ÎNTR-UN OFTAT DE LIBERTATE
În ploaie regăsesc ceva, un fum ascuns, nedescifrat,
Un alt pământ de undeva şi-un văl de nimeni admirat,
În ploaie, gustul verii rupe ultimul frunzet pătimaş,
Şi bolta pare, că se umple, cu toamna rece din oraş.
Pe străzi, copacii se aprind în mers de horă monotonă,
Stindarde-n frunze brumării au calea lor neuniformă,
Se duc în întuneric jalnic, când în amurg e solul vechi,
De toamnă şi de vorbe calde, venite încă la priveghi.
Priveghiul frunzelor se naşte în Templul toamnei ruginii,
Şi ochii negri, şi albaştri, îşi plâng de dor, de-ai lor copii,
Aceste frunze dezolate, cu soarta lor tremurătoare,
La mijlocul morţii uscate, în verzi lumini roiesc sub soare.
Ca neam din neamul cel ales, frunzele de om se ţin,
Neavând un zbor, de recules, nu plâng, ci tremură puţin,
Ca firele de viaţă scurtă, în lunga lor desfăşurare,
Înmuguresc a lor cohortă, luând a pomilor culoare.
În ploaie regăsesc o frunză, căzută e în apa vie,
Învăluindu-mă pe mine, în viaţa ei de sihăstrie,
Rămân în apa curgătoare, în cercul frunzelor mirate
De-atâta cer, ce se prelinge, într-un oftat de libertate.
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
22 septembrie, 2018