Tragere la sorți
Și simt că a pleca e prea devreme
Iar a mă transforma e prea târziu,
Constat prea multă iarnă în poeme
Și ghiocei puțini în tot ce scriu,
Dar cum… când pentru bine dăm cu zarul
Și tragem pentru dragoste la sorți?
Am dărâmat iubirilor altarul
Și-al urii chip l-am încrustat pe porți.
Îmi pare existența o cocotă
Ce ne înșeală-n fiece apus,
Plătim cu-a lacrimei din ochi bancnotă
Iar zâmbetul e socotit intrus,
Se-aprind (din întâmplare?) catedrale,
Se trage în rafale-n zi de paști,
Miroase omenirea a fecale
Încât îți este greață să te naști.
O gașcă de nebuni țin frâu-n mână,
Ceilalți, cei mulți sunt doar actori ori slugi,
E teama peste toți și tot stăpână
Și-ai vrea, dar nu ai unde să mai fugi.
O singură alternativă este
Și totuși… ni se pare prea banal:
IUBIREA… Nu, iubirea nu-i poveste,
E lucrul cel mai nobil și real.
Și simt că a pleca e prea devreme
Și disperat mai bat la-nchise porți…
Mă-nchid precum un schimnic în poeme
Și plâng… Și pentru mâine trag la sorți…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
15 mai 2019