Noapte de toamnă
Undeva la cap de lume, își desface Luna sânul.
Măi târziu în miez de noapte,s-au oprit și vor să steie,
Mii de stele argintate, luminând a mea alee.
Greierele-ntr-o sulfină, cântă-ntruna ca nebunul.
Mă așez sub clar de luna, sub a nopții lăcrimare,
Tainic, astrele să-mi spună: de ce sufletul mă doare?
Când feerica natură, se revarsă cu splendoare,
Se lumină-ntinsa noapte, peste munți și peste mare.
Și doar vântul jalnic geme, peste nucul de la poartă.
De somn, pleoapele mi-s grele, iar în gând aud o șoaptă.
Cu năframa- ngălbenită, se coboară mândra Toamnă,
În veșmânt de frunze moarte, cerne norii sumbra Doamnă…
Dintr-un crâng, de lângă baltă, scutură din crengi alunii,
Dezbrăcați de-a lor podoabă, stau stingheri sub raza lunii.
Cântărețul de paradă a-ntrerupt concertul nopții,
Tremurând de spaima toamnei, se tot dă de ceasul morții…
Iar acum, când toamna plânge, curge din copaci și viața,
Simți cum lumea-ntreagă moare, și ce tristă-i dimineața.
Ca-ntr-un joc ce se repetă, pentru a nu știu câtă oară,
Peste lume timpul curge,peste lume timpul zboară…
Toamna vine și se duce, toamna-i toamnă, bunăoară.
———————————-
Mia UNGUREANU
20 septembrie 2019
…..pe mine personal artista prin aceste versuri mă pune într-o conexiune directă cu natura ….îmi anulează discernământul…o face cu atâta măiestrie încât mă implică foarte subtil în trăirile naturii….iar romantismul din stilul poetic anulează timpul….ca existență. ..
I . GUGU