Jane CRIȘAN: Zbor neîntâmplat

ZBOR NEÎNTÂMPLAT

 

Închisă sub clopot de sticlă, pasărea plânsă,
rănite i-s visele toate de mâini fără milă,
și simte cum inima-i bate și coarda e strânsă,
un laț o-nconjoară și ea se supune docilă…

 

Și vede grădina râzândă cu pomii în floare…
E-o lume acolo, atât de aproape și totuși departe…
Miroase a viață și vântu-i aduce o boare,
din alt univers, printr-un zid ce-o desparte…

 

Adoarme visând că e-n zbor peste piscuri,
și-ntinde aripa-n zadar, căci simte doar braț
ce-ncearcă să urce spre cer, chiar cu riscuri,
sperând să nu piară-ntr-un clopot legată cu laț…

 

Și brațele-o dor, dar vâslesc printre stele
corăbii de vis, care-așteaptă pe boltă s-o poarte,
iar pleoapele ei se închid și se lasă-ncet grele,
în somnul cel făr’de sfârșit dintre file de carte…

––––––––––––––––

Jane CRIȘAN
Seattle,Wa, USA
15 iunie, 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *