ȚI-AȘ SĂRUTA DUREREA
Tu m-ai iubi
de n-ar fi să te temi
şi
nu ți-ar plânge pleoapa
când te-alin,
ți-ai aminti
că am venit
din vremi,
să ne-ntregim în veșnicul
„amin”.
Ţi-aș săruta durerea
ce suspină
mărturisind iubirea
în alint,
ca pe-un pribeag
te-aș duce
spre lumină
să te ascund
de cei care
te mint.
De n-ai purta
pe umeri
ram uscat,
poate-ai vedea
ce verde-i fericirea,
de ai afla
ce încă n-ai aflat,
ai ști
că lângă tine
e iubirea.
Lăsând în urmă anii
tu mă chemi
în zori
s-ajungi la mine
pe lumină,
nu ai motiv de mine
să te temi,
hai să-nfrunzim
în toamnă
iar grădină.
DORUL DOARE
Pune-mi dorul în scrisoare
și mi-l uită într-o carte,
uită-mi-l , că rău mă doare,
eu aici și el departe.
Pune-mi dorul în ulcior
și mi-l du de-l dăruiește,
fă-mi-l apă de izvor,
malu-n mine-l însorește.
Pune-mi dorul pe o stea,
fă-l pe cer să strălucească,
nu-l lăsa să îmi mai dea
vin pelin, că îmi e iască.
Pune-mi dorul pe o treaptă,
lasă-mă să calc pe el,
fă-mi din dorul meu o șoaptă
și așeaz-o-ntr-un castel.
ȘI MORI, FĂRĂ IUBIRE
Și mori puțin,
când simți cum sufletul se stinge
suspinând,
lumina când se culcă,
iar
lacrimile doar în tine curg,
cuvântul te lovește,
răspunsul vrei să-l dai…
și-l dai în gând…
și mori,
puțin câte puțin,
când
aripa te duce
spre amurg.
Iar mori,
când sufletul îți pleacă,
dar vrei să-l mai reții doar o clipită,
când
trupul obosit vrea odihnire pe-un petic
de uitare,
când
sufletu-l deschizi, dar
dăruirea ta, de vorbe ți-e lovită,
iar mori puțin,
când totul,
și sufletul
și trupul
și lumânarea,
doare.
Și mori puțin,
cuvintele te-ngroapă,
trupul
nu-ți aparține,
când
tu iubești un suflet
dar,
sufletu-i plecat în bejenire
tăcerea te-nconjoară,
și
strigi încet că sufletul îți moare făr’ de tine,
și
vrei să mori puțin,
și mori,
puțin câte puțin,
și
mori,
fără iubire.
—————————
Silvia URLIH
Noiembrie, 2018