NELINIȘTI…
Se întâmplă prin clipe să văd
ce mai faci prin depărtări,
te prind cu-al viselor năvod,
te-aduc puțin de prin zări…
Știu, trebuie să pleci mereu
ca să fim tu și eu…
Se întinde tot mai prelung
glasul ce cheamă prin nopți,
șoaptele nu mai ajung
nici când strugurii-s copți…
Știu, trebuie să pleci mereu
ca să fim tu și eu…
Se trezesc lumile vechi uneori,
chiar nu știu cum de mai vin,
nu am puteri peste nori,
fluturii rar mai răzbat prin pelin…
Știu, trebuie să pleci mereu
ca să fim tu și eu…
Neliniști se zbat prin stele perechi,
lăptoasă e luna prin ceți străvezii,
în timp real a căzut anul vechi,
fără să spui că poate nu vii…
Știi, trebuie să stai și tu de acum
ca să nu pier cât încă e drum….
REPLICI
Va sta iubirea noastră între ore
sau va pluti pe la ferești de cer?
Vom elibera toți fluturii în hore,
într-un balet pe mare, efemer…
Nu va fi nimeni să ne vadă,
nici prin binoclu de război?
Va fi când noaptea stă să cadă,
din roiuri vom rămâne doar noi doi…
Vom obosi în dansul magic sub Pleiade
și vom cădea în valuri negreșit?
Vom fi cuprinși de stele în năvoade
și dansul va fi fără de sfârșit…
TRANSFIGURARE
Prin tunete și nori în vâltoare
se scurg apele-n grabă,
cadențe rebele și provinciale,
cu streșini cerșind o silabă.
Plouă cu daruri de rod
din cerul venit mai aproape,
ziua de mai le prinde-n năvod,
zemuri divine șterg gene sărate…
Nu știu ce să fac mai departe,
poate să scutur vechile gânduri,
poate să fiu mai atentă la șoapte
să-nchei începutele rânduri…
E pace zbârlită și monotonă în clipe,
e pânza pe care viața mai țese,
încep să se zbată prin suflet aripe,
aripa albă de înger e prima ce iese…
—————————-
Laura OPARIUC
Iunie 2020