Mihaela BANU: Doar timpul

Doar timpul

– sonet –

Prin vremi de nepăsare şi uitare,
În care păsări îşi striviră cântul,
Nu mai răzbeşte azi decât cuvântul
Scăpat din lanţuri crud înrobitoare.

Se zbate clipa, înghiţind-o veacul
Şi dărâmând nepământeşti iluzii,
Tratăm o boală veche cu perfuzii,
Că-n jalnic gând nu îi găsirăm leacul.

Călcăm pe viaţă năpădiţi de silă.
Greţos mânaţi de poftele vulgare,
Uitând că sexul nu este idilă.

Doar timpul care-n trecerea-i facilă
Întoarnă-ntreg păcatul în uitare,
Ne-abate din cărarea mercantilă.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

8 mai 2019

Lasă un răspuns