Noapte sfântă
De o veșnicie ninge și iar ninge,
Tata-și spală-n grabă mâinile de sânge,
Mama-ntr-o covată plămădește pâine,
Sfântă chezășie-a zilelor de mâine.
Apa din cofaie a-nghețat în tindă,
Pe la porți răsună zvonul de colindă,
Casele așteaptă luminata noapte,
Mirosind a brad și a mere coapte.
Ridurile vremii s-au înseninat
Și petrec în tihnă ceasul ne`ntinat,
Când din Duhul Sfânt și din tina humii,
Se arată nouă, iar, lumina lumii.
Mai fierbinți pulsează stelele pe cer,
Rând pe rând le-aprinde mantra unui ler,
Sufletele toate-și retrăiesc pruncia,
Peste-ntreaga fire, ninge veșnicia.
inscripție pe frunze
în toamna cea de grație,
când mi te-am pus temei,
era o deflagrație
de frunze pe alei.
își tânguiau durerea
sub bruma ce le scurmă,
eu le-nsoțeam căderea
în arderea din urmă.
șiraguri călătoare,
spre suduri sinilii
piereau cu tot cu zare.
n-aveai cum să nu vii.
căci fostu-mi-ai promis,
din dis-de-primăvară,
și mi-ai fost pus pe vis
ca jertfă forfetară.
azi soarta, să se-amuze,
ne-adună în zadar,
din jar mocnit de frunze
să fumegăm amar.
moartea
mă-nfrupt din moarte-n fiecare zi
să îmi hrănesc făptura efemeră,
hulind ursita ce îmi hărăzi
o existență tristă și stingheră.
în zori sorb moartea pe-ndelete,
infuzie fierbinte și amară
și ca să-i am prinoasele complete,
o inhalez cu fumul de țigară.
în fiecare seară, un pahar,
cu ea ciocnesc, să-i treacă de urât,
împuținând prezentul avatar,
cu stăruință-ncerc să o-ntărât.
și-n orice noapte, fără-ntârziere,
maiestuasă,-n rochie de gală,
ea vine dulce, ca o mângâiere,
ce înflorește-n mine, senzuală.
o blestem și o chem deopotrivă,
mi-e și altar, îmi e și Dumnezeu,
în mine moartea-i vie și nativă
și o iubesc, căci moartea mea sunt eu.
––––––––––
Luminița IGNEA
Câmpulung Moldovenesc
9 decembrie, 2017