Elena BUICĂ: Adrian Erbiceanu – volum aniversar

Cuvine-se o călduroasă urare, „LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI MULTE ÎMPLINIRI”, domnului ADRIAN ERBICEANU, pentru sărbătorirea, la 6 ianuarie,  a celor 80 de ani ai vieții închinați înaltelor valori morale ca om, iar, ca poet, creației sale de valoare deosebită, ce-l situează în rândul celor mai reprezentativi poeți contemporani ai țării noastre.

Chiar de la debutul editorial (2003), creația poetului Adrian Erbiceanu a fost remarcată, valoarea ei fiind evidențiată prin numeroase exegeze ale oamenilor de cultură și aprecieri ale cititorilor. Unele dintre acestea au fost adunate în volumul aniversar, intitulat „Limba română, poezia sufletului meu” (Editura „Mușatina”, Roman, editor: Emilia Țuțuianu). Reflecțiile din acest volum sunt edificatoare și simți nevoia să le confrunți cu propria zestre de credințe și valori. Referindu-mă la receptarea valorii creației sale încă de la volumul de debut, reproduc aprecierea lui Mihai Miron: „Ea (poezia, n.n.) vă va face mai buni, mai inteligenți, mai sensibili. Și iată, poezie se mai scrie. De calitate. Eu cred că vă poate scăpa iarna de frig și vara de caniculă. Simțurile dumneavoastră se vor racorda la altceva, la inefabilul artei, al conceptului superior, al spiritului. Și de acestea avem nevoie. Ca de lumină” („Proiecții pe hârtie”, în „Cronica Română”, 13 iunie 2003, fragment).

În realitatea dură pe care o trăim, apariția acestui volum, la aniversarea unui număr rotund de ani, este o fereastră pe care intră aer dătător de curaj în viață, confirmând unicitatea poetului: „Adrian Erbiceanu – visătorul, cel care se joacă de-a stelele cu gândul pur și durerea veșniciilor de-o clipă, frumos nebun al tinereții trecătoare, crezând până la ultima sa fibră în iubirile adevărate, în dragostea ca o binecuvântare, ca o rouă, ca o eternă așteptare ce înflorește într-o împlinire cât o explozie stelară” (Emil David, în „Postfață” la volumul „Confesiuni pentru două generații”).

De-a lungul volumului sunt remarcate măiestria, harul poetului de a subjuga instantaneu, fermecătoarea muzicalitate a discursului liric născut din dragostea autorului pentru limba română, intrată în destinul său, așa cum se vede încă din titlu: „Limba română, poezia sufletului meu”. De asemenea, sunt subliniate ideile spontane, surprinzătoare prin ineditul lor, care ne trimit la propria noastră zestre de suflet. Întâlnim adeseori sublinierea  preferinței pentru forma clasică, fiindcă aceasta se potrivește cel mai bine firii sale prin rigoare, ordine și disciplină, dar, mai ales, printr-o aleasă ținută, amintind de formația sa ca ofițer de elită. Am ales să ilustrez profunda sa reflexivitate printr-o poezie așezată pe coperta a IV-a a volumului, având ca temă scurgerea timpului, pentru că „se țin secundele de mână”, iar „anii rânduiți în zeci” (pentru  poetul Adrian Erbiceanu, zecile au ajuns la numărul 8). Pentru frumusețea ei, o reproduc  în întregime: „Ne strângem seară după seară, /Ca la o clacă, la taifas, Să prindem clipa solitară /Din timpul care ne-a rămas. //Se țin secundele de mână /Să nu se piardă-n jocul lor /Prin pătimita săptămână, /De timpul greu, vămuitor, /Ce schimbă săptămâna-n lună, /Și luna o preface an – /Drept găzduire și arvună /Pe tot ce-am risipit în van. // Dar cum nu-i nimeni să-nțeleagă /Că anii, rânduiți, în zeci, /Se-ntoarnă, să se reculeagă, / Pe tăinuitele poteci, /Înfășurați în văl de șoapte /Ne îndreptăm, fără a ști, /Spre-o zi ce este veșnic noapte /Și-o noapte ce-i de-a pururi zi!”

Deși anii trăiți de autor ne duc cu gândul la senectute, cea care ne face să batem pasul pe loc sau chiar să dăm înapoi, profunzimea și arta poeziilor sale arată că autorul se află în culmea creației, având  în spate o bogată experiență a vieții și a scrisului.

Continue reading „Elena BUICĂ: Adrian Erbiceanu – volum aniversar”

Nicolae DINA: Adrian Erbiceanu – o viață între zbucium și contemplare

Adrian Erbiceanu

„Același veac, același leat”

(Glossă)

 

Avându-și originea la curtea regală spaniolă a sfârșitului de secol XIV și reprezentată strălucit în literatura română de Mihai Eminescu, glosa este specia lirică presupunând caracter gnomic și/sau filosofic, din moment ce meditația poetului se face remarcată în enunțuri cu aspect aforistic, sentențios, surprinzând adevăruri general valabile și evidențiind efemeritatea omului și a iluziilor sale, în contrast cu eternitatea timpului.

Toate aceste trăsături apar și în „Același veac, același leat (Glossă)”, creație aparținând poetului  româno-canadian ADRIAN ERBICEANU, unul dintre foarte puținii creatori (dacă nu chiar singurul) care s-au încumetat să abordeze acest tip de poezie cu formă fixă după superba scriere eminesciană.

Conform structurii clasice a speciei, și creația lui Adrian Erbiceanu are zece octete (să nu uităm simbolistica cifrei „opt”, ca număr al desăvârșirii, al concordanței în corespondența contrariilor), în strofa nucleu fiind exprimate, aforistic, câteva adevăruri general valabile constatate în timpul existenței umane marcate de trecerea timpului și întărite în strofa a zecea, reluare a celei dintâi în ordine inversă.

Strofa nucleu sau mottoul sugerează principalele teme ale creației, cum ar fi timpul în trecerea sa ireversibilă („Cât timpul risipit în van/ […] /Șterge răbojul an cu an”) și atitudinea „din inocență și răsfăț” în fața vieții, zădărnicia existenței umane văzute ca un „frunziș destrămat”, pe care nu-l trece nimeni cu vederea și nici nu învață nimic din el, autoironia evidențiind un om detașat de întâmplările vieții de zi cu zi ori abordându-le tale quale.

Viața este plină de vicisitudini („Sub greutăți mă încovoi/ Văzând cum toate cad în lut”) și, oricât s-a străduit, poetul nu a reușit să-și împlinească idealurile („Spre țărmuri greu de cucerit/ Mă poartă încă-același dor”), fiindcă „din câte mi s-au dat-luat,/ fără vreo urmă de succes”, nu a realizat nimic, toate au fost doar o „iluzie cu chip uman”, acest lucru aflându-se sub semnul destinului, astfel că acela căruia nu i-a fost dat să se ridice la înălțimea absolutului devine „rătăcit” în propriul sine când „cu umbra, viața o măsor/ rotindu-mă prin zodiac/ precum un bidiviu sub hăț”.

Continue reading „Nicolae DINA: Adrian Erbiceanu – o viață între zbucium și contemplare”