Pe Constantin Popa l-am întâlnit recent la Facultatea de Arte Plastice, în atelierul studenților de la master, unde venise pentru a se întâlni cu fostul său dascăl, domnul prof.dr Cătalin Bălescu. Așteptându-l pe acesta a acceptat să răspundă la câteva întrebări.
***
Maria ALEXE: Pandemia a reprezentat pentru mulți artiști o perioadă dificilă, fiindcă nu au avut posibilitatea să participe la expoziții. Recent am văzut numele tău printre artiștii care au participat la expoziția „STRIGĂTE”, expoziție on-line organizată de Comisia Națională UNESCO pentru Romania cu ocazia zilei internaționale a drepturilor omului. Ce a însemnat această participare on-line?
Constantin POPA: Expozițiile reprezintă un dialog între artist și privitor. Contactul direct, fizic, dintre privitor și lucrare, textura lucrării, tușa pensulației, mirosul de vopsea, vibrația culorii (elemente pe care le consider foarte importante, chiar magice și care fac diferența suficientă pentru relevanța picturii în fața fotografiei sau a artei digitale) amplifică experiența artistică, o experență știrbită de pandemie. Cu toate astea am fost onorat să particip la expoziția UNESCO și am apreciat dorința lor de a menține viu spiritul artistic. Cultura este cu atât mai importantă cu cât realitatea este mai grea, pentru că reprezintă speranța.
Maria ALEXE: Știu că ești o persoană implicată în multe proiecte, ai făcut studii diverse, ce loc ocupă pictura printre toate acestea?
Constantin POPA: Pictura ocupă primul loc, doar că nu am ajuns la ea pe calea tradițională (liceu de artă, facultatea de artă, am absolvit în schimb masterul de pictură la UNArte). Am ajuns la pictură nu datorită talentului sau dorinței de a picta frumosul, ci pentru că am ajuns la un moment dat la concluzia că pictura este o necesitate existențială, este singura formă prin care eu pot să-mi exprim viziunea și mai ales critica asupra lumii. Nu consider arta ca pe o binecuvântare, ca pe un har, ci mai degrabă ca pe o capacitate de a simți suferința lumii. Artistul nu se naște, devine! Copilăria și adolescența mea au fost marcate de lipsuri și religiozitate. După liceu și armată, prin anul 2001, am luat drumul străinătății, în Spania, un drum deloc ușor. Mai bine de 3 ani a durat până am obținut certificatul de rezidență, timp în care nu doar că eram printre străini, ci și fără drepturi, munceam zi-lumină pe nimic. În perioada aceasta m-am născut ca artist. Concepția mea despre Dumnezeu a început să se dărâme, și am început să citesc filosofie. Locuiam în Alcoy-Alicante, dar pentru o perioadă de câteva săptămâni am fost la Madrid și într-o zi mergând pe stradă am vazut un afiș cu expoziție Paul Gauguin la muzeul Thyssen Bornemisza. Am fost atât de marcat de această expoziție încât a doua zi am fost să-mi cumpăr materiale de pictură. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am primit certificatul de rezidență a fost să mă înscriu la Escuela de Bellas Artes din Alcoy, unde pentru 1 an am studiat desenul. Preocupările mele vizau o înțelegere cât mai profundă a lumii, astfel că m-am înscris la Facultatea de Istorie Ovidius din Constanța, unde pentru o perioadă de 3 ani m-am împărțit între Spania și România (în perioada de examene), studiind istoria. Continuând să pictez.
După terminarea facultății am fost admis la un master de istorie la Universiadad Autónoma de Madrid. Ajuns în Madrid am căutat locuri de expunere, astfel am ajuns să expun în diferite locuri precum cafenele artistice, centre culturale sau biblioteci din Madrid prin intermediul unui program suținut de primăria Madrid, numit „Red de Arte Joven”.
Însă cu adevărat interesant a fost să descopăr Espacio Niram, o cafenea artistică a pictorului român Romeo Niram, loc în care se întâlnea intelectualitatea română din Madrid. Acest spațiu cultural cuprindea și o galerie de artă, „Nicole Blanco” și o revistă de artă, „Niram Art”. Toată perioada cât am locuit în Madrid am fost nelipsit de la evenimentele culturale ale cafenelei, iar revista Niram Art mi-a organizat varii expoziții printre care cea de la ICR Madrid, la invitația lui Horia Barna, pe atunci directorul ICR Madrid. Aici am cunoscut persoane remarcabile precum pictorul Romeo Niram, sculptorul Bogdan Ater, jurnalistul Fabianni Belemuski, criticul de artă Dan Caragea, filosoful Hector Martinez Sanz, jurnalistul și scriitorul australian George Roca, scriitorul Constantin T. Ciubotaru, promotorul cultural António Calderón de Jesús, etc. Un astfel de spațiu cultural atât de viu, din păcate lipsește, sau nu l-am găsit eu în București.
În 2012 am decis să mă întorc în România. Tot timpul am considerat că rutina unui job cu program fix omoară arta, astfel că mi-am cumpărat câțiva stupi cu albe și m-am apucat de apicultură, (stupi pe care încă îi am, chiar dacă nu la fel de mulți; apicultura e relaxantă), mai apoi am făcut cursuri de fotografie și am devenit fotograf de eveniment, iar asta îmi permite să susțin financiar arta, pe lângă timp pe care să-l dedic picturii. Am expus la „Cărturești-Verona” din București, și am intrat in contact cu Galeria „Artut”, participând la varii expoziții colective în București, iar la recomandarea dumneavoastră, Mariei Alexe, m-am înscris și absolvit masterul de pictură UNArte, la clasa prof. Cătălin Bălescu.
Maria ALEXE: Am pomenit la începutul interviului de izolarea pe care a impus-o pandemia. Artiștii s-au retras în atelier, de aceea nu pot să nu te întreb dacă ai un atelier personal și care este rolul atelierului în creația unui artist?
Constantin POPA: Atelierul îl am în satul în care am copilărit, Runcu-Dâmbovița, o localitate de munte la poalele Masivului Leaota. În spatele atelierului este pădurea și ceva mai departe muntele, iar la câteva grădini distanță este o zonă înaltă unde este o priveliște minunată înspre lanțul muntos Leaota-Bucegi. Pentru mine este un loc mirific, încă din adolescență mergeam acolo aproape la fiecare apus și îl luam la întrebări pe Dumnezeu, atunci credeam în Dumnezeu. Această comuniune cu natura o consider necesară procesului creativ. Înainte să plec în Spania, cum pe vremea aceea nu aveam aparat foto, am desenat acele locuri și am luat desenele cu mine. Atelierul este locul magic în care iau formă ideile, este un întreg univers în care artistul pășește cu fascinație. Atelierul este deasemenea și un refugiu în care artistul se auto-izolează de lume, eu ca artist am simțit efectele negative ale pandemiei prin lipsa expozițiilor, nu prin izolarea care era și înainte.
Maria ALEXE: Crezi că există anumite teme care au apărut și s-au dezvoltat datorită mediului virtual? Care sunt principalele teme ale picturii tale acum?
Constantin POPA: Ca să raspund la prima parte a întrebării, nu cred că mediul on-line influențează tematica abordată de un artist. Cel puțin pe mine nu m-a influențat. În perioada Spania temele erau cu precădere legate de condiția de imigrant, într-o lume pe care o percepeam rece. Temele însă s-au diversificat odată cu conștientizarea celei mai profunde suferințe a umanității, și anume pierderea spiritualității și a speranței în transcendență (văzută ca trecerea din planul existențial material, într-unul spiritual, infinit). Religia, pe bună dreptate, a fost înlăturată de către știință, însă odată cu această înlăturare s-a produs și o gravă eroare: înlăturarea ideii de transcendență, considerându-se greșit că era necesar corelată de religie și de conceptul religios de Dumnezeu. Omul contemporan se vede pierdut între vechea și depășita concepție religioasă asupra existenței, și concepția materialist-nihilistă, în care omul este doar un accident, vine din neant și se duce în neant. Astfel se naște angoasa. Arta este căutarea speranței.
În postmodernitate are loc o redefinire a esenței umane, omul nu mai este doar o ființă rațională, ci și una estetizantă, dis-pusă afectiv, astfel arta devine un mod de filosofare. Stephen Hawking spunea că filosofia a murit și că oamenii de știință sunt singurii purtători ai torței descoperirilor în căutarea cunoașterii. Însă știința nu deține răspunsurile la întrebările ultime ale filosofiei. Lawrenece Krauss afirmă că este posibil să nu obținem niciodată informațiile empirice pentru a da un răspuns lipsit de ambiguitate la întrebarea „de ce există ceva mai degrabă decât nimic?!”. Există două posibilități, la fel de valide. Cea materialist-nihilistă și cea a posibilității existenței unei Cauze prime (Ex nihilo, nihil fit). Cea mai mare eroare din istoria gândirii umane a fost să identifice această posibilă Cauză primă cu Dumnezeul religios. Cauza primă trebuie să fie infinită, absolută și în afara lumii, deci în afara posibilității de cunoaștere. Nu putem cunoaște Cauza primă, putem doar intui necesitatea existenței ei, deci se impune o limită a metafizicii, limită pe care religia a trecut-o, făcând astfel religia falsă. Posibilitatea Cauzei prime și a unei existențe superioare în afara existenței noastre materiale aduce cu sine posibilitatea transcendenței, o transcendență necondiționată de dogme religioase- care au drept scop exercitarea și menținerea controlului bisericii asupra oamenilor prin frica iadului. Tratez arta ca pe o căutare a absolutului. Dacă existența noastră limitată este tot ce este, într-o infinitate de posibilități, ce tristă irosire a imaginației!
Deci, temele principale ale picturii mele țin de o redefinire a unor concepte precum: Cauza primă, limitele metafizicii, transcendența, pe care nu le consider desuete, odată cu șocul pierderii religiei și cu diminuarea importanței filosofiei, dar și de căutarea speranței în transcendență.
Maria ALEXE: În ce măsură participările la expoziții (colective /personale; virtuale sau clasice) au reprezentat un dialog cu publicul și te-au influențat ca artist?
Constantin POPA: Pictura este în primul rând auto-descoperire, este expresia universului interior, al propriilor trăiri, al propriilor gânduri și angoase. Dar în același timp pictura este și comunicare între artist și privitor. Consider pictura cea mai înaltă și universală formă de comunicare. Aș aminti două expoziții personale care m-au influențat ca artist. Prima, poate cea mai frumoasă experiență pe care am avut-o până acum, a fost prima expoziție personală. Eram încă cursant la Escuela de Bellas Artes- Alcoy când mi s-a aprobat o expoziție la un centru cultural din oraș, și spre marea mea surpriză, la vernisaj au venit toți colegii de la cursurile de pictură însoțiți de profesori. A doua, expoziția din 2009 de la ICR Madrid, unde pe lângă celelate lucrări am avut și o serie de 6 lucrări, serie prototip pentru seria începută în 2014 la care lucrez și astăzi. Participările la expoziții mi-au demonstrat că pictura este înca capabilă să nască intrigă și interes.
Maria ALEXE: Expozițiile on-line au reprezentat o soluție în acesată perioadă. Crezi că au devenit deja o componentă a vieții artistice contemporane? Arta, ca orice a trebuit să se adapteze la noile condiții, expozițiile online reprezentând o soluție, care cu siguranță va fi depășită odată cu terminarea pandemiei. Există o anumită temă sau un anumit mod de a privi lumea care marchează creația ta în acest moment?
Constantin POPA: Simbolul central al seriei de picturi la care lucrez, în jurul căruia gravitează întreaga mea preocupare artistică este reprezentat de o zonă nepictată încadrată într-un coșciug, reprezentând absolutul, ceea ce se află dincolo de cunoaștere, dincolo de moarte, transcendența. Chiar dacă nu pot cunoaște absolutul, îl pot intui prin relație cu experiența, ca posibilitate, dată de aspirația spre ceva superior existenței materiale finite. Acest simbol devine necesar atunci când realizez că pe de o parte religia este falsă, iar pe de altă parte materialismul nihilist, chiar dacă este o posibilitate validă, este lipsit de speranță și imaginație. Nu există limbaj, culoare sau formă prin care se poate exprima absolutul, orice încercare de reprezentare ar reduce infinitul la finit, necunoscutul la mundan, transcendentul la material. Eroarea religiei a fost să pretindă definirea absolutului, creându-l pe Dumnezeul religios. Astfel, preocuparea mea artistică este găsirea speranței într-o transcendență post religie. Dacă până acum lăsam albul pânzei să reprezinte acest simbol, alb care putea naște confuzie, acum voi utiliza grund transparent pentru prepararea pânzei, astfel încât să fie fără echivoc că în acel loc nu este nimic, decât pânza.
Maria ALEXE: Mulțumesc Constantin Popa pentru că ai acceptat acest interviu și pentru faptul că ți-ai împărtășit gândurile cu noi și pentru minunatele fotografii ale picturilor a căror imagine ilustrează crezul tău artistic.
–––––––––––
CONSTANTIN POPA CV
Studii
Master Strategii de creație în pictură – UNArte București – clasa profesor Cătălin Bălescu; Master Istorie contemporană – Universdad Autonoma de Madrid;
Facultatea de Istorie – Universitatea Ovidius Constanța
Expoziții
Expoziții colective – 10 expoziții organizate de ArtUt
Expoziție de grup – OSIM –București
Expoziții personale:
Galerie de artă-Nicole Blanco – Madrid,
Expo Institutul Cultural Român – Madrid – organizator revista Niram Art
Ambasada Romaniei la Madrid
Cărturești Verona, București