TÂRGUIALĂ
De ce-i acum prin lume, nicicum nu e de-ajuns
O mie de Sodome, Gomore încă-n plus,
Din rădăcini să ardă păcatul și curvia,
Și răul ce-i în oameni, minciuna și trufia,
Nemernicia toată și setea de avere,
De bani și bogăție și mai ales putere,
Trădarea cea de țară, de neam și cea de frate,
Păcate neiertate de viață și de moarte
E prea puțin rămasă cea parte cei curată,
De oameni iubitoare, în toate-adevărată
Și-oricât vei semăna-o, când ea va răsări,
În scurtă vreme toată, s-o îmburuienii.
Îmi arde dar ogorul cu foc și cu pucioasă
Și fiecare iarbă Tu trece-mi-o prin coasă,
Pustiu rămâie-n urmă o mie unu ani
Și ară-mi toată glia, cu-n plug cu opt plăvani.
Uitarea să îmi uite de tot ce-a fost pe-aici,
Vecia să îmi crească un crâng cu pitulici,
Cu-n pâlc de lăcrămioare, cu gingași toporași
Cu pomișori în floare, cu mii de fluturași.
Pe-Adamul și pe Eva nu-i mai adu pe lume,
Că iar strica-vor totul și-aici va fi Genune,
Încearcă-mă pe mine, alături de-o codană
Și-așa ne ține Doamne, vecii din toamnă-n toamnă.
Și nu mai pune Doamne grădini întregi de poame,
Că nouă, fii Tu sigur nu ni s-o face foame,
Doar de iubire-n patimi vom flămânzii mereu
Și nesătui de dânsa, vom nevoi din greu.
N-om pune Doamne gura pe-mbietoare mere,
Pe prune, pe cireșe, pe zarzăre și pere,
Gusta-vom doar nectarul iubirii îndulcite
În clipe câte fi-vor de-apururi fericite.
*
Mi s-a stricat iar lumea, nici știu a câta oară,
Fă-i început un altul, chiar dacă o să doară,
Pe mine dar mă pune de ea să îngrijesc
Și ai să vezi cum Doamne, pe-aici doar flori cum cresc.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
14 iulie 2020