Se-nfige grav cuvântul în clipa de-aşteptare
Turnând o ploaie rece pe liniştea aprinsă
Dorinţe nesecate mă strâng din depărtare
Şi-aştept căinţa vremii pe lacrima încinsă.
Izvoare de nelinişti ţâşnesc din pumni de rocă,
Emoţii se adună şi-mi spintecă iar trupul,
Gerul din amintire mă-ngheaţă mă sufocă
Şi încă-aştept sărutul să îmi topească chipul.
Se-ncarcă cu neanturi privirea mea de sare
Legată strâns de maluri în noduri gordiene,
Te caută asiduu pe zarea fără zare
Vorbind cu steaua-aprinsă ca tristul Diogene.
Din liniştea genunii de dincolo de lună
Curg stelele din zodii în marea argintată,
Când dorurile toate în palme se adună.
Ferice-i revederea în noaptea mult visată.
Şi iară urc pe steaua, ce de dureri îi pasă
Şi încă scânteiază-n privirile senine
Sărut în zori tristeţea, amarnică, ţepoasă
Ce-şi răvăşeşte chipul când tu eşti lângă mine.
——————————
Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU
8 iunie 2019