PARALELE INEGALE
Numai tu nu spui nimic,
numai tu spui totul,
numai tu eşti pleoapă,
numai eu sunt ochiul,
numai tu eşti iarnă,
fără de zăpezi –
eu sunt doar lucarnă
când doar ziduri vezi,
eu sunt trup de aer,
când tu eşti veşmânt,
.
eu sunt doar silabă,
când tu eşti cuvânt
.
CUM SĂ SPUI?
Cum să spui ierbii să nu mai fie
iarbă,
cum să spui pietrei să nu mai fie
piatră,
să spui florii să nu mai
înflorească,
râului să nu curgă,
fătului să nu se nască?
.
Cum să spui:
Doamne, îţi las ţie viaţa mea,
să i-o dai celui nenăscut,
să moară el în ea?
.
Cum să spui:
e dimineaţă, Doamne,
şi nu mă pot însera?
.
CÂNDVA
Cândva,
mă mai temeam de fluturi,
de fâlfâirile plăpânde,
căci printre flori
atâtea mâini flămânde
pe aripi le-ar fi pus cenuşă,
că-ţi vine de zăpezi
să-ţi scuturi
măcar un ultim anotimp
ce ţi-a rămas, de-o vreme,
ca mănuşă.
.
Cândva,
mă mai temeam de zbor,
să nu ajung prea sus,
să nu devin alcor,
să nu mai văd
cum dai în floare
în fiecare zi,
cu-o lăcrimare
ce-n ochii tăi s-ar limpezi.
.
Cândva,
mă mai temeam de mine,
când eu l-a cunoscut
pe eu,
când încă mă ţineai
între cuvinte,
să nu ne-audă Dumnezeu.
Nicolae BĂCIUȚ, poeme din vol. La taclale cu Dumnezeu,
Editura Vatra Veche, 2016