măsurând distanța ce ne desparte
abisul
în două bucăți indecise
între agonie și extaz
să mă înalț din mine într-o buclă de tine,
respirând cer
din bucuria verde
a jocului de-a primăvara
în ierni înghețate la gura sobei
să arunc ramurile întrebărilor
(și-au uscat vreascurile
arzând răspunsuri
în uitarea tăcerii)
Aș vrea să mă joc de-a noi
cu literele aldine irosite de anotimpul căutărilor
să pășesc printre urmele nelalocului
unor cuvinte
așezate în antiteze desuete
culorile tale
din ecuația unor începuturi
de curcubeie cu plus infinit,
să le culeg din punctul vernal
cu plase de eliberat zboruri de fluturi
să mă reîndrăgostești
forma imaterială a cireșilor în floare
visând că mă scuturi petale
într-un covor cu geometrie descriptivă
a laturilor de foc
în timp ce mă gândesc la tine
mă simt arzând în cenușa umbrelor
fără să înțeleg că de fapt
sunt
renaștere.
————————–
Mariana GRIGORE
București
Februarie 2020