Se pare că în lumea noastră de taine, nimic nu este oprit în nume.
Şi când Adam a pus nume tuturor plantelor şi animalelor în grădina Edenului, pe care i-a dat-o Dumnezeu, niciodată nu s-a oprit la numele lor. Nimic nu l-a împiedicat să pună în toate o “aşteptare”… a înţelesului, a noimei lor. Un nume fără capăt.
Aşa şi noi, să nu ne oprim în numele de “om”, ci în bucuria unei aşteptări de înţeles, despre care nu ştim încă nimic…
Căci “omul” însuşi e un fel de cădere în aşteptarea înţelesurilor a toate!
Zile neterminate.
P. Iustin
Lucrurile care ne aşteaptă
Nu, niciodată lucrurile n-ar fi trebuit
să aibă nume.
Niciodată
n-ar fi trebuit să ne obişnuim cu ele.
Numele
trebuiau să fie căderi
în aşteptarea înţelesurilor.
Bunăoară, iarba
trebuia să fie o cădere
în aşteptarea înţelesului de iarbă.
Şi un copil în iarbă
e o cădere
în aşteptarea înţelesului de copil.
Şi-atunci, o!, hai să nu ne grăbim
să fim oameni…
Căci de la noi încoace
toate ne fericesc
şi flori şi stele şi urşi
din ziua facerii lor
toate căzute
în aşteptarea înţelesului de om!
————————————————-
Monah IUSTIN T.,
14 aprilie 2019