Liliana DEREVICI: La Cenaclu literar „Radu Stanca”, medalion literar – Nașterea lui Iisus Hristos sau întoarcerea în lumină, simbolul înțelepciunii omului

Aflându-ne în preajma sfintelor sărbători ale Nașterii lui Iisus Hristos, cenaclul literar „Radu Stanca” de la „Centrul de vârstnici nr. 2” a avut ca temă astăzi 11 decembrie 2019: prezentarea tradițiilor de Crăciun, citirea din creațiile proprii ale membrilor cenaclului despre aceste sărbători creștine și sărbătorirea doamnei Lucia-Elena Locusteanu care în noiembrie a împlinit frumoasa și respectabila vârstă 80 de ani.

Ședința a fost deschisă de președintele cenaclului, scriitorul Al.Florin Țene care a susținut o conferință despre originile nașterii Fiului lui Dumnezeu, sărbătoare ce a pornit de la evanghelia după Luca și cea după Matei și uneori de la textele apocrife. Acestea îl descriu pe Iisus Hristos născut în Bethlehemul Iudeii din mamă fecioară într-o iesle. La nașterea Lui apar îngerii care vestesc că acesta este salvatorul întregii omeniri iar păstorii vin să-l adore. În relatarea lui Matei magii urmează o stea până la Bethleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Irod ordonă masacrul tuturor băieților care au mai puțin de doi ani. Familia lui Iisus fuge în Egipt iar mai târziu se stabilește în Nazaret.

În ce privește data sărbătoririi Nașterii lui Iisus după calendarul gregorian ar fi 25 decembrie iar după cel iulian 7 ianuarie. Unele culte protestante nu sărbătoresc de loc nașterea Domnului susținând că nu există dovezi biblice că Iisus s-ar fi născut la acea dată. Primele evanghelii au apărut după 100 de ani de la nașterea lui Iisus.

Semnificația acestei sărbători este că Nașterea lui Iisus se referă la întruparea Lui ca un al doilea Adam, ca împlinirea voinței divine a lui Dumnezeu ca o dezlegare a daunelor cauzate de căderea primului om, Adam. Acesta constituie un subiect major pentru artiștii creștini ai secolului IV. Începând cu secolul XIII scena nașterii a provocat o imagine diferită de simbolistica timpurie, ca domn și stăpân, afectând abordările de bază ale evanghelizării pastorale creștine.

Ziua de 25 decembrie a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă când zilele încep să crească pentru a celebra renașterea soarelui. Saturnaliile romane, o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii și forței reînnoite a soarelui se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcina în aceste sărbători păgâne antice.

Sărbătoarea Crăciunului ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, făcut om pentru mântuirea noastră. Nașterea Mântuitorului a avut loc la 9 luni de la întruparea Sa de la duhul sfânt, la Buna Vestire când Dumnezeu a trimis pe îngerul Gavril să vestească Fecioarei Maria că Domnul este cu Ea, Fecioara acceptând cuvântul lui Dumnezeu, acesta fiind momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu.

Completări la acest material au fost aduse de doamna Ligia Bocșe, coordonatoarea Centrului de Vârstnici nr.2 care și-a exprimat părerea proprie despre existența lui Dumnezeu în fiecare dintre noi. După domnia sa, Dumnezeu nu este o forță exterioară ci se găsește în fiecare dintre noi și așteaptă cu răbdare să fie trezită iar aceasta înseamnă a stabili legături între oameni. Fiecare avem o bucățică din Dumnezeu și-l întregim prin legăturile pe care le avem cu ceilalți oameni.

O completare foarte importantă a fost adusă de domnul profesor Vasile Sfârlea, care a amintit faptul că acest calendar actual care începe de la Iisus Hristos încoace a fost creat de un român, de Dionisie cel Mic (470-540), consilier al Papei de la Roma. Azi majoritatea țărilor din lume cu excepția celor musulmane au adoptat calendarul creat de un român.

Alte completări și păreri personale au fost date și de domnul Gheorghe Ciubucă.

A urmat sărbătorirea doamnei profesoare Lucia-Elena Locusteanu care în noiembrie a împlinit 80 de ani și a avut prezentarea celor trei cărți ale domniei sale: „Și-au purtat cu demnitate crucea”, „Trecând prin timp” și „Lecturi subiective-proză și dramaturgie, volumul II”.

În final au fost citite creații dedicate Crăciunului. Domnul președinte, scriitorul Al. Florin Ţene a citit inspirata sa poezie: „Ninsori albastre”:

„Cerne colinde cerul peste casă

Ziua alunecă pe sănii spre apus

Dintr-o clipă de lumină în noi rămasă

Se naște în suflete, la fiecare, IISUS.”

O altă poezie „O viață dăruită din suflet luminii” a domnului Gh. Șopterean a fost dăruită sărbătoritei, doamnei profesoare Lucia-Elena Locusteanu.

Iar doamna scriitoare Titina Nica Țene  a recitat în mod artistic poezia sa“Parcă-i primăvară Doamne “.

Cenaclul s-a încheiat prin bucuria manifestată de toți participanții cu ocazia apropierii sărbătorii Crăciunului dar și a aniversării zilei de nașteri a doamnei  profesoare Lucia-Elena Locusteanu căreia cei prezenți i-am cântat „Mulți ani trăiască”.

Următoarea ședință va avea loc în 8 ianuarie 2020.

—————————-

Prof. Liliana DEREVICI

Cluj-Napoca

11 decembrie 2019

Lasă un răspuns