul simt românesc, echilibrul și dreapta măsură românească, mereu cu grijă, răbdare și hotărâre. Aici vedem conclucrarea dintre Creator și oamenii, „pe care atâta i-a iubit încât pe Fiul Sau, unul născut, l-a dat, că tot cel ce crede întrânsul să nu moară ci să aibă viață veșnică.”Ioan 3;16)

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Suntem în vremi și nu trebuie să fim stăpâniți de duhul lor” →