Profesor Florin Sandu Țene, cunoscut în mediul literar și al jurnalismului românesc, cu pseudonimul Al. Florin Țene, mi-a dăruit, de curând, o carte, cu un titlu simbolic, Ce greu a fost în noaptea asta! (Editura „Casa Cărții de Știință”, Cluj-Napoca, 2021). Aceasta nu este o monografie, precum ne-am lăsa înșelați de mențiunea care urmează titlului propriu-zis, „Viața poetului Traian Dorz. Între realitate și poveste”. Ci, dimpotrivă.
Ce greu a fost în noaptea asta este un roman social-politic, în care ni se revelă povestea vieții unui creștin, al unui vlăstar de român neaoș, hărăzit să traverseze mirajul unui contorsionat traiect existențial, un mărturisitor al „Oastei Domnului”.
Cele optsprezece capitole ale romanului, însoțite de câte un citat reprezentativ din gândirea propovăduitorului și psalmistului Traian Dorz, precum și motto-urile adiacente, au darul de a incita pe cititor.
În postura de narator omniscient, autorul Al. Florin Țene dorește să capteze atenția lectorului nu doar asupra protagonistului, cu a sa evoluție care este ascendentă și impresionantă, ci și asupra evoluției societății românești, pe durata mai multor epoci istorice.
Impresionează acribia documentării și insistența asupra detaliilor de natură socio-politică și confesională.
Apreciem scriitorului Al. Florin Țene plăcerea de a se apleca și asupra segmentului etnografic transilvănean, prin termeni specifici zonei natale a eroului său; termeni cu o rezonantă aparte, mitic-baladescă. Pitorescul narării dovedește talent scriitoricesc, nu doar documentaristic. Așadar, termeni precum: „candalău” (sobă), „cișnel” (porc), „ludaie” (dovleac), mihei etc. – mă îndreptățesc să-mi imaginez un adevărat excurs în puritatea existențialului nostru, corolă prețioasă a fondului lexical ancestral.
Ochiul auctorial acordă o atenție deosebită protagonistului. Nașterea, visul premonitoriu, primii ani de viață (cu tatăl, prizonier în Siberia), munca împovărătoare la câmp, elev al „școlii confesionale” din Oradea etc. Deopotrivă, surprindem docilitatea copilandrului Traian în fața primelor semne care îi vor modela viața. Reținem acele stări premonitorii care dau contur, prin imaginea bisericuței de început de secol al XVIII-lea din satul Talpe sau norii care profilau în dansul lor mișcător, chipul Mântuitorului.
Întrezărim, la un moment dat, cu plăcută și emoționantă surpriză, și o altă perspectivă narativă, o anume contopire cu ființa căreia îi dă contur, înnobilându-o, cu naturalețe și simplitate firească, atunci când sufletul său adolescentin se lasă vrăjit de primii fiori lirici, învăluiți în maramă euharistică: „Odată, L-am văzut trecând / cu turma pe Păstorul blând / mergea cu dânsa la izvor / blândul Păstor, blândul Păstor (…)”.
Cu aceeași finețe și subtilitate descoperim necesitatea de a puncta momente de reală importanță în evoluția societății românești. Unele dureroase, precum imaginea „Bihorului – tăiat în două de granița cu Ungaria”; ticăloșia ungurilor, în plină noapte, de a schimba bornele de hotar; altele, de-a dreptul, firești, în plan evolutiv, civilizator, precum: aparatul foto „cu burduf”, trecerea de la opinci la încălțări domnești, lampa „cu fotoghin”, mașina de scris „Kappet” etc.
Personajul Traian Dorz, aflat în perpetuă căutare, se lovește, nu de puține ori de nedreptăți („Fiecare boală-și are începutu-ntr-un păcat / trupul nu se-mbolnăvește, cât e sufletul curat”) care nu-l vor slăbi până-n ultima clipă a existenței sale pământene. Este și acesta (intuim), un semn că el este fiul iubit al Domnului, iar prin toate încercările vieții, menit să devină mărturisitorul! Și acest „examen” fi-va de fiecare dată dur, amplificat de divergențe doctrinare sau frământări politice: grozăviile războiului, Germania nazistă, Armata Roșie, cenzura, anchetele și umilirile inumane („Golgota stă și az’ / din chinuri și pieire”), lagărul Popești-Leordeni, domiciliul forțat în Bărăgan, Gherla, „Decretul de amnistie” (16 iunie 1964) etc.
Scriitorul surprinde fiecare pas însângerat al unor ființe curate sufletește care conștientizează, după povața lui Traian Dorz, cât de importantă este „memoria”, reper întru nerătăcire și de „stopare a sărăcirii sufletești”, singurele care ar putea aduce liniște și împăcare între „frații” de-aceeași credință.
Din nefericire, ni se confirmă, și prin alte exemplificări, că acea oază de lumină lină, mult dorită și meritată, nu se dorește întru împlinire, nici măcar în anii deplinei maturități.
Romanul acesta Ce greu a fost în noaptea asta se cuvine lecturat, secvențial, în orice colț al țării, sau al lumii, unde trăiesc tinere generații de români, pentru a-i ajuta să înțeleagă ce înseamnă sacrificiul – în numele unui ideal. Și ceva mai mult, ce înseamnă să muncești cinstit – și să fii umilit. Ce înseamnă dăruire și răsplată. După un an întreg de muncă, pe soare dogoritor, sau pe zloată, membrii unei familii să revină acasă, toamna târziu, doar cu: „doi saci de grâu, un sac de porumb, doi litri de ulei de floarea-soarelui și 21 de lei”!
Deși subtitlul romanului este intitulat „între realitate și poveste”, tinerii noștri cititori s-ar cuveni să înțeleagă care a fost, în fapt, scopul real al autorului. În adevăr, scriitorul Al. Florin Țene și-a dorit, și a realizat, magistral, aș zice, ceea ce și-a propus. Și nu avem a ne mira, în literatura românească, precum și în cea universală, astfel de scrieri, care se înalță mai presus de structura unei monografii, există.
Acest tip de literatură are drept scop evocarea unei vieți învăluite în veșmânt naratologic, în acest caz, supliciul unui mărturisitor al credinței străbune. Pentru cei mai puțin familiarizați, subliniem că intenția romancierului a fost de a evidenția pe eroul său, în postura de lider, onest, vertical și intransigent, fără nicio intenție de a se abate de la preceptele morale și teologale ale bisericii primare. De aici, și persecuțiile și suferințele indurate.
În fond, doar prin acceptarea suferinței, protagonistul-mărturisitor va înțelege rostul țalanților ce i-au fost dăruiți încă de la naștere. Tocmai de aceea se va dovedi sincer și ascultător, conform glăsuirii evanghelice – „peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune” – și „a intrat întru bucuria Domnului” său (Matei 25,21)!
Și ca o încununare a (jertfei celei biruitoare), metafora din titlul romanului („Ce greu a fost în noaptea asta”) are darul să evidențieze punctul maxim al suferinței acceptate, al nenumăratelor „nopți” care, negreșit, îi vor fi amintit de-Acel înălțător „Săvârșitu-s-a!” (Ioan 19,30).
Așa ne putem explica de ce nu va fi păsuit nici de organismele abilitate, dar nici de răutatea fără margini a semenilor. Și nici nu avem a ne mira. În istoria neamului nostru, de la Doja, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca, Crișan și până la Crăișorul Munților și mai departe, tot frații noștri de sânge s-au dovedit a fi trădătorii.
Doar esența rememorării devine mângâiere, prin vers meșteșugit: „Am străbătut oceanul acestei vieți de-un ceas / și-atâtea dragi ținuturi în urmă ne-au rămas / pe lângă-atâtea țărmuri, frumoase-am petrecut / – dar ca o umbra-s toate acum dac-au trecut”!
Aceasta a fost (și rămâne) o nobilă misiune scriitoricească, de reliefare a unui tip uman cu iubire creștină față de semeni, sacru ideal. Și cu atât este mai prețios gestul scriitorului Al. Florin Țene, care a recompus în veșmânt naratologic, cu talent (detașat, dat fidel), mărturii descoperite printr-o cercetare și documentare minuțioasă, afectat fiind de o dramă reală, dintr-un timp – de crudă și nemiloasă realitate.
––––––––––
Livia CIUPERCĂ
Februarie 2021