Scrisoarea nepoatei către bunic – La împlinirea vârstei de 81 ani a scriitorului Al.Florin Țene

Dragă  Bunu, vreau să îți urez la mulți ani și doresc să îți spun că ești cel mai bun bunic din lumea asta.  Îți multumesc pentru tot ce mi-ai dăruit! Știu că pentru tine este o vârstă mai grea, dar îți reamintesc că ne ai pe noi, cei cinci nepoți, și tu întreci orice bunic din lumea asta întreagă. Nu cred că aș putea trăi fără tine, și nu cred ca mi-aș imagina viața cu un alt bunic. Tu ești un exemplu pentru mine. La multe materii m-ai îndrumat, de exemplu româna, istoria sau geografia. Nu am să uit niciodata cum tu îmi povesteai povești despre marii scritori sau despre istoria lumii. Asta mă motivează să învăț mai mult la aceste materii. Eu te iubesc infinit și nu vreau să uiți asta. }ți mulțumesc că ai încredere în mine și că mă apreciezi în continuare. Asta te face să fi un bunic unic. Când cresc, de abia aștept să îți citesc cărțile și să le povestesc nepoților mei cine ești și ce exemplu ești pentru mine. Te iubesc infinit. Cel mai bun, superb, iubitor, amuzant, blând bunic din lumea asta sau mai bine spus, din  univers. Te iubesc BUNU!

                                                                                                Anastasia Țene

                                                                                                Clasa a VII-a