Zorii se revarsă,
roua scânteoiază în luciri de soare,
iar către amiază,
peste-ntinsa vale ciute pântecoase,
rumegă-n umbrare, veșnic sperioase.
E-nceput de toamnă,
lungă, lenevoasă, iar ,, Bătrâna Doamnă”
are poala plină
de gutui și mere, prune îmbrumate,
ce ne fac cu ochiul: ,,Hai, luați de toate!”
Noi, țângăi de-o șchioapă,
nesătui din fire,
la îndemn ca ăsta, fără de oprire
iama dăm prin vii,
prin pomiștea popii, de, suntem copii.
Cine să ne prindă?
că suntem zglobii, roiuri de albine,
snop de colilii,
bucuroși de toamna lungă și bogată
ce-am crezut atuncea, că nicicând se gată.
*
Dă, Mărite Doamne,
toamnă fericită
și acol’ mă-ntoarce-n vremea potrivită,
ca să fiu din timpu-ți, clipă neuitată,
în cel ev în care, am trăit odată.
MI-AM GĂSIT COPILĂRIA
O mărgică sclipitoare, un briceag și-o curelușă,
Le-am găsit în podul casei, mai dosite, după ușă,
Puse-acolo, tăinuite, dintr-o vreme ce-a apus,
Când eram speranța lumii, visul ei, care s-a dus.
Doamne, vor mai fi vre-odată alți copii cum fost-am noi,
Plin de viață, tot o zdoabă, fără griji, fără nevoi,
Zbenguindu-ne în joacă până seara când, pe perne,
Ne-nchidea în tremur pleoapa, în visare, Moșul Ene.
Și atunci eram cu toții bravi viteji și Feți-Frumoși,
Călărind pe cai cu aripi, ne-nfricați și curajoși,
Toți în luptă cu balauri ce răpit-au Cosânzene
Ce vărsau în hohot lacrimi, umezind frumoase gene.
N-am fost eu nici o minunea, ci ca alții, un copil,
Nici mai bun, nici rău ca ceilalți, doar o floare de April,
Ce-am crescut în poala lumii într-un dulce legănat,
Într-o vreme de poveste, în căușul unui sat.
*
Un briceag, o curelușă și frumoasa mea mărgică
Îmi erau odat’ avere, mult râvnită, bunicică,
Astăzi ele mă-nfioară când cu drag mi le privesc
Și în boaba unei lacrimi, ochii mei, se umezesc.
**
Mi-am găsit copilăria, în uitare bine-ascunsă,
Undeva în podul casei, în cea vreme de-acum dusă,
N-am s-o las nicicum să plece, că-i o clipă de trăire
Ce a fost cândva, odată, picuri dulci, de fericire.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Mai, 2020