Într-o zi am avut un pacient cu nume ciudat…Se numea Dorfman Marx. Nu Max, cum am crezut o clipă, ci Marx. Adică numele intemeietorului comunismului ştiinţific etcetera… Atunci, i-am pus câteva intrebări , respectiv de unde vine, unde s-a născut, ce erau părinţii lui, dacă mai are fraţi si iată ce mi-a povestit…

   S-a născut în Zaporojnaia Oblasti, nu ştiu ce raion, intr-un sat. Tatăl lui era socotitor, adică un fel de mic intelectual rural, membru de partid, dar cam evreu de felul lui. Dovadă şi numele de familie din cauza căruia avusese unele mici necazuri, tovarăşii de la raion, nu ca ar fi fost contra, dar intâmpinau mici dificultăţi de pronunţie. Aşa că, atunci când el s-a născut, exact în ziua când în calendar era trecut cu roşu că se născuse marele Karl Marx, s-a hotărât în familie să fie botezat pe linie.

   Ar fi putut fi Karl, Karl Dorfman, dar e clar că asocierea asta l-ar fi înfundat şi mai rău pe nevinovatul prunc, nimeni nu ar fi sesizat culoarea politică a identităţii sale. Aşa că i-au zis Marx. Oricum, un avantaj tot a avut pentru că multă vreme nimeni nu l-a bătut, ca să nu se spună că cineva i-a ars o scatoalcă sau i-a pus piedică lui Marx. Agresorul risca un proces politic sau chiar surghiunul.

   Povestea lui Marx al nostru devine mai interesantă când aflăm cum îl cheamă pe fratele lui mai mic. Engels!  Engels Dorfman s-a născut câţiva ani mai târziu, era un copil cam bolnăvicios şi Marx işi aminteşte că medicul din sat îl trimitea la spitalul regional pentru orice fleac, de teamă că, ferească dumnezeu (dumnezeu!!!]  i s-ar putea reproşa că nu a oprit la timp diareea lui Engels sau l-a lăsat să sufere de limbrici.

   De notat că in sat nu mai exista nici un Engels şi tatăl lor era foarte mândru de treaba asta, iar mama îi chema din praful uliţei cu numele întreg, nu cu diminutive, cum s-ar putea crede. Marx şi Engels, veniţi la masă! sau spălaţi-vă pe mâini!

   Când s-a născut al treilea frate, in ciuda faptului ca soţii îşi doreau o fetiţă, nimeni nu s-a mirat că a primit numele Lenin. Lenin Dorfman era un copil cam alintat şi, mai târziu s-a dovedit leneş şi foarte slab la învăţătură. In ciuda acestei situaţii, a trecut din clasă in clasă fără dificultăţi, primea note peste medie şi, de acea, a ajuns un neisprăvit, pardon de expresie. Lenin Dorfman s-a apucat de fumat la nici doisprezece ani şi de curve la cincisprezece. A fost reţinut in oraşul de raion pentru vagabondaj de mai multe ori, dar de fiecare dată îl eliberau urgent şi nemotivat. N-a invăţat nici o meserie, şi-a exploatat părinţii şi, într-o oarecare măsură fraţii, nu a reuşit nici ca fotbalist deşi nimeni nu îndrăznea să-l huiduiască pe teren şi nici un arbitru nu l-a eliminat pentru joc periculos.

   –  Sunteţi trei fraţi, vasăzică…

   –  Mai am un frate, suntem patru!

   –  Ah, am exprimat, deci mai există unul! Nu-mi spune cum îl cheamă,

lasă-mi plăcerea să ghicesc. Se numeşte… Stalin!!

   – Da’ de unde! Cînd s-a născut cel mic, lucrurile se schimbaseră în mare măsură. Până şi în satul nostru lumea a făcut progrese, nu mai  era important să te cheme politic, aşa că i s-a dat un nume frumos, modern şi de viitor. Pe fratele cel mic îl cheamă Ionatan.

– Îmi aduc aminte de o întâmplare epocală de pe vremuri, spune Manole cuprins de nostalgii. Trebuia să sosească în judeţul nostru o delegaţie frăţească din republica socialistă moldovenească, pentru întărirea legăturilor culturale şi de altă natură. La comitetul judeţean de partid pregătirile erau în toi, se făcea repetiţie pentru primire, erau instruite nişte fete frumoase în costum naţional care să ofere oaspeţilor pâine şi sare, iar tovarăşul Raţă de la cultură şi propagandă scrisese o cuvântare de bun venit, aprobată de forurile superioare.

Dar în ultimul moment s-a aflat componenţa exactă a delegaţiei oaspete. Ea urma să fie condusă de un tovarăş sovietic, cu o funcţie corespunzătoare pe care îl chema Răţoi ! Deodată se crease o problemă gravă şi neaşteptată, oamenii aveau să facă bancuri, în ziar se punea problema paginaţiei, totul putea să se transforme într-o anecdotă politică. De anecdote care să ne facă de râs era nevoie? Duşmanul atâta aştepta!

S-a luat urgent legătura cu Chişinăul, cu factorii de decizie şi li s-a comunicat situaţia gravă iminentă. În acelaşi timp, ai noştri căutau o soluţie. Toată secţia de cultură şi propagandă era în fierbere. Ce era de făcut? Până la urmă s-a găsit soluţia salvatoare. In locul tovarăşului Raţă, va rosti cuvântul de întâmpinare tovul Plăcintă, redactorul şef al ziarului care, oricum, scrisese cuvântarea. Se părea că vizita putea începe fără grijă…

Numai că şi prietenii sovietici luaseră măsuri eficiente. Tovarăşul Răţoi urma să fie înlocuit cu tovarăşul Brânză, adjunctul lui.

Noi am ascultat cu interes relatarea lui Manole.

– Dar de ce, am întrebat, numeşti intâmplarea asta epocală?

– Păi, pentru că s-a petrecut in epoca de aur !