Cu flori de liliac
Cu flori de liliac înmiresmate în multe primăveri
Am trăit povestea din iubire ce parcă a fost mai ieri,
În toamne simfonia frunzelor îngălbenite am ascultat
Şi -am simțit cum timpul îmi fură din ani neîncetat.
Când muguri iarăși pe ramuri din nou se desfac
Din seninul zării știu că destinului nu am ce să-i fac,
Aripi nevăzute ca-într-o îmbrățișare ușor se întind
Amintiri târzii ,gânduri neștiute prin vise le cuprind.
Curg fără încetare clipe trăite ce în suflet mă dor
Soarele coboară și el în amurg în umbra unui nor,
Se întind raze aurii și cuprind zarea în aprinse culori
Și lasă în urma lor o lacrimă pe gingașele flori.
Peste vraja nopții înstelate străluciri se aprind
Ochii mei în razele lunii magice privirea și-o întind,
La porțile cerului printre lacrimi calde se opresc
Podoabe revărsate din iubire îi ei se oglindesc.
Doar gândul călător mă poartă în tainicul infinit
Dorințe și speranțe se nasc din vise la nesfârșit,
La uși înstrăinate frumoși aștrii în noapte strălucesc
Podoabe revărsate peste mine cu dor mă răscolesc!
E-o noapte rece
E-o noapte rece și plouă în neștire…
Prin gând numai dorul nu are oprire
Bate vântu-n geam cu stropii de ploaie,
Îi privesc tăcută cum curg în șiroaie.
Pentru o clipă timpul s-a oprit în loc,
Iar în cântul ploii eu mă prind în joc
Singură în noapte revăd amintiri,
Ce îmi par aievea cu ale lor trăiri.
Ca stropii de ploaie peste mine trec,
A lor frumusețe în gând îi petrec
Simt însă în suflet răni ce încă dor
Așternând în grabă un rece fior.
Iubirea precum viața peste mine trece
E ca și-o apă cristalină ce-i mereu rece
Ea curge neîncetat… simt c-am îmbătrânit
Setea și dorințe mereu cu dor le-am împărțit!
Din inimă și suflet
Prin tainice vise, adeseori cu dorul mă petrec,
Ca-n adieri de vânt însă se rânduiesc și trec
În căutarea unei clipe este al meu gând,
Când mi-ai furat sărutul ce nu îl uit nicicând!
În inimă purtam doar dor și-a ta iubire,
Care aș fi vrut să-ți fie nestinsă amintire
Să mi-o alinți și tu cu sincer jurământ,
Ce mi-l șopteai adesea prin dulcele-ți cuvânt!
Vroiam să fiu cu tine dar ai plecat grăbit,
Lăsând în urma ta un suflet trist și chinuit
Luând cu tine doar orgoliu și mândria,
Din sentimentul înflorit tu ai ales trufia!
În viață am primit din iubirea-ți suferință,
Să te întorci ai vrea dar nu-i și-a mea voință
Spre ce-i trecut privești, având păreri de rău,
Cum crezi că pot să cred iar în cuvântul tău?
Îmi bântui uneori în gând prin visele cuminți,
În ochii mei apar doar lacrimi ce-s fierbinți
Te-alung însă din vis iar sufletu-mi suspină,
Dar n-am să te m-ai iert căci eu n-am nici o vină!
Și n-am s-o fac din nou la fel ca în trecut,
Nu poți să mă m-ai minți cu vorbe ce-au durut
Cu-o umbră de regret privesc zâmbind seninul,
Din inima și suflet am șters acum amar veninul!
——————————-
Maria HOTEA
Mai 2020