Mircea Dorin ISTRATE: Înmiresmații tei

Acoperită-i urma la pașii tăi trecuți,

Pe  cărăruia noastră de ceilalți tăinuită,

Pe unde-odat’ trecut-am în liniște, tăcuți,

În fericirea clipei ce-am vrut-o nesfârșită.

 

Sub un covor de floare, din teii scuturați,

Lăsat-am  urmă-adâncă de pași și fericire

Și-n lungi săruturi încă, mereu înfiorați,

Atunci noi veșnicit-am clipita de iubire.

 

Și-apoi când bruma toamnei cernea din’nalturi frunze,

În strânsă-mbrățișare sub teiul nostru  sfânt,

Eu culegeam dulceața la fragedele-ți buze,

Ce tu cu împrumuturi mi le dădeai pe rând.

*

Și-acum, din teiul nostru îmi ninge-ncet cu floare,

Albind cărarea care se-nfiorează iar,

Sub el nu-i însă nimeni în strânsă-mbrățișare

Să-mi ardă-n vâlvătaia iubirilor de jar.

 

Peritu-mi-a iubirea-aceea ca odată,

La tineri de-acuma imberbi, smuciți, rebeli?

Ei nu-i simt frumusețea, curat-adevărată,

Și nici în jur parfumul la florile de tei.

 

S-a pervertit iubirea și simțurile noastre,

În ele nu-i divinul din ‘naltul cer ceresc,

Nu arde  faclă sfântă în inimile voastre,

Iubirea nu mai are cel gust dumnezeiesc.

**

Degeaba înflorit-au, mai mult de-o săptămână,

Pe-a noastră cărăruie înmiresmații tei,

Nu sunt perechi să treacă ținându-se de mână

Și-n rând la rând săruturi să-și deie pe alei.

 

Poate în astă toamnă, când scutura-s-or frunze,

Din teiul ce ne-șteaptă de-atâta-amar de timp,

Voi mai veni odată, eu, doritor de buze,

Să-ți sorb dulceți de Raiuri și lacrimi de pe chip.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

30 iunie, 2020

Lasă un răspuns