Când pașii
Când toamna pașii ce-ți poartă iubirea ,
Îi aud în foșnet de frunze arămii
În ochii-ți iubitori iți citesc fericirea
Și oful din dor se pierde știind că-mi vii.
N-am să mă pierd iubite cu firea,
Am să-ți răspund cu-n dulce sărut
Doar inima-mi tresare fiindcă iubirea,
La atingerea ta o simte ca la început.
Tremurând însa renasc iarăși fiorii,
Ei sunt stăpânii sufletelor noastre
În trupuri zămislind dorințele iubirii,
Când visători simțim magia din astre.
Lumina din stele trezește plăcerea,
Ce arde pe altarul din dorul aprins
Iar trupuri flămânde simt mângâierea,
Din focul iubirii ce este de neînvins.
Cu patimă aprinsă în caldă îmbrățișare,
Sărutul fiind scânteia din aprigul amor
Luna măiestră privindu-ne cu uimire,
Înțelege se pare iubirea născută din dor!
Nostalgia toamnei
Așterne toamna covor de frunze arămii
Din dor de tine se nasc în suflet melancolii,
Privesc cu nostalgie la ramul desfrunzit
Îmi pare că și vântul pentru o clipă a amuțit.
Revin în gând pe rând doar amintiri fugare
Și în singurătate absența ta mă doare,
Mă întreb când oare au trecut atâția ani
Când fericiți noi ne plimbam pe sub castani.
În zbor ,pe nesimțite trecut-au anii tinereții
Pe umeri simt doar greutatea bătrâneții,
Tu îmi revii în gând dar știu că ești doar amăgire
Departe-mi ești și-mi rătăcești prin amintire.
Prin șoapte neînțelese zadarnic eu te chem
Iar pașii rătăcesc prin frunzele căzute care gem,
În suflet mai păstrez iubirea arzătoare pentru tine
Dar știu că timpu-i trecător, nicicând el nu revine.
Doar dorul tău în suflet simt ce mult mă doare
Așa cum bruma toamnei ofilește orice floare,
Plâng pe alei castanii cu ramurile desfrunzite
Iar genele le simt de lacrimi calde umezite!
——————————-
Maria HOTEA
30 septembrie, 2018