MĂ-NDREPT SPRE FERICIRE
În lumea albă în care timpul trece,
Am tot supus prefacerii iubirea
Am respirat adânc
Și inima-n iubire
S-a resemnat în viață
O viață unde
Lumea este grea,
Din greu se naște fiindul
Cu fiecare clipă ce trece peste noi
E lume,
Și fiecare cu nevoi
Din nevoință arde
Spre greul vifor
În care dezechilibrul
Dă sorții ne-nvieri
Ci o-nvechită sete
De ce dorim să fim,
Să tulburăm
Și timpul
Și spațiul strâmt și rece
Ne strânge în
Sistemul neclar,
Putem spune al sorții
Când neîncrezători
Cădem,
Și câte praguri
Tot trecem
Și rar pe cel de sus
În creștet îl simțim
Când din nevoi orbirea
Spre ce e orb privim.
Viu ne e fiindul,
Dar morți umblăm pe străzi
Nu știm ce este moartea
Și pietrele pe drum
Sunt ascuțite-n margini
Nu-s flori,
Copaci trosnesc în parcuri
E gerul crunt al fricii
Când inima-ți îngheață
Când nu mai ai suspin.
Dacă am vrea cu toții
Spre soare să privim
Nu ar mai fi
Nici noapte,
Nici tânguiri,
Ne-am prinde
Și de mână
Cărările prin viață le-am trece,
Și-ar fi numai lumină
Cu oameni
Ce din lume voiesc
Să se ridice
Să prindă-n inimă iubirea
Și zâmbetul,
Sunt flori
Și păsări sunt
Și cerul e senin,
Privește omule
Lumina
E taina reclădirii
Sunt ochii tăi și-ai mei
E ziua care vine
Și ne arată Calea
Este-nceput în lumea
Ce tulburată-n teamă
A suferit
În noaptea
Ce a umbrit Pământul.
Ridică-ți în lumină
Copilul nenăscut
Și lasă-l să te vadă
Să-ți simtă-n piept
Pulsând
Inima ce încă o ai caldă,
Ești omule, părinte
Al fiului din vis,
Pulsează viu fiindul
Din viu se naște viața
Și mâinile-mi ridic
Îmbrățișând natura,
Văzduhu-i plin de viață
Mă-nalț spre Tine,
Iubire a dragostei de oameni,
Plutesc,
E-o viață nouă
Iubito, te caut,
Te voiesc
În brațe, vino,
Suntem făcuți
Să fim în lume,
Unde e om și oameni.
———————————
Ştefan Lucian MUREȘANU
14 octombrie, 2018