Cunoscutul scriitor și ziarist Al. Florin Țene este prezent în librării cu un nou roman, intitulat “Nu plângeți că mă duc de lângă voi – Viața Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu”, apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022.

În ultima perioadă talentatul și harnicul scriitor de care facem vorbire a scos la lumina tiparului câteva romane din seria “viața scriitorilor între realitate și poveste “, începând cu Gib I. Mihăescu, Macedonski, Minulescu, Radu Gyr, Vasile Militaru, Traian Dorz și Valeriu Gafencu.

Prezentul roman de 257 de pagini are o prefață de dr. Ionuț Țene, intitulată “Actualitatea lui Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor“ în care subliniază: ”Valeriu Gafencu din temnița comunistă a înțeles cel mai bine rostul Bisericii și îndemnul ei jertfelnic,că trebuie să zidească în suflete. Un mirean creștin-ortodox a fost un măr-turisitor, un mucenic, fără să fie de formație teolog, cleric sau ierarh. E un model hristic în rândul laicilor, un exemplu care unește mirenii și clerul, prin sfințenie și mărturisire. Rostul Bisericii este rugăciunea și permanenta comunicare cu Hristos prin propovădurirea Evangheliei, trezvie înțeleasă de tânărul student.

Învățămintele lui Valeriu Gafencu sunt actuale și pot reface legătura dintre popor și cler într-un model de jertfă mucenicească împotriva secularizării. Reîntoarcerea la învățămintele de pateric ale mucenicilor din închisorile comuniste este liantul și singurul, astăzi, care reface încrederea dintre ierarhie și enoriași în comuniunea cu unica și soborniceasca biserică în timpurile provocatoare ale modernității desacralizate. Românii au nevoie de o sacralizare a societății prin modelul jertfelnic al sfinților din închisorile comuniste.

În ultimii ani, apar tot mai multe monografii, studii, articole și creații artistice despre Valeriu Gafencu, fapt ce contribuie la creionarea icoanei Sfântului Închisorilor, nu numai în biserici și acatiste, ci și în opere literare de substanță din cultura noastră.“

În postfața scriitoarei Elena Buică-Buni din Toronto (Canada) se stipulează: “Aflându-se într-o lume plină de întuneric și de cruzimi, cu crâncene încercări, nu deznădăjduia și nici nu renunța la efortul de a-i încuraja, de a-i înălța sufletește, spre dragostea creștină, pe tovarășii lui de grele suferințe.

Regimul drastic al închisorilor a făcut că Valeriu să treacă prin adânci seisme lăuntrice și, prin această suferință, să trăiască credința la cea mai înaltă tensiune. I-a răscolit întreaga lui ființă și a trezit în el un puternic elan purificator, ceea ce a făcut ca tovarășii lui de suferință să îl considere un Sfânt.

„Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii…”, scria el într-o scrisoare pe data de 25 mai 1945. E uimitor gestul lui de a renunța la antibiotice, care, în acel timp, erau o raritate, consi-derând că pe el nu-l mai pot ajuta și le-a oferit fostului ateu comunist, evreu devenit pastor creștin, Richard Wurmbrand, care a trăit până în anul 2001 (născut în 1909).

Dinamismul echilibrat al autorului Al. Florin Țene este foarte potrivit acestor relatări. Prezentându-ne viața lui Valeriu Gafencu, atent la nuanțe, creează încă o radiografie sufletească remarcabilă, oferindu-ne prilejul de a medita la jertfa, la suferința și la crucea dusă de cei căzuți sub biciul călăilor, frați din același neam. Asta ne amintește că nimic nu se poate realiza fără efort și fără jertfă.

Prin originalitatea ideilor, prin dragostea cu care scrie, Al. Florin Țene pune în lumină, și în acest volum, înălțimea spiritualității umane, profunzimea ideilor, complexitatea relațiilor Viața ,,Sfântului Închisorilor”, Valeriu Gafencu interumane și măreția naturii divine. Spiritul său creator și lucid merge în paralel cu realitatea atât de agitată, deschizând uși secrete prin care mintea cititorului se strecoară spre adâncimi.

La reușita acestui volum au contribuit și atractivul discurs narativ și deosebita sa capacitate de sinteză care te trimit adesea la esențe. Folosind fraze curgătoare, un limbaj expresiv și dia-loguri vii, autorul se înscrie printre scriitorii români care vor dăinui în timp.

Prin acest nou volum, scriitorul Al. Florin Țene dă literaturii române încă un roman în care timpul pare anulat și oamenii par vii, încât îi vezi și îi auzi ca pe un ecran de cinema. Și de ce nu?! E foarte posibil ca astfel de romane să inspire regizorii de filme.

Datorită artei povestirii sale, autorul ocupă un loc aparte în literatură noastră. Va învinge timpul prin originalitatea acelui mod atractiv de compoziție a subiectului romanului de biografie romanțată, cu totul diferită față de ce s-a mai scris în anii precedenți. El poate fi înțeles și plăcut pentru un mare număr de cititori avizaţi.

Deschizând cartea, suntem atrași de forța talentului și de virtuozitatea care îi dau viață, și, închizând-o, ne trebuie un timp ca să ne desprindem şi să ne conectăm la realitatea înconjură-toare. Este un roman pe care îl purtăm cu noi și după ce am terminat de citit”.

Mă alătur celor spuse de autoarea din Canada și concluzionez: Al.Florin Țene este un scriitor ce a dăruit literaturii române o operă complexă ce este o “cariatidă” care alăturată altor astfel de “construcții” susțin cupola universală a culturii române.

Prof. dr. Nușa Constantinescu

Volumul de versuri al poetei Liliana Moldovan, intitulat „Zâmbet de Heruvim„ apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022, având 121 de pagini, este structurat în două cicluri de poeme, intitulate “Poveștile inimii“ și  “Anotimpurile sufletului “, cuprizând 100 de poezii.

            Volumul se deschide cu o prefață semnată de Baki Ymeri și se închide cu o postfață a scriitorului Victor Constantin Măruțoiu, texte ce vorbesc despre poezia Lilianei Moldovan care este “un ecou care necesită o umbră pentru a dansa “( Baki Ymeri) și “o lume angelica a fericirii “ (Victor Constantin Măruțoiu).

            “Zâmbet de Heruvim “, volum semnat de Liliana Moldovan, membru al Ligii Scriitorilor și al UZPR, pune ermine peste litografii de viață și fiind religioase prin referire la natură și trăiri în diferite anotimpuri, pe câte era și pictura unui Parmiggiano. Poemele nu lăsă să se întrevadă devoționismul din “Veghe“, din “Clepsidră“. Tinerețea o află pe Liliana Moldovan într-un desăvârșit exercițiu isihast, înțeles de poetă în ceea ce privește trăirea vieții în mijlocul naturii, sau descifrând “Mecanica sentimentelor “. Recunosc,/ Îmi place să colecționez cuvinte,/să le construiesc/ și să le așez într-un puzzle sentimental.´” Poem ce se înscrie într-o profesiune de credință. Această idee, de a convorbii cu sentimentele și cu natura, lasă de o parte pe mijlocitorii care aduc rânduiala pământească și se atașează  iubirii “venită de la Dumnezeu. “

            Lirica primăvăratică a poetei, sună din viori diafane și sentimental iubirii se exprimă metaforic, fără brutalități, sub forma unui “Alint de primăvară “:

”Aparțin dimineților răsfățate!

Aparțin anotimpului

ce stă să vină cu parfum de liliac.

Aparțin iubirilor trecute

și mângâierilor din viitor“ (Alint de primăvară).

            Poeta viețuiește cu primăvara, cu diminețile răvășite, cu îngerii,  cu poezia,  cu sufletul,  cu anotimpurile cu visul etc, creând un univers autentic al poemelor. Toate acestea sunt proprii spiritului neoclasic, fiindcă solemnitatea diafană a versurilor înflorite par a fi “teritorii “ale unei primăveri veșnice.

            Există în poezia Lilianei Moldovan o sensibilitate maladivă și o adâncime a perspectivelor ontologice, exemplificând spiritualismul cu extazul, o strânsă omogenitate între ceea ce este creat și trait, încât poeta întruchipează o bucurie universală cu răsunet filozofic, cuprins de cazul particular și de sentimente ce vibrează la veșnicia clipei. Marile alegorii ale poetei-ale mărțișorului, al primăverii, sufletului,sentimentelor, al dorului, delirilor, ale pasiunii, teologalului etc,-, izvorăsc dintr-o verificată expresie culturală, universalitatea bucuriei vieții unui eu exponențial  sporit de inteligibilitate.

            Liliana Moldovan este un creator de metafore originale, eufonice, abisale în aceea bucurie a vieții religioase, cum scrie Victor Constantin Măruțoiu. Descoperim în versurile poetei un romantism al originilor, cu o formă mai abstractă, de lirism conceptual cu slobozire de efect, un preponderant simț al ființei gânditoare:

“Îmbătrânește ritmic timpul

în secunde caramelizate,

constrâns să se pitească

printre fugare umbre pastelate. “( Ritm de noiembrie).

            Descoperim o stabilizare cu contribuție cerebrală de esență neo-romantică, frisonată de metafore surprinzătoare.

            Citind volumul acesta, mi-am adus aminte de ce spunea despre poezie Titu Maiorescu: “Poezia este repausul inteligenței“, aforism ce-l combat cu ce scria Khalil Gibran: „Poezia e înţelepciune care încântă inima”.

            Prin acest volum, pot spune, că Liliana Moldovan reprezintă cu cinste poezia femenină din literatura română, fiind o reprezentantă de frunte al grupului de poete din țara noastră.

             Începutul secolului XXI oferă noi perspective de cunoaştere şi de interpretare a poeziei în general, inclusiv a celei scrise de femei. Postmodernitatea evită “prejudecăţile” şi deschide ferestre noi spre cunoaştere şi autocunoaştere, așa cum descoperimîn în volumul “Zâmbet de Heruvim“, hermeneutica literară de asemenea propune tehnologii noi, metode de investigaţie ale textelor literare .

                                                                                                Al.Florin Țene