Mircea Dorin ISTRATE: Poeme de suflet

CERȘITĂ  RUGĂ

 

Ceruri câte-mi sunt deasupra, dedesubt cîte-or să fie

Adunate și-ndesate într-un vârf de gămălie,

Le presar pe-a ta cosiță, diademe să-ți străluce

Și-apoi gândul tău spre mine, cărărui de vis s-apuce.

 

Și să-mi vină-ademenite de frumosul de-altădată

Când, în floarea tinereții, în simțirea preacurată

Pusu-ne-am dorinți, speranțe, pentru vremea ce-o să vină

Și în boaba unei lacrimi, ruga-n nopți cu lună plină,

 

Să fim veșnic împreună desfătați cu fericire,

Tot lăsând a noastre simțuri îndulcindu-se-n iubire,

Ca lungindu-ne clipita încărcată cu divin,

Să ne-mbete-n bucurie, zile, nopți, care tot vin.

 

N-aivă lumea ce ne spuie că nu-i treaba dumneaei,

N-aivă viața ce ne facă că trecuți îs anii cei

Când, în strânsă-mbrățișare timpul ne părea clipite,

Iară noi, uitații lumii, puneam visului aripe.

 

Doamne,  dați-oi  rămășița de viață ce mai este

De mi-i da trecuta vreme cu frumoasa ei poveste,

Că o ziuă de atuncea, e cât toate ce-or să vină,

Strepezite, fără vlagă, insipidă, anodină.

 

Știu că n-ai să vrei a face ruga mea înamorată,

Știu că n-ai făcut la nimeni vrerea asta niciodată,

Așadară, doar în gându-mi voi trăi dulcea visare,

Taină ce-i mereu purtată în cel gând, la fiecare.

 

Tu îmi  lași lumea cum este, nici mai reauă nici mai bună,

Unde eu și alți ca mine, nu purtăm pe cap cunună,

Suntem numai visătorii ce-ntr-o boabă lăcrimată

Ținem clipa tinereții, ca să nu fie uitată.

 

 

TREZEȘTE-NE  MĂRITE  DOAMNE

 

Am ridicat în slavă mereu poporul meu

Spunând că din născare ele este pui de leu,

Că țara și-apoi neamul purtatu-le-a în gând

Și-ades pe la icoane se-nchină lăcrimând.

 

C-alăturea de Mircea, de Ștefan, de Mihai

A fost când astă țară îmi dat-a iar de bai,

Că și-a iubit nevasta , copiii și hotarul,

Cioporul lui din turmă și boii săi și carul.

 

În sat a stat de-apururi ș-aici a învățat

Smeritul și purtatul în cinste și-n curat,

Iar de la dascăli încă un bob de-nvățătură

Și de la vechii preoți ce spune cea scriptură.

 

Lui munca i-a fost dragă cu jocul dimpreună

Iar neamul și-l lărgit-a aici, pe astă humă

Și când sfârșit-a viața, cu moșii-n țintirim

S-a dus să veșnicească sub umbră de melin.

*

Așa a fost odată, cândva, în cel trecut

Un leac de pus la rană să-ți treacă cel durut,

Smerit, cinstit, jertfelnic când țara în nevoi

Cerutu-ia ca vamă chiar viața înapoi.

 

Cum este el acuma? cuvinte n-am a spune

Cum s-a schimbat de-vreme la fel ca-ntreaga lume,

Nimic din ce odată plăcut lui Dumnezeu

N-a mai rămas în dânsul, să-l pot slăvi și eu.

 

Și-a părăsit cuibarul ducându-se-n străini

Robind la cei de-acolo, nemernici și meschini,

Iar cei rămași acasă sunt răi, haini, avari

Și-nchinători slugarnici grămezilor de bani.

 

Toți vor de-acum să-și facă aicea pe pământ

Cel rai  ce-a fost de-apururi în cerul nostru sfânt,

I-a îndulcit păcatul, ușor i-ademenit

Că au uitat de Tine, în timpul lor grăbit.

 

Mărite Doamne-adună-i, repune-i pe cărare

Și-n suflete le pune, un bob, la fiecare,

De dor de neam și țară, de cel smerit spre Tine

Și din lărgita zare n-apoi cu drag el vine.

 

Doar Tu, cel Iertătorul, ai mai rămas pe lume

Să faci, cum mai făcut-ai, de-acuma o minune,

Adună-i laolată și-n gând îi fă uniți

Și ai să vezi că fi-vom în scurtă vreme, sfinți.

*

Trezește-ne Tu, Doamne, din ce-a deșertăciune

Și iar pe calea-ți dreaptă învredniciți ne pune,

Și-om fi a Ta oștire smeriți și-n pocăință,

Luîndu-ne tărie din ce-ai pus Tu-n credință.

 

       

BĂTRÂNE  SAT,  ÎȚI  CER  IERTARE

 

Iubiții părinți, ce-acuma-mi sunteți, clipite lungi de veșnicie,

Bunici smeriți din țintirimuri ce-mi hodiniți în astă glie,

Și neamul meu înăditor de-apururea din tată-n fiu

Ca să îmi ține locul ăsta, cu jertă voastră veșnic viu,

 

Eu, cel din urmă ce slujit-am cuibarul satului străbun

Și slugă la hotar tot fost-am, până de-o vreme, mai acum,

Îmi  iartă clipa rătăcită când am plecat de lângă tine

Spre alta zări, spre altă lume, gândind c-așa va fi mai bine.

 

M-am rupt de voi,  de neamul care tot re-nviat-a astă humă

Ca să mă-nvețe ce e cinstea, dreptatea, reaua ce-a minciună,

Să știu că e un cer de-asupra-mi, unde Preabunul  Dumnezeu

Îmi judecă purtări și gânduri și fapte ce făcut-am eu.

 

Și dusu-m-am să-nvăț păcate, să fiu nimicul mincinos,

Să vreau averi nemăsurate, puteri de rege ticălos,

Și cu minciuna să fiu frate, să uit de Tine, de ceresc,

Să cred că sfânta libertate e tot ce încă mai doresc.

 

Așa m-au amăgit himere, pe mine și pe-ai mei de-un leat

Când, din cuibarul nost’ de suflet, pe veci din time am plecat,

Lăsând în urmă, fără lacrimi, învățul nostru cela bun,

Schimbându-l pentru niște fleacuri, atunci, cu mintea-mi de nebun.

 

O lungă vreme mi-a fost bine, uitând de Tine, de ceresc,

De cinste, adevăr, dreptate, simțind cum aripi mari îmi cresc,

Visând că eu îmi  sunt stăpânul la tot și toate-n astă lume

Și tot ce zic și tot ce-oi face, sunt lucruri mari, frumoase, bune.

 

Acolo-n sat lăsat-am totul, odată cu al meu trecut,

Credința cea ocrotitoare, smeritul, înfrânatul vrut,

Bunacuvința, omenia, păstrarea datinei străbune,

Botezul, nunta și priveghiul ce au știut să ne adune,

Și viața să ne-o rânduiască în ritmul ei, cela sortit

Și-apoi la toate să le facă până la urmă, împlinit.

 

Azi mi te faci pustietate, fără putere, lăcrimat,

Cu greu îți strângi din șapte uliți copii să-ți facă-un colindat,

Ți s-a-nierbat și cărăruia ce-a urcătoare spre altare,

De-aceia-n vechile-ți biserici rămase-s lavițele goale.

 

Ce-am câștigat? înstrăinare și o grămadă de păcate,

Prietenii ce țin o lună și-apoi pe urmă mi-s uitate,

O viață-n strâmta colivie, slujind pe zeul nostru BAN,

Ce ne robește fără milă și-n lațul lui ne ține-n an.

 

Și ce-am pierdut? aproape totul ce fosta-u bune și curate,

Și-apoi ce îmcă ne-nvățat-ai să fin cu Domnul și-n dreptate,

Să ne iubim țara și neamul cum ne iubim ai noști’ părinți,

Iar tu mereu să-mi fii icoană înlăcrimată, printre sfinți.

*

Bătrâne sat, îți cer iertare la câte rele ți-am făcut,

Tu iertătorule la toate mă vei ierta smerit, tăcut,

Chiar dacă știi că eu și alții, cu bunăvoie te-am lăsat

Și de acolo ți-e pierea, Preabunule, Mărite sat.

 

Ai stat milenii trecătoare să fii aici statornicie,

Să-ți crească prunci în credință și-n ce-a curată vrednicie,

Să fiu și eu, cel de pe urmă, cu tine-n gând până ce mor

Și-n clipa ceea de pe urmă, de tine încă fie-mi dor.

––––––––––––

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș, 1 Mai, 2019

 ****

 FIȘĂ  DE  AUTOR

 

ISTRATE   MIRCEA   DORIN – Preşedintele filialei Mureş a Ligii Scriitorilor Români

                                    

ACTIVITATE   LITERARĂ

 

Octombrie 2006  prima poezie. Apariţia ei în cotidianul mureşean ‚’’Cuvântul Liber’’

 

Anul 2007

– DIPLOMA  DE  SUFLET –Concursul Naţional de Poezie’’Dor de Dor’’, ediţia a II-a, Cluj Napoca, Organizator Fundaţia’’Petre Ionescu Muscel’’.      

PREMIUL III – Secţiunea poezie la Concursul Naţional de Creaţie Literară ‚’’D.Bolintineanu’’Ed.2oo7. Organizator: Fundaţia culturală ‚’’Dimitrie Bolintineanu’’ şi Revista ‚’’SUD’’.

PREMIUL I la Concursul Naţional de Poezie’’Vara visurilor mele’’, ediţia a VI a,  Editura’’Amurg Sentimental’’, Bucureşti.

 

Anul 2008

PREMIUL BIBLIOTECII  MUNICIPALE’’Petru Maior’’Reghin- Concursul Naţional de Creaţie Literară‚’’Prima iubire’’– ediţia a II- Reghin, Organizator: Direcţia  Judeţeană Pentru Cultură, Culte şi  Patrimoniu Cultural Naţional- Mureş.

PREMIUL I -Secţiunea poezie, la Concursul Naţional de Poezie – Dor Mărunt. Organizator:  Asociaţia pentru dezvoltarea şi promovarea spiritului rural şi Revista literară ’’Dor de Dor’’.       

 Anul 2009

PREMIUL II -Festivalul Internaţional de poezie ‚’’Mihai Eminescu’’ ediţia a VIII- a Sângeorgiu de Pădure, organizator ,,Asociaţiunea transilvană pentru literatură română şi cultura poporului român” – Despărţămăntul’’Teodor Muică’’ – Sângeorgiu de Pădure.

– PREMIUL  I    – Festivalul – Concurs de Poezie Religioasă  Ediţia a IX a Reghin , Mai 2009

– Apariţia volumului de poezii ‚’’HAR – DEAL’’ la Editura ‚’’Nico’’ din Tg.Mureş.

– Apariţia volumului de poezii ‚’’URMA’’ la Editura ‚’’Nico’’ din Tg.Mureş.

CAVALER  AL  SCRISULUI– Trustul de presă,’’ Ambasador’’.      

– DIPLOMA  DE  EXCELENŢĂS.R.I.-Mureş.                   

 

Anul 2010

– PREMIUL  FESTIVALULUI  de poezie religioasă’’CREDO’’ Ed.a XI-a Şâştina.

– PREMIUL  SPECIAL  al juriului, Concursul de creaţie ‚’’Prima iubire’’, Reghin.

– PRERMIU  SPECIAL , Concursul de poezie şi proză,’’Romulus Guga’’, Ed.a XVIII –a pentru volumul de poezii ’’URMA’’.

– Apariţia  volumului de poezii, ‚’’PODUL’’ la Editura ‚’’Nico’’ din Tg.Mureş.

CETĂŢEAN  DE  ONOARE  AL  CULTURII –Trustul de presă ‚’’AMBASADOR’’

PREMIUL REVISTEI  ’’VATRA VECHE’’ pentru volumul de poezii ‚’’PODUL’’

 

Anul 2O11

– Apariţia  volumului  de poezii,’’ CUIBARUL  CU   VISE’’, la  Editura ’’Nico’’ din Tg.Mureş

– PREMIUL FESTIVALULUI  de poezie religioasă’’CREDO’’pentru volumul de poezii’’Cuibarul  cu  vise’’

– PREMIUL  SPECIAL  AL  JURIULUI  la Festivalul-Concursul naţional de poezie ‚’’Romulus Guga’’acordat volumului de poezii ‚’’Cuibarul  cu  vise’’.

– MARELE  PREMIU  PENTRU  POEZIE acordat la Concursul  Naţional de Poezie, Proză, Critică, Literatură, Pictură şi Fotografie  Artistică – Botoşani – Ipoteşti,  prima ediţie -2011

– PREMIUL  III – acordat la Concursul Naţional de Poezie,  Proză,  Pictură, Fotografie Artistică, Heraldică,Vexolologie, – Domneşti , jud.Argeş.

Apariţia volumului de poezii‚’’ÎNSFINŢEASCĂMII ŢĂRÂNA’’editurura,,Nico’’

ANUL  2012

– Apariţia volumului de poezii:’’ÎNDULCITELE  IUBIRI’’ la editura ‚’’Nico’’din Tg.Mureş

DIPOLMA  DE  EXCELENŢĂ din partea S.R.I –Mureş

DIPLOMA  DE  EXCELENŢĂ  din partea Asociaţiei:’’Maris  Dava’’ din Tg.Mureş.

 –DIPLOMA  DE EXCELENŢĂ   la Concursul Naţional de Poezie IPOTEŞTI  2O12

DIPLOMA  FESTIVALULUI  CONCURS  DE  POEZIE  RELIGIOASĂ ’’ CREDO’’

 – DIPLOMA DE EXCELENŢĂ din partea Primăriei oraşului Sărmaşu

 – DIPLOMA DE EXCELENŢĂ din partea Asociaţiei ’’Alexandru Bătrâneanu’’-Balda

 – Apariţia volumului de poezii:’’SATULE, BURIC DE LUME’’ la editura’’Nico’’din Tg.Mureş

ANUL 2013

– Primit în Liga Scriitorilor din Romania

– Nominalizat la premiul Ligii Sciitorilor din Romania pentru volumul de poezii:’’ Îndulcitele iubiri’’

Apariţia volumului de poezii ‚’’INSFINŢITUL LEMN AL CRUCII’’ la editura’’Nico’’ din Tg.Mureş

– DIPLOMA Festivalului-Concurs de poezie religioasă de la Gledini jud. Bistriţa, pentru volumul de poezii ’’Însfinţitul lemn al crucii’’.

– DIPLOMA DE VREDNICIE din partea Protopopiatului Ortodox Român – Luduş,  jud. Mureş

DIPLOMA DE EXCELENŢĂpentru poezie religioasă, Concursul Naţional de Poezie – Călăraşi

– DIPLOMĂ:  ’’PENTRU CREŞTEREA LIMBII ROMÂNE’’ Comitetul Jud. de Cultură  Mureş.

DIPLOMĂ  DE PARTICIPARE la’’Festivalul Internaţional de Poezie’’ Ioan Drăgan –jud. Alba.

-DIPLOMA Concursului Naţional de Poezie ,,DRAPELUL ROMÂNIEI’’ Caraiman 2013

EPISTOLĂ PATRIARHALĂ de mulţumire, din partea Patriarhului României DANIEL, pentru volumul de poezie religioasă ,,Însfinţitul lemn al crucii’’.

ANUL 2015

-PREMIUL I la Festivalul Internaţional de poezie ,,Mihai Eminescu’’ Ediţia XI – Albeşti 2015

-Apariţia volumelor de  poezii ,,În cumpăna vremilor’’şi ’’Picuri de lacrimă’’                                                              

DIPLOMĂ  ANIVERSARĂ din partea A.C.M.R.R. din M.I. filiala Mureş

DIPLOMĂ  DE  EXCELENŢĂ din partea Societăţii Cultural-Patriotice ,,Avram Iancu’’ din Tg.Mureş.

-DIPLOMĂ DE EXCELENTĂ din partea Asociaţiei ,,Maris Dava’’ din Tg.Mureş.

-ales PREŞEDINTE al LIGII SCRIITORILOR ROMÂNIfiliala Mureş (8.05.2015)

DIPLOMĂ  DE  SUFLET  din partea Ligii Scriitorilor Români – filiala Mureş

-PREMIUL I la Festivalul Concurs de Poezie Religioasă – Lăpuşna 2015

-DIPLOMĂ  ANIVERSARĂ din partea Asociaţiei Culturle,, Punţi de lumină’’

 

 

ANUL 2016

-DIPLOMĂ DE  EXCELENŢĂ la Festivalul Internaţional de Poezie ,,M.Eminescu’’, AlbeştiJud. Mureş – 16.04.016

-PREMIUL SPECIAL  al  Festivalului – Concurs de poezie religioasă Lăpuşna

-DIPLOMĂ de EXCELENŢĂ -Zilele George Coşbuc Bistrița

-Medalia ,,VIRTUTEA  LITERARĂ’’ acordată de Comitetul Director al Ligii Scriitorilor Români

 

ANUL 2017

-DIPLOMĂ  DE EXCELENȚĂ Festivalul Internațional de Poezie ,,M.Eminescu” Albești

-DIPLOMĂ  DE EXCELENȚĂ  din partea  ASTRA Sângeorghiu de Pădure

-Ales membru în CONSILIUL  DIRECTOR  al Ligii Scriitorilor  Români

-PREMIUL PENTRU POEZIE acordat de Ed. Napoca Nova din Cluj Napoca pe anul 2016

-PREMIUL II la Concursul  Internațional de Poezie ,,MEMORIA  SLOVELOR”

-PREMIUL Editurii ,,Nico” la Goncursul Național de Poezie Religioasă ,,Credo”

-DIPLOMĂ ,,EXEMPLARIUM” din partea Asociației Culturale ,,Punți de lumină”

-PREMIUL Festivalului de Literatură ,,Romulus Guga” pentru poeme în manuscris

-VIRTUTEA LITERARĂ pe anul 2017

-DIPLOMĂ  DE  EXCELENȚĂ din partea ASCIOR (Asociația de Civilizație Ortodoxă) Buzău și revista ,,Orizonturile Bucuriei”

 

ANUL 2018

-APOSTOL  al CULTURII pe anul2017, titlu acordat de Liga Scriitorilor Români

-DIPLOMĂ  DE  GRATITUDINE –Festival de poezie Eminescu,  Reghin 2018

 -DIPLOMĂ DE ONOARE ANIVERSARĂ- Asociația Culturală  ,,Simion C.Mândrescu”

 -MEDALIA JUBILIARĂ ,,100 de ani de la Marea Unire”, Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu”, cu Brevet

 -PREMIUL I (secțiunea POEZIE),,Dropia de Aur”, la Concursul Național de Poezie, Proză, Eseu, Reportaj, Artă Plastică – Asociația Pentru Dezvoltare și Promovarea Spiritului Rural ,,Dor de Dor”- Călărași

 -DIPLOMĂ DE VREDNICIE-Consiliul Parohial Ortodox Sărmașu

 -DIPLOMĂ ANIVERSARĂ-Consiliul Județea Mureș-Liga Pensionarilor Mureș

-DIPLOMĂ  CENTENAR – Primăria și Consiliul Popular al Orașului Luduș

-ORDINUL ,, DONUM SACRUM UNITATIS” cu CRUCE, din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

 

2019

-DIPLOMĂ ANIVERSARĂ-Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” filiala Mureș

-Scisoare Arhiepiscopală de mulțumire- Arhiepiscop IRINEU al Albei Iulia

-APOSTOL al CULTURII, pe anul 2018, titlu acordat de Liga Scriitorilor Români

-DIPLOMĂ de EXCELENȚĂ din partea Ligii Scriitorilor  Români

-CERTIFICAT  DE  APRECIERE pentru implicarea în acivități locale de voluntariat în cadrul Proiectului Național ,,4/4 Pentru Prieteni”, organizat de Ambasada S.U.A în Romania și American Councils Internațional Educațion.

 

Cărţi apărute: ’’HAR – DEAL’’ – 2009; ’’URMA’’ – 2009; ’PODUL’’ – 2010; ’’CUIBARUL  CU  VISE’’ – 2011; ’’ÎNSFINŢEASCĂ – MII ŢĂRÂNA’’ – 2011; ’’ÎNDULCITELE  IUBIRI’’ – 2012; ’’SATULE  BURIC  DE  LUME’’ – 2012; ’’ÎNSFINŢITUL  LEMN  AL  CRUCII’’ – 2013,’’ÎN CUMPĂNA VREMILOR’’,’’PICURI DE LACRIMĂ’’.-2015,  ,,DIN MIEREA  CUVINTELOR”- 2018

Cărţi gata pregătite pentru tipar ’’ICOANELE  NEAMULUI  ROMÂNESC’’ ’’LĂCRIMAŢII  MEI  PĂRINŢI’’ ‚’’MODELE DE URMAT’’,,,MÂNGÂIATA  CLIPĂ’’, TĂINUITELE-AMINTIRI”, ,,VEȘNICIA  CLIPEI”, ,,NEBUNATIC  VIS”,  ,, VOI  CEI  NEMURIȚI„ ,,VIS ÎNARIPAT”, ,,DRUMEȚ  PE CĂRĂRILE-NSERĂRII”

 

Cărţi  în  pregătire:’’COCORII  SUFLETULUI’’,’’PE  ALTARUL  CLIPEI’’

 

           Proză şi poezii, colaborări apărute în revistele: ,,Dor de Dor’’, ,,Dacia Nemuritoare’’, ,,Dacia Magazin’’,,,Vitralii’’, ,,Astra Blăjeană’’, ,,Apărarea Mureşeană’’, ,,Claviaturi’’, ,, Tezaur’’, ,,Clipa’’ (S.U.A.), Agero (Germania), Astra Reghineană’’, ,,Agora’’, ,,Valori Mureşene’’, ,,Creneluri Sighişorene ” ,,,SteleleDunării’’, ,,Origini’’, ,,,Romania Eroică’’ ,,Orizonturile Bucuriei’ , ,,Singur” , ,,Argument”, Constelații Diamandine”, ,,Latitudinea” etc şi în cotidienele ,,Cuvântul Liber’’,,Zi de zi’’ ,,Condeiul Ardelean’’, ,,Ziarul de Mureş’’ ,,Câmpia’’ de Turda,  ,,De ieri și de azi”, ,,Așii României”, etc

 

CRITICĂ  şi calupuri de poezii apărute în ANTOLOGIILE: ,,Întâlniri Dunărene’’ vol.XVII, 2015, Antologiile Dor de Dor’’2011, 2012, 2o13, 2015, Antologie de versuri ,,Arta Sfâşiată’’, 73 de poeţi contemporani – Sibiu 2011, Poemele Cetăţii-Reghin 2016, ,,Întâlniri definitorii’’- Antologie de critică eseistică-2016’’,Galaţi, ,,Antologie de versuri’’-critică literar –artistică, Editura Napoca Nova-2015, ,,Oglinda’’-10 ani-2016 poeţi din L.S.R, ,,Antologie de versuri’’ Ed.Napoca Nova-2016, ,,Frumoasă toamnă bogată’’- antologie literar-artistică Napoca Nova nr.12-2016, Antologia de versuri ,,Deschide-mi dorule poarta’’-2016, Antologie de versuri ,,Nesaț rotunjit în pârgă” 2017 , ,,Antologie ASCIOR – 2017 pentru civilizație creștină”-Literatură, ,,Suave minuni înmiresmate” Antologie literar-artistică Napoca Nova 2/2018 ; ,,Poezia războiului, a reîntregirii și unirii neamului românesc”-Antologie Vatra Veche 2018

Lasă un răspuns