Lara GRAFT: condamnare

condamnare

 

te-aș condamna doar la iubire,
la clipe cu noi doi, la infinit
la zorii ce se sting în șoapte,
la ochii mei să-i vezi în asfințit.

 

te-aș condamna la foamea gurii mele
la plânsul dorului când nu-ți voi fi
la oaza dragostei ce-n mine te oprește
și la chemări fără cuvinte-n seri târzii.

 

la liniștea din noapte ce-mi cuprinde
neobosite gânduri înspre zări
la dansul trupului în agonii de vară
și la suspinul fără noi de așteptări.

 

să poți vedea cu ochii mei într-una
zvâcnirea-n tâmpla ta să-mi simți
te-aș condamna la viață fără mine
și la durerea flăcării fierbinți.

————————————-

Lara GRAFT

12 iulie, 2018

 

Lasă un răspuns