V-ați întrebat, ce e Ardealul
Cel dăruit cu veșnicie?
Cu frumusețí ce-aveți în dealul
Ce vi s-a dat, al vost’ să fie?
Ardealu-i raiul di-nceputuri
În care moși mei străbuni,
Au încinstit aceste luturi
Că fost-au harnici, drepți și buni.
Și țintirimele pe dealuri
Cu neamu-n ele, înstelat,
Înveșnicindu-se tot valuri
Pe sub melinii înflorați.
Ardealul e jertfelnicie,
Necaz, durere, umilință,
Iertare multă, vrednicie
Sub umbra Lui, într-u credință.
E lacrimă mereu neștearsă
De câte totate dat-am vamă,
Aici să fim la noi casă,
Nu cerșetori cerând pomană.
Ardealu-i Coasta și hotarul
Cu roada sa din greu muncită,
Și urma care-o lasă carul
În huma asta, însfințită.
Ardealu-i șipotul din dâlmă
Cu apa-i rece și curată,
Și via cu miros de brumă,
Gutuia-n toamne parfumată.
Ardealu-i stâna veșnicită
Pe dealul cu frăguță coaptă,
Cu turma-i veșnic renoită
În dorul doini spusă-n șoaptă.
Ardealu-s eu și străvechimea
Tot înădiți în ăsta loc,
Iar cât mi-o ține veșnicia,
Cu Domnul fi-vom sub noroc.
*
Ardealu-i dor și pătimire
Și-n toate-i suflet românesc,
Cu țara, neamul, în iubire
Și gând urcat, în spre ceresc.
LA UN CEAI DE MUȘEȚEL
Pusu-m-ai iubită doamnă
Să-ți fiu lacrimă de toamnă,
Să-ți fiu of de suflețel
La un ceai de mușețel,
Să-ți fiu dulce amintire
La trecuta ta iubire,
Să-ți fiu dulce-nfiorare
La-ta rană ce mai doare,
Să-ți fiu taina ta de-o viață
Și cea bună-dimineață,
Să-ți fiu gândul tău întors
Într-un timp alunecos
Când am fost înamorați
Și de vise îmbătați
În stânsori de-mbrățișări
Și-n dulceți de sărutări,
Când ne spus-am jurăminte,
Dulci, curate, mai ții tu minte.
*
Cele vremi sunt azi departe,
Dar nicicând n-or fi uitate
Că-s a sufletului taină,
Neînchisă, veche rană,
Leacul ei, înlăcrimare,
Prinse-n bobi de neuitare,
La un ceai de mușețel,
Fie-i of la suflețel.
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Iulie 2019