Mircea Dorin ISTRATE: De Ziua Imnului (poeme)

IMNUL  ŢĂRII

 

Motto: ,,Imnu-i pentru suflet cânt înălţător,

              Bun de pus pe rană, leac vindecător,

              El îmbărbătează şi ne face bravi

              Întărind credinţa celor care-s slabi’’

 

Vorbă-nfiorată, mare, arztătoare

Nalţă imnul ţării spusa-i în cuvinte,

Ca-n smeritul clipei facă sărbătoare

Pentru nemurirea duşilor ‘nainte.

 

În altar de suflet, ziua care vine

O să-mi veşnicească binele din noi,

Şi  clădeşte-n suflet vise de Columne

Să răscoale simţuri adunate-n noi.

 

Să-ntărească braţe, să ne urce-n zboruri

Ca să trecem timpuri pline de nevoi,

Nalţe al nost’ spirit până sus la nouri,

Din ce-am fost nimicuri, facă-ne eroi.

 

Ne aduc-aminte zile mari ca pilde,

Neamul ce în fapte s-a jertfit mereu,

Dragostea de ţară care nu se vinde,

Umărul de frate pus când e la greu,

 

Cine sunt strămoşii cei de începuturi

Ce ne-au pus în minte dorul de mărire,

Şi puteri de taină în a noastre luturi

Ca s-avem în lupte, crez de nemurire.

 

Viaţa lăcrimată, scurta bucurie,

Domnul ce-i deasupra veghetor în toate,

El ne-a pus aicea pentru veşnicie

S-apărăm moşia, prin slăvite fapte.

 

Mergători prin viaţă vom urca cărarea

Ce ne duce-n slava lumii care vine,

Cu trecutu-n cuget, ne vom şti menirea,

Cu speranţa-n Domnul, vom visa la bine.

***

Asta spune imnul în cuvinte vrute

Să aprindă spuza rugului din noi,

Ca să de-a onoare, cinste şi virtute

Celui slab acuma, mâine-ntre eroi.

 

 

ÎN  RAIUL  CEL  SMERIT  ȘI  PREACURAT 

 

                             Motto:   În satul  cel  bătrân, tot mai puțin călcat

                                              Vecia-și doarme somnu-i, la margine de  sat

 

 

În satul cel c-o mână de bătrâni

Și dealul pășunat de două stâni,

Cu meri îngârboviți de grele poame

În darnice și lenevite toamne,

Cu case părăsite, garduri sparte,

Cu ulițe de-acuma  înfundate,

Cu luncile mai toate necosite,

Cu vechile izvoare adormite,

Cu mură coaptă și frăguțe-n iarbă,

Cu maci sălbatici, gălbenele, nalbă,

Cu dealuri și hotarele pustii ,

Cu nelucrate grădini și cu vii

Sălbăticite toate, neculese,

Că nu-i mai cine încă să îi pese,

Că ceia morți îs duși în țintirime

Iar  din cei vii, pe-acasă nimeni vine,

E-o liniște cu iz de-ngropăciue

Și n-are cui a plânge și a-i spune,

Că satul e de-acum nimicnicie

Și dat va fi uitării, pe veșnicie.

 

S-a ruginit a clopotului limbă

Că vântul doar se-ndeamnă să-l atingă,

Și sfintele altare-s scorojite

De când vecia clipei le tot minte.

Pe  uliți strâmte, multe înierbate

Doar vântu-n porți închise tot îmi  bate,

Iar luna-și toarce-n noapte visu-i bun

Într-un cuibar, din  vârful unui prun.

*

Bătrâne sat, mereu te-oi ține minte

Și-n preacurat, în lacrima-mi fierbinte

Spășit îți cer iertare c-am plecat

Din raiul tău smerelic și curat.

 

Tu iartă-mă că ești preaiertător

Și nimănui nu i-ai rămas dator,

Mi-ai fost cândva buricul cel de lume,

Dar în curând rămâne-i doar un nume.

 

 

ÎNȚELEPTUL   PUSTNIC

 

La schitul învechit de lungul timp,

Acolo sus pe munte, ca-n Olimp,

Monahul înțelept uitat de viață

Își tot înșiră zilele-i pe ață.

 

E mortul viu în cea pustietate,

Sâmânță de-omenesc în bune fapte,

O  umbră-nveșmântată-n ceva haine,

Ales de cer să-i știe-a sale taine.

 

Cu mintea sa, el umblă prin ceresc

Știind ce-a noastre minți nici nu gândesc

Și  îmi citește legi ce nu-s știute

Umblând pe strâmte căi necunoscute.

 

El știe mâine ce va fi să fie,

Cerescul ce ne-o da pentru vecie,

Cât cântăresc făcutele păcate

Atunci când ele fi-vor judecate.

 

Iar când în șoaptă-i spune Dumnezeu

Că fapta reauă  cântărește greu,

El se silește mai din cale-afară

Să fie bun, smerit, iertări să ceară.

 

Dacă îl vezi cumva și-i ceri un sfat

Din gura lui minuni vei fi aflat,

Și-aminte tu  vei ține viața toată

Cea vorbă și gândirea-i ințeleaptă.

 

Puțini ca el sunt aflători în lume,

Stâlpi de credință pentru fapte bune

Puși în oceanul nostru de păcate,

Cel rău să mi-l preschimbe-n bune fapte.

 

El, uneori mai face vre-o minune

Și binele în loc la rău mi-l pune,

Așa ne-arată că a sa putere

I-a Domnului voință și-a Lui vrere.

*

De-l întâlniți, să-i faceți plecăciune

Că el îmi vrea să schimbe astă lume,

Cu una ce să fie urcătoare

Pe drumul vieții noastre, viitoare.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

29 Iulie 2019 – Ziua Imnului

 

 

Lasă un răspuns