TOTUL NE SUNTEM UN INUND
Ciclul: RĂSPÂNTII
… răspântiile cerului erau înțesate de ape,
îngerii loviți de furtuni căutau genele de lumină
printre baloții de nori, rostogoliți peste pleoapa pământului,
Luna lipsea la apel de ceva timp,
stelele, plumbuite-n cenușa zării, își pierduseră strălucirea,
vânturi sălbatice purtau pe aripi un aer de tomnatec
ce scutura cămășile verii în frisoane de frig …
pășeam pe vârfurile picioarelor în odăile sufletului,
unde era atâta cald !
din fiecare por, focul iubirii dogorea o stare de bine,
iar în starea aceea … urme de tu peste tot !!
Sărutul de-mi topise zăpezile îndemna îngerii
să-și zvânte penele în văpaia lui
și îngerii veneau cu aripile desfăcute larg, larg …
nu mai departe decât ieri,
mi-am lăsat piciorul sufletului desculț în ploaie
și piciorul sufletului urca-urca-urca … înspre sufletul tău,
ne pomeneam într-o primenire de Lumină,
văpăile din noi dădeau afară facțiuni de poem,
umbre ascunse în neguri vedeau trupurile
cum arcuiau fuioarele de pofte …
fă-ți funii din noi și-i leagă genunchii !
le auzeam printre freamătele frământului cărnii …
și totul se lăsa sclptural în noaptea haină
la văzându-ne trăindul,
xilofonul piepturilor era răgușit,
dar cui să-i pese când efluviile sângelui
n-aveau țărmuri,
inimile își scoseseră atriile-n geam
și ascunsele din urma timpului se sticleau,
erau ochii dinlăuntrurilor, veniți din doruri,
și ne doream, deși ne eram UNUL, ne doream …
și-n valul de dorință, nebuloase de timp
își desfăceau faliile în Lumină, zorii care n-avuseseră
loc pe cer de atâta plumb, își deschideau corolele în noi,
Dimineața ne primeni în surâs,
umbrele-și căutau unghere de ascunziș,
în încăpere, nu știu de unde, era soare !
dicolo de pleoapa ferestrei, ploaia-și făcea de cap,
audeam îngenunchiul firelor de iarbă sub greul ei …
dar trupurile ni se resorbeau,
cerul își lăsa acolada atât cât să ne acopere,
dar nu ne temeam !
niciodată n-am avut de ascuns mai mult
decât pentru prima vedere,
în Atrium s-au descătușat toate
și toatele nu mai aveau de atunci loc pe pământ,
te lăsam în o pată de pe cer ispre,
referință să se fie-n știut,
și lumile te știau !
lumile vin și-acum
să simtă măreția de-am încolțit în Dumbrava Roșie,
188 de paji stau în prag și admiră
ochi streini veniți să ne vadă,
ploile știu asta și cad în permutări,
de 28 luate câte 188 !!
totul ne suntem un inund,
șoapte împlinitoare țâșneau din pământ,
lecția de Sărut o zbughise ultimul vânt …
noi v-am așezat povestea-n cuvânt,
dar cheia … e-n pofta de citit !
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
––––––––––––––––
Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie
30 iunie, 2018