Marin BEȘCUCĂ: Orologiu pentru Gabriela

OROLOGIU PENTRU GABRIELA

…cât departe pare timpul
în care ne-o gândim pe Gabriela…
ne stăruim să păstrăm geometria clipei neatinsă,
marginile desenului cu care i ne configurăm chipu-i,
este Lumina ceea…
din biserica lui Elidor,
când ne țineau lumânările împreunării
din Poala lui DUMNEZEU,
părea parte de scânteie
venită să adauge aur
în aura care urma să ne definească UNULne,
totul era atât de condensat,
keopsian aș putea spune!
unde misterul încă nu este întrutotul relevant,
cine om fiind să vorbescă nisipurile pustiei bob cu bob!?
așa ochii ei,
care se dădeau primenire
liturghiei din semnele căreia zideam Calea,
Gabriela!
armonia zidurilor dădea poezia
pe care ne mișcam privindu-i pasul
din laterala Mneriului,
și el vrăjit!
să nu piardă nimic
din surprinderea la care ne eram cu toții martor și parte,
iar când Elidor foșnea de-a dreptul
neliniștile Luminii căzute ca o orbire
care să ne facă să nu uităm ziua…
Duminica Domnului, din 18 a lui august, 2019!
totul se înrâurea din chipul ei alcătuind primenitul miresii,
și toate se adunau într-un joc de creion,
dincolo de versul care doar pe buze ni se scălda,
pastelul împletea sticlirile
când Nașa punea cununa lui Mărțișor,
și câtă poezie momentul ce se-mprumuta altui moment,
altui moment,
altoi din timp peste timp…
azi gândul nostru împreunat i-am dezlipit din depărtare
Ceasul venirii pe lume
și pare că timpul tot s-a adunat în clipă,
Gabriela vine-acum din Orologiu,
pumn de patru să ne fie gândul…

17 de octombrie         

                                         La mulți ani, Gabriela Victoria MNERIE!

…știi tu ce gust are lacrima?
iată ce frământ și cât frământ, că de stai în cotul privirii,
sigur pinealul sare la bătaie…
el știe cel mai bine cum se subîmpart treburile și lucrările
cu memoria,
chiar de ne-am rezuma la apă,
dar nu vreau rezumare!
stă în firea omului să scarpine timpul și trecerile,
în căutarea de adevăruri…
știi tu ce gust are lacrima?
părea că și DILIMANDJARO îmi pune întrebarea,
mai ales că el era jupuit de cosițele-i lan de porumb
iar combinele nu iertau nimic în sarabanda lor…
era o luptă dincoace de George,
iar întrebarea retorică a așteptului duce spre…
și George nu mai vine…!
timpul știe acest aștept pe de rost,
dar în lectura autorului,
totul are un mistic aparte… 666 ori 777, ori 888, ori
când bat clopotele, de ce bat, și de ce lacrima are și sare…
dar în sare sfârâie memoria!
gustul lacrimei păstrează numele celui care care
ți-a provocat-o, păstrează-i chip…
iar prelinsul, deși mereu același, are osebirea
între durere și bucurie…
plâng de bucurie!
tăciunii durerii s-au băgat sub pleoapă, de rușine!
ei mă copleșiseră atâta vreme,
iar când îndoiala prindea și asemănare,
numaidecât lacrima!
ea, chiar ea, venea să-mi scalde ascunsurile sufletului,
iar sufletul,
de ce să vă ascund?
mereu a fost în tagma cumsecade,
mdeh!
cum să spun…
cum să spun!?
biet om am descoperit faliile separate ale eului:
păcătosul, nebunul, și poetul…
Poetul era decisiv în marile momente ale oniricului,
dar acum eram călare pe Vis!
trebuia să aștept deszăpezirea marilor încleștări…
curg sloiuri!
pleoapa,
așa, de-al dracului,
să-mi vadă schima colțului de gură,
însă azi, pe seară, după ce dădusem ochiul cu Elidor,
am intrat cu capul în spinii amurgului,
dând de Marius Cel Vlăsceanu!
care mă prezenta peste cărțile mele,
Magister și Monstrul de pe DILIMANDJARO…
da, știți voi ce gust lacrima?
lacrima era erupția eului luat prin surprindere!
clipa nici că băgase de seamă
și păcătosul din mine înghiți gălușca…
nimeni nu-mi răspundea, chiar Marius părea ușor surprins…
lăsam lucrurile să curgă prin filozofia care încă se păstra destul de departe de timpurile în care lucrurile se răsturnau
în fundul de ochi să pară normale…
firesc,
întrebarea izbea în nervul stomacului:
știți voi ce gust are lacrima?
nu știu de ce,
dar spiritul nu avea tehnica fiziologică proprie
asupra metabolismului de poem,
Poem eu la urma urmei,
numai că trezisem spiritele lui Victor să întoarcem țara cu fundul în sus,
dar probabil om din tradiția familiei românești,
s-a dat în spate, privindu-mă duplicitar cumva…
mai ales că acum era combat la Masa Cavalerilor pe Ciolan
lângă moțul urbei ce-mi va intra într-un lung metraj pe pamflet;
dintr-un colț de autostradă, cuibărit în ascuns!
„MNIERU-Profesorul meu de Prețiozități”
mustea deznădejdea timpului de a ne fi obligat
la un răstorn de situație,
și întârzia indecent de glacial momentul prielnic…
încă nu se lăsase ceața,
dar nu te poți aștepta la schimbări majore în lumea
războaielor meteorologice,
chiar de Poetul din mine mă înțeapă subt înghit
că viscolul tot de la ruși…
așadar, întrebarea cade de mic dejun:
știți voi ce gust are lacrima?
da!
câțiva anticorpi la capăt de ștafetă,
Marius Vlăsceanu!
și zarurile erau aruncate,
acum lăsând să vedem distanța precisă a acoladei noastre
dinspre Buzău…
a, că uitam,
am bătut în poarta Ieșilor și celor șapte le-am spus pe șleau:
-„Țicăul” meu este pe Dumbrava Roșie, la 188!
Magister poate depune mărturie și-atâția prieteni știu de ce…

—————————-

Marta-Polixenia, Mărțișor și Marin,
BEȘCUCĂ

17 octombrie 2019

Revista Logos&Agape