Lia RUSE: Ca-n vise!

CRĂCIUNUL ANULUI 2020

 

Globuri și-artificii prinse-n brad…

………………………………………..

Darurile,-n raza vișinie,

Plutesc ca meteori ce cad,

Din cer, sticloase par să fie.

Va curge această sărbătoare

Ce-o-ndulcesc stropii de lumină.

Lucruri de preț. Jucărioare,

Ca-n vise! Doru-i -doar- de vină.

Ne năpădește-o-nsingurare

Și-alunecăm în nostalgii adânci,

Iar vom umbla prin amintiri și-atunci,

Gândul ne duce  prin ninsoare…

Ne-am prins, în basm, buni și mirați,

Ziua arde ca neonul,..iată !

Și printre fulgii albi, nenumărați,

Nașterea lui Iisus e lăudată,

Slava cerului suie-n cuvânt.

Surâd în rubinia așteptare

A cupelor, oglinzi strălucitoare…

Cum totul, pare atât de sfânt!

Tandre sunt toate-n reverie

Cu voci care vin de demult,

Trăim ca într-o fantezie,

Covidul aleargă cu al lui tumult!

 

………………………………………

Extatic lucesc și nopți și zile,

E vremea sfântă ce se desface

Prin spini de ger. Clipe subtile

-Din amintiri- lunecă-ncoace,

Desfoaie povești de-alinare…

E iarna,-n sărbători, cu alb amorțit,

Cu vise trăite, fermecătoare,

Și iubirea noastră fără de sfàrșit.

——————–

Lia Ruse          

Montreal, Canada

Decembrie 2020

Lasă un răspuns