VISCOL
(Ciclul: Ceva dintr-un suspin)
… viscol !
se zmlusese din mine
zbughindu-mi somnul dinainte de cântat,
încercam să intru la loc,
dar dinlăuntrul era ocupat cu iubirea-mi de tu,
ascultam șușotele cerului
care mă îndemnau spectacolului,
firește călcam nesăbuința de a ieși, cu pijamaua
suflecată până’n cot,
totul era într-o cuprindere wagneriană,
alămuri ascunse în fald, dădeau viscolului
supremația peste conjur,
întinderea sălbăticiei era un pustiu de tifon
peste care, maiestuos, se așezau cataplasme de fulgi,
acoperișul, lințoliu !… cu bordură de țurțuri,
tăcerile inseminaseră gerul până la marmură,
mă temeam să strig !
buzele intraseră cu obrajii și peoapele în casant,
poduri în vitralii de gheațăprintre priviri,
albul și negurile vălureau pasul de vals …
tânjeam spre albastru !
dar abastrul era atât de zgârcit,
renunțam …
câteva vârfuri de ram, scârțâiau:
#REZIST !
era semn ?
viscolul știa destule-n destule,
dar cine-și dorea să aducă dinspre unde bătea el ?
încercam un încord aparte,
mă simțeam pătruns până-n osul din auz,
ghilotinele timpului scoseseră batistele albe,
dar la cât alb …
se lăsau înțelese de groază !
și groaza punea piciorul în prag,
feerie linsă-ntre omăt și negru nătâng …
o șoaptă-mi aduse aminte că eram un biet om,
gerul se scărpina după ureche !
viscolul dase liber lăncilor,
genunchii îmi reclamau că-i refuză mișcarea,
clanța abia-abia aștepta să pun mâna pe ea,
gheață, mâinii nu-i păsa,
nu se ferea !
intram de prag,
aducând perdele de ceață vălurindă pe lângă mine,
ce cald caldul din casă !
ce primitoare restul din noapte …
ceasul bătea dipă trei, la jumate,
schilodeam cu bună știință viul din gând,
dar gândul nu se dădea bătut,
un milimetru-napoi !
dihotomia descăleca nechemată,
ce minune visul din iarnă,
și visam !
cu gându-mi deschis,
intrau și ieșeau atâtea brașoave,
că nu mă puteam sta locului,
mă-nghesuia iz de poem,
peste tot umbre de somn !
sătulă de viscol, intră, zgâriind ușa,
Sisi !
și, dintr-o dată,
mai apărea un fragment de viață
ce se și-ncolăci sub pomul de Crăciun …
peste ochii mei, se lipeau pelicule de fum !
alămurile sunau altfel în dincolo de geam
și sulițele se frângeau în pereți,
uitându-mă-n noapte, muțenia adusese giulgi
ce se spărgeau instant, sub călcâie de vânt,
viscol !
din mine zmuls,
zbughindu-mi somnul,
mă-mbia peste prelinsul de cerneală,
penița se arcuia de arcuș,
desenul se augmenta prin perfect compus,
din coadă de ochi năzăream purcoaie de somn,
și plecam, bucăți-bucăți,
întregindu-mă vis …
viscol !
din vis adevărat paradis …
dinspre Dumbrava Roșie,
—————————–
Marin BEȘCUCĂ
16 decembrie, 2018