CLIPITA DE LA URMĂ
Tot punem ani pe ani în adunare,
Dar nimeni nu ni-i cumpără vre-odată,
Doar ultima clipită preț îmi are
Și-am da pe ea cât pentru viața toată.
Cerșim atunci secunde și iertare,
Promitem câte-s toate de promis,
Mai vrem un pas pe-a timpului cărare
Și-apoi un altul, cât mai mult întins.
Atuncea dar, în clipa ceea din urmă
Spășiți vorbim cu Domnul din ceresc,
Înfricoșați că viața ni se curmă
Pe-o clipă-am da întregul pământesc.
Avut-am viața toată la picioare
Și timp destul ne fie de smerit,
L-am risipit pe tot în graba mare,
Pe mici nimicuri, pân’ s-a isprăvit.
*
Chiar de-am trăi cu sutele de ani
Clipita de la urmă-i prețioasă,
Nu sunt pe lume înc-atâția bani
Să cumperi timp din față, de la coasă.
CĂRAREA NEUITATĂ
S-a scuturat și ultima petală
Din crângul necosit de romaniță,
De nu știu unde-i zvon, de o urzeală,
Că toamna-n schimb va pune-n loc crăiță.
Ori ce ar fi, eu caut pe cărare
Sfințita urmă din acel trecut,
Când amândoi prin margini de umbrare
Pe-aici de mână încă am trecut.
Era și-atunci, un început de toamnă
Amirosind a mere dulci și coapte,
Când doi nebuni dădeam iubirii vamă
A tinereții clipă, miere-n lapte.
Se scuturau salcâmii-n legănare
Cernându-ne cu frunze ruginite,
Noi ne topeam în dulcea îmbrățișare,
Pierduți de-acum în clipe fericite.
Deasupra cerul ne știa cea taină,
Iar pe pământ cărarea înflorită,
Acuma crângu-i codru-n altă haină
Cu-a sa podoabă galben ruginită.
*
Pierdut-am dar cărarea cărărită
De pașii noștri’ pe-aicea umblători,
Ne-a șters-o timpul fie-ne ispită
În visul nostru cel amăgitor.
Acol ’rămână totu-n neuitare,
Pe-acol’ ne plimbe visul când ni-e dor,
Pe-acol’ ne treacă pași-n lăcrimare
Ținându-ne de mână-ntr-un fior.
Vor trece dară încă anotimpuri,
S-o-ngârbovi și codru-n amintire,
În vis aici veni-voi în răstimpuri
Să mi te caut, dulcea mea iubire.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș, Decembrie 2019