Simina PĂUN-MOISE: Poeme

Vara asta

 

Cred că vara asta
O să ne omoare.
Simt că vara asta
Care nu e-n toi,
Se va duce veşnic,
Va muri in soare,
După vara asta,
Vom fi mult mai goi.

 

Nu înțelegi că poate,
Cine ştie oare…
Unde-am fost aievea,
Când aveai un vis…
După vara asta ,
Vine toamna rece,
Vine anotimpul
Visului ucis.

 

Ție îți las lacul,
Iau doar amintirea.
Iți las ție conul
Bradului plângând.
Vara asta mâine
Se topeşte-n mare,
Vara asta plânge,
Râsul… visului pierdut.

 

Nu spune nimic,
Nu îmi mai tot spune
Cât mă mai iubeşti.
E de-ajuns de-acum,
Să îți spui iubite:
Vara asta, simplu,
Nici nu te-am iubit.

 

N-am jurat credință,
Am jurat iubire,
N-am jurat că timpul
Va fi doar al meu.
După jurământul nostru,
Cred ca mănăstirea,
Suprimată este,
Chiar de Dumnezeu.

 

Vara asta, uite!
La-nceput de vară
Cred că s-a sfârşit.
Ia-ți chitara-n spate,
Caută-ți alinare,
Sigur asta-i vara
Când eu am iubit.

 

Sper

 

Cred ca de viață mi-e teamă,
De ce n-am trăit….
Viața cu cât e pustie,
Cu atât te iubeşte mai mult.

 

Cred ca tăcerea mă-mbată,
Mă cheamă spre ea fredonând.
Când inima este de gheață,
Tăcerea ma-ncântă, tăcere-mormânt.

 

Cred ca durerea ma strigă!
Pătrunde în mine țipând.
Când urlă iubirea în tâmple,
Durere în mine dansează…
Dansează valsând.

 

Sper, fericirea-i năucă!
Sper să se ducă pe-un nor…
Să cearnă în lume iubire,
În rădăcină de flori, în aripi de păsări,
Să pună al meu și-al tău dor.

 

Cred ca de viață mi-e teamă!
Cred că de dor aș muri!
Ma-nalță pe piscuri de moarte,
Pe piscuri de mult străbătute,
De când te aștept….și nu vii.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

8 august, 2018

 

Lasă un răspuns